News

Dan Diaconescu, ridicat de acasă de poliţişti. El e suspectat de mai multe fapte penale

Fostul patron de televiziune şi politician, Dan Diaconescu, a fost ridicat de poliţie şi dus la audieri, într-un dosar cu fapte de natură penală pe care le-ar fi săvârşit.
06.04.2023 | 12:29
Dan Diaconescu ridicat de acasa de politisti El e suspectat de mai multe fapte penale
Dan Diaconescu, săltat de acasă de poliţişti Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Poliţiştii constănţeni, din cadrul Biroul Investigații Criminale, au descins joi la locuinţa lui Dan Diaconescu, existând suspiciuni că fostul realizator de televiziune şi politician ar fi săvârşit fapte de natură penală. Dan Diaconescu a fost eliberat condiționat din penitenciar, după ce a efectuat aproape 3 ani dintr-o pedeapsă de 5 ani și 6 luni, pentru șantaj.

Dan Diaconescu s-ar fi ascuns, la sosirea poliţiştilor

„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, conform unui comunicat al IPJ Constanța.

ADVERTISEMENT

Potrivit mai multor surse, suspectul este Dan Diaconescu, fostul patron al televiziunii OTV. Acesta urmează să fie adus la Constanţa pentru audieri. Oamenii legii au suspiciuni că fostul prezentator de televiziune a întreținut relații sexuale cu două gemene minore, susţin sursele gandul.ro.

Când a avut loc descinderea, sursa citată mai scrie că Dan Diaconescu s-a ascuns într-o anexă a locuinței și a fost descoperit acolo de mascați, au precizat surse judiciare. De asemenea, potrivit unor surse juridicare, oamenii legii deja au emis mandatul de retinere pe numele lui Dan Diaconescu.

ADVERTISEMENT

Dan Diaconescu a fost încarcerat în martie 2015, după ce a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moț. Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi amenințat, direct și indirect – printr-un intermediar, pe primar, pentru a-l determina să-i dea suma de 200.000 de euro. Sub presiunea amenințărilor, Ion Moț a predat unui intermediar suma de 30.000 de euro și 42.000 de lei.

Dan Diaconescu a fost eliberat din închisoare, în urmă cu mai bine de cinci ani, în noiembrie 2017, însă a rămas cu interdicția de a desfășura orice activitate care ține de presa scrisă sau de audio-video, până pe data de 4 martie 2025. El deține trei case, în București, Sinaia și în Constanța.

ADVERTISEMENT

Acesta a reușit însă să-și micșoreze pedeapsa, cu 200 de zile, prin muncă, şi cu încă 150 de zile, datorită celor cinci cărţi scrise în penitenciar. “Dacă vreţi să vedeţi cum e în puşcărie, faceţi-vă televiziuni de succes şi partide de succes!”, declara Diaconescu, la ieșirea din închisoare.

În urmă cu doi ani, Dan Diaconescu anunța care sunt afacerile sale. “Sunt Dan Diaconescu, singurul cetățean european care are o interdicție de a vorbi în public, timp de 10 ani și jumătate. Acum sunt, în sfârșit, în măsură să rup tăcerea mulțumită unui nou univers tehnologic. Să nu ratați această copie misterioasă, acest exemplar unic, fiindcă nici nu știți ce pierdeți.

ADVERTISEMENT

Totuşi, sunt Dan Diaconescu, primul cetăţean român care am lansat de curând primul NFT. Este vorba de DD Home Cinema, un prim sistem cinematografic, bazat pe tehnologia blockchain, care va aduce în casele dumneavoastră prin streaming, prin stick, prin DVD o operă de artă cinematografică. Am lansat însă și cryptomoneda CryptoDan”, anunţa fostul patron al OTV.

ADVERTISEMENT