News

Cutremur puternic în Franța: Un seism mare a zguduit țara

Franța a fost zguduită, vineri, 16 iunie, de un cutremur. Seismul a fost resimțit și în Paris. Oamenii sunt îngroziți.
16.06.2023 | 22:04
Cutremur puternic in Franta Un seism mare a zguduit tara
Un seism cu magnitudinea 5 zguduie Franța. Foto: Hepta.
ADVERTISEMENT

Un cutremur a zguduit estul Franței vineri, 16 iunie, raportează Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Seismul, care inițial a fost estimat la magnitudinea de 5,5, a avut loc la o adâncime de 10 kilometri (6,21 mile), potrivit revizuirii GFZ.

Francezii, surprinși de un cutremur puternic

La momentul de față, încă nu au fost raportate informații despre victime sau pagube materiale cauzate de cutremur. Centrul Seismologic Euro-Mediteranean a înregistrat o magnitudine de 5,3 pentru acest eveniment seismic, în timp ce EMSC a revizuit ulterior magnitudinea la 4,9 grade.

ADVERTISEMENT

Localnicii din vestul Franței au fost surprinși și îngrijorați de acest cutremur și și-au exprimat rapid reacțiile pe rețelele de socializare. Seismul a fost resimțit și în Paris. Turiștii și localnicii au trecut prin momente de groază.

“Fiica mea a țipat pentru că ferestrele tremurau. Eram pe canapea și chiar se mișca foarte mult”, a povestit o femeie, citată de 20minutes.fr. Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să evalueze eventualele consecințe ale acestui cutremur puternic.

ADVERTISEMENT

“Ascultam muzică cu căștile pe urechi când am văzut că mi se mișcă televizorul. Simțeam cum îmi vibra și fundul. Mi-am aruncat căștile și m-am rugat ca totul să revină la normal. A durat doar câteva secunde”, a remarcat un localnic pentru sursa citată anterior.

România, zguduită de un cutremur

România a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea de 3,2 pe scara Richter, duminică, 11 iunie. Potrivit Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul s-a produs în zona seismică Vrancea la ora 13:01:42, la o adâncime de 94,8 kilometri.

ADVERTISEMENT

Seismul a fost resimțit în mai multe orașe din apropierea epicentrului, printre care Focșani la o distanță de 38 km, Sfântu-Gheorghe la 73 km, Buzău la 75 km, Bacău la 83 km, Bârlad la 85 km și Brașov la 89 km.

Cu toate că cel mai puternic cutremur înregistrat în acest an în România a avut o magnitudine de 5,7 și a avut loc în județul Gorj la o adâncime de 6,3 kilometri în data de 14 februarie, există îngrijorări în privința potențialului seismic al țării.

ADVERTISEMENT

Studiile privind hazardul seismic indică faptul că în orice moment ar putea surveni un cutremur cu o magnitudine mai mare de 7 în zona Vrancea, la adâncimi cuprinse între 60 și 180 de kilometri.

 

 

ADVERTISEMENT