News

Cutremur puternic în Indonezia! Cel mai nou bilanț: 42 de morți și sute de răniți. Update

15.01.2021 | 18:56
Cutremur puternic in Indonezia Cel mai nou bilant 42 de morti si sute de raniti Update
ADVERTISEMENT

Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și mai multe clădiri s-au dărâmat după ce un cutremur cu magnitudinea 6.2 pe Richter a lovit insula indoneziană Sulawesi.


Crește bilanțul victimelor cutremurului din Indonezia

UPDATE, ora 18:58 / Potrivit ultimului bilanț, cel puţin 42 de persoane şi-au pierdut viaţa vineri în urma unui puternic seism produs în insula indoneziană Sulawesi, au anunţat autorităţile

ADVERTISEMENT

În continuare, echipele de salvatori caută printre ruinele mai multor clădiri prăbuşite, printre care şi un spital, în speranţa de a găsi supravieţuitori, conform Agerpres.

Seismul cu magnitudinea 6,2 a provocat rănirea a câteva sute de persoane şi a declanşat panică printre locuitorii din vestul Insulei Sulawesi, care, în 2018, au trecut printr-un alt dezastru major.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 9:39/ Cel puțin 34 de persoane și-au pierdut viața în urma cutremurului. Printre clădirile prăbușite în urma seismului se numără și un spital. Câteva sute de persoane rănite se adaugă pe lista victimelor din insula Sulawesi.

„Trei persoane au murit și 24 sunt rănite”, a anunțat purtătorul de cuvânt al agenției naționale de gestionare a catastrofelor, Raditya Jati.

ADVERTISEMENT

Printre clădirile avariate se numără un hotel care s-ar fi prăbușit în urma seismului puternic. La Mamuju, capitala provinciei Sulawesi de Vest, circa 110.000 de oameni au resimțit puternic cutremurul, în timp ce mai multe hoteluri și sediul guvernatorului au suferit daune importante.

Potrivit celor mai recente informaţii, sunt 26 de morţi, toţi în oraşul Mamuju”, a precizat Ali Rahman, şeful agenţiei locale pentru gestionarea catastrofelor. Rahman a menționat că numărul va crește pentru că multă lume e îngropată sub dărâmături.

ADVERTISEMENT

Spitalul este distrus. S-a prăbuşit. Sunt pacienţi şi angajaţi ai spitalului prinşi sub dărâmături, iar noi încercăm să-i evacuăm”, a explicat un responsabil al operaţiunilor de salvate din Mamuju.

Cutremur puternic în Indonezia, cu 3 morți și 24 de răniți

Cutremurul cu magnitudinea 6,2, potrivit Institutul american de geofizică (USGS), s-a produs vineri la ora locală 02.18 (joi, 19.18 GMT).

Epicentrul seismului a fost localizat la 36 de kilometri de Mamuju, la o adâncime de 18 kilometri. Cutremurul a produs mai multe alunecări de teren care au tăiat accesul la una din principalele artere rutiere din provincie.

Cutremurul vine la 24 de ore după ce un cutremur de 5.8 a fost resimțit în regiune. fără a provoca pagube însemnate. În urmă cu trei ani, în 2018, un cutremur cu magnitudinea 7.5 a produs un tsunami care a lovit insula Sulawesi, ucigând 4.300 de persoane.

Cel mai mare cutremur înregistrat vreodată în Indonesia a avut loc în 2004 și a avut magnitudinea de 9.3 230.000 de oameni au murit atunci din cauza tsunamiului produs.

Indonezia este lovită des de cutremure, fiind situată în aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, o zonă cu o amplă activitate seismică şi vulcanică în care se înregistrează anual circa 7.000 de cutremure, majoritatea moderate.

ADVERTISEMENT
Tags: