Conform art. 2 din Legea nr. 312/2004, una dintre principalele atribuţii ale Băncii Naționale a României are legătură cu elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb.
Printre principalele responsabilități ale BNR se numără stabilirea cursului de referință pentru valorile și valutele tranzacționate pe piața internă.
Astfel, valorile comunicate de banca centrală reprezintă punctul de pornire pentru toate cursurile valutare practicate de băncile comerciale, dar și pentru toate casele de schimb valutar.
De luni până vineri, BNR comunică în fiecare zi evoluția cursului de referință pentru gramul de aur și pentru principalele valute. În acest interval, economiștii BNR vor anunța cât valorează un euro, un dolar american, un franc elvețian sau o liră sterlină.
Așa cum BNR i-a obișnuit deja pe cei interesați de acest subiect, actualizarea informațiilor despre cursul de referință se face în jurul orei 13:00. Până atunci, FANATIK reamintește cititorilor care au fost evoluțiile valutare de joi, 5 mai 2022.
Joi, 5 mai 2022, BNR a fixat următorul curs pentru un euro: 4.9486 lei, cu o creștere 0.0015 unități față de cotația înregistrată în ziua precedentă. Moneda unică europeană valora miercuri 4.9471 lei.
În ceea privește cursul fixat pentru dolar, acesta a ajuns joi la 4.6711 lei, cu 0.0306 unități sub valoarea atinsă miercuri. Miercuri, moneda americană valora 4.7017 lei.
Francul elvețian a urcat ușor. În cazul acestei monede se observă o perioadă de instabilitate. Astfel, după ce BNR a calculat miercuri că un franc elvețian valorează 4.7958 lei (o depreciere de 0.0203 unități față de ziua precedentă), el a ajuns joi la 4.7764 lei, (n.r. – 0.0194).
Dacă miercuri, 4 mai 2022, BNR a comunicat un curs de 5.8789 lei pentru lira sterlină, cu o depreciere de 0.0187 unități față de cursul valutar anunțat marți, lira sterlină a valorat joi 5.8671 lei (n.r. – 0.0118).
Miercuri, un gram de aur a costat 282.6498 lei, valoare care a indicat o apreciere față de ziua precedentă (+1.3785), iar joi a urcat la 284.7425 lei (+2.0927).