Life

Dan Negru, altfel. Bucuriile, temerile și supărările prezentatorului Kanal D: „Nici eu, nici Esca sau Moisescu nu avem voie să ne plângem”

Dan Negru a oferit un interviu în care a vorbit despre provocările televiziunii, dar și care este una din temerile sale cele mai mari. Realizatorul a făcut destăinuiri în premieră pentru FANATIK.
01.08.2022 | 17:29
Dan Negru altfel Bucuriile temerile si supararile prezentatorului Kanal D Nici eu nici Esca sau Moisescu nu avem voie sa ne plangem
Dan Negru, prezentator la Kanal D
ADVERTISEMENT

Dan Negru mai are multe de spus! Realizatorul de la Kanal D a vorbit într-un interviu oferit pentru FANATIK despre noul său proiect, „Tu urmezi”, dar a abordat și o serie de teme în premieră.

Dan Negru, despre munca și banii câștigați în televiziune: “Cunosc profesori sau mineri care primesc mult mai puțin și muncesc infinit mai mult”

Condus de pasiune, Dan Negru reușește de ani buni să se impună în topul audiențelor, indiferent de proiectul pe care-l “vinde” pe micul ecran. Muncește la foc continuu și spune că nici el, nici colegii de breaslă care își fac meseria cu determinare și plăcere nu au motive să se plângă. “Avem șansa să ne distrăm la muncă și să și fim plătiți pentru asta”, spune Dan Negru.

ADVERTISEMENT

Dan Negru, dezvăluiri despre „Tu urmezi”

Ce-l supără pe realizatorul tv la lumea în care trăim? Pe cine consideră cei mai inspiraționali prezentatori pentru tinerii din ziua de azi? Care este teama sa legată de cum evoluează societatea? La acestea și alte curiozități, showman-ul a răspuns fără menajamente.

-Ce poți să ne spui despre proiectul „Tu urmezi”? Cum decurge castingul?

“Jocul Cuvintelor” ne-a dat curaj. Credeam că publicul TV din România nu vrea cultură generală la TV, astfel de showuri nu sunt la televiziunile importante, există câteva pe stații locale, canalul secund al TVR are unul, dar televiziunile care au forța să genereze audiențe nu au avut curaj până acum. Iată că “Jocul Cuvintelor” a devenit lider de audiență, la Kanal D, încă de la început și asta ne-a surprins pe mulți. “Tu urmezi” e despre prima coadă la cultură generală din istoria televiziunilor din România.

ADVERTISEMENT

Este o combinație bine gândită de concurs de cunoștințe de cultura generală cu spectacol de televiziune, entertainement. Castingul este în plina desfășurare, toți cei care își doresc să participe sunt invitați să se înscrie în acest game show intrând pe pagina casting.kanald.ro Încercam să schimbăm obiceiuri de consum TV.

„În România există directori de televiziune care le cer posibililor prezentatori să mimeze o emisiune”

-Reușești să devii regele audiențelor destul de repede, iar la Kanal D ai dovedit că se poate face rating cu un proiect cu totul inedit. Care reprezintă cea mai mare provocare în realizarea emisiunii „Jocul cuvintelor”? Ați tras multe duble sau totul a curs firesc la filmări?

ADVERTISEMENT

Nu trag duble în show-rile mele, nu mă pricep să joc teatru. Ăsta e un posibil secret. Totul e pe bune, nu sunt actor. Nu am dat niciodată probe pentru a lua postul de prezentator într-o emisiune pentru că aia ar însemna să joc teatru. Culmea, în România există directori de televiziune care le cer posibililor prezentatori să mimeze o emisiune, ca și cum ar fi actori.

Niciunde în lume asta nu se întâmplă, probe se dau doar în teatru sau film pe roluri dar nu în TV, unde trebuie să fii natural. De asta multe formate TV eșuează în România, pentru că moderatorilor li se cere să joace teatru, să dea probe pentru prezentarea unor emisiuni jucând roluri. Niciodată Carlo Conti sau Nagui, mari prezentatori de showuri TV din Europa, nu vor da probe de actorie ca să facă televiziune.

ADVERTISEMENT

„Nici eu, nici Esca sau Moisescu n-avem voie să ne plângem”

-Cum ai fost primit de colegii de la Kanal D? Ai simțit vreodată că ești în competiție cu cineva, având în vedere audiențele pe care le realizezi?

Nu contează ce cred oamenii despre tine atunci când ajungi într-un loc, contează ce cred atunci când pleci din locul ăla. Mă bucur că “Jocul Cuvintelor” mi-a dat șansa să-mi iau înapoi porecla de “Regele audiențelor” pe care mi-am propus să o recuceresc și nu doar să o iau cu mine.

Televiziunea nu e despre audiențe, ele vin după ce-ți faci treaba bine, atunci când publicul simte că dai totul într-un show. Am fost mereu în competiție cu cei care se uită la TV cu jumate de ochi, cârcotaș, deloc prietenoși, pe ei mi-am propus mereu să-i cuceresc. Asta e competiția cea mai grea. Uneori mi-a ieșit, de aici probabil porecla de “Regele audiențelor”.

-Muncești la foc automat, aproape fără oprire. Vreun concediu nu-ți iei? Cum arată planurile tale de vacanță, dacă există?

Nici eu, nici Esca sau Moisescu n-avem voie să ne plângem. Avem șansa să ne distrăm la muncă și să și fim plătiți pentru asta. Cunosc profesori sau mineri care primesc mult mai puțin ca noi și muncesc infinit mai mult. De asta, în comparație cu ei, noi suntem într-o continuă vacanță.

„Mi-e teamă că va dispărea omul care gândește”

-Ești destul de activ pe Facebook și de multe ori te exprimi pe diferite subiecte. Care ți se pare cel mai aberant lucru pe care l-ai citit în ultima perioadă și de ce?

Mi-e teamă că va dispărea omul care gândește. Social media construiește idioți care iau de-a gata ce li se oferă și care au puterea să te excludă dacă nu ești ca mintea lor. Social media e o formă de manipulare mult mai sofisticată decât era televiziunea. Mi-e teamă că cei care vor veni nici măcar nu vor mai cunoaște cuvântul “manipulare”.

-Există ceva ce nu îți place la tine din punct de vedere profesional? Ești perfecționist?

Publicul te obligă să fii perfecționist. Mă mir mereu că am supraviețuit vreo 25 de ani în epicentrul divertismentului TV din România. Avem un public extrem de pretențios, care se plictisește repede și vrea mereu altceva. Te îndeamnă însă și pe tine să ții garda sus.

FANATIK l-a provocat pe prezentatorul de la Kanal D să realizeze topuri pe diferite subiecte, unele despre care nu a mai vorbit până acum.

Top 3, cu Dan Negru: „Mi-ar fi plăcut să fiu profesor”

Top 3 prezentatori pe care îi consideri inspiraționali pentru tinerii care vor să facă televiziune:

Îi știu pe cei pe care-i copiez eu, Paolo Bonolis, Carlo Conti și Nagui. Sunt cei mai mari din Europa. Îi copiez cât de mult pot, unul dintre ei mi-au și spus-o în față, relaxat și prietenos.

Top 3 meserii care crezi că ți s-ar potrivi dacă nu ar exista deloc televiziunea:

Mi-ar fi plăcut să fiu profesor, contabil sau avocat. Aș fi fost însă mediocru în oricare profesie.

Top 3 lucruri pe care nu le poți ierta la oameni:

Șarpele e detestat pentru că se ascunde după ce mușcă. Am întâlnit mulți oameni care s-au ascuns după ce au mușcat. Pe ăștia îi pun pe primele 3 poziții.

Nu se vede prezentând cu vreo vedetă feminină de la Kanal D

Cuvinte sau ticuri verbale pe care le folosești:

Mă mir mult și asta se vede în interjecții de tipul Oauuuu… Îmi place să descopăr lucruri noi și nu-mi ascund niciodată mirarea. De asta ticurile verbale cu interjecții

Formate de televiziune pe care nu le-ai mai făcut și nu le-ai refuza:

Am o listă de 4 formate care nu s-au făcut până acum în România, formate internaționale, și pe care îmi doresc să le fac în anii care vin și pentru care garantez că vor fi hituri. Dar nu le fac publice încă…

Vedete feminine de la Kanal D cu care ți-ar plăcea să prezinți o emisiune sau chiar un Revelion:

Sunt admirabile toate, dar cred că le-aș încurca pentru că eu niciodată nu am avut vreun co-prezentator sau co-prezentatoare. Mi-am prezentat singur toate formatele, fie talent-show-uri, revelioane , quiz sau orice alt tip de entertainment.

ADVERTISEMENT