După ce a fost externată din spital, Dana Roba și-a luat fiicele acasă. Socrii nu au vrut să i le dea, așa că vedeta a fost nevoită să cheme poliția și să ceară ajutorul unui avocat.
La începutul lui iunie, Dana Roba a fost mutilată cu un ciocan de soțul ei, Daniel Balaciu. Make-up artista a ajuns la spital în stare grav, iar medicii nu au crezut că va supraviețui. Vedeta a fost operată de urgență, iar acum recuperează.
Dana Roba a ajuns acasă, după aproape o lună petrecută în spital. În curând va trece prin alte trei operații pentru a se recupera după agresiunea suferită.
În timpul pe care l-a petrecut la spital, Dana Roba nu și-a văzut deloc cele două fetițe. După ce a fost externată, vedeta a vrut să-și ia fiicele acasă, însă socrii ei nu au lăsat-o.
Astfel, make-up artista a apelat la ajutorul unui avocat și la autorități pentru a le putea vedea pe cele două. În cele din urmă, după intervenția oamenilor legii, bunicii fetelor le-au lăsat pe acestea cu mama lor.
“Părinții soțului nu au vrut cu niciun chip să-i dea fetele, motiv pentru care am solicitat intervenția poliției. Doar după sosirea unui echipaj de poliție, bunicii au acceptat realitatea și au permis fetițelor să plece cu mama lor”, a explicat avocata Laura Brehar pentru impactexpress.ro.
Dana Roba este din nou activă pe rețelele sociale, acolo unde a vorbit despre ce i se va întâmpla în perioada următoare. După leziunile suferite, vedeta are nevoie de încă trei operații, însă nu poate munci în viitorul apropiat.
Fosta iubită a lui Nicolae Guță trebuie să ia o pauză de la muncă o perioadă, până când se va recupera. Vedeta are ambele mâini în ghips, așa că va mai trece niște timp până când își va relua activitatea.
“Acum mă refac ușor și mai am nevoie de încă 3 operații chirurgicale. 2 pentru reconstrucția feței și una la mâna dreaptă, pentru că am toate degetele rupte și am ambele mâini în ghips. Regret amarnic și sunt foarte necăjită că nu pot lucra”, a transmis aceasta pe pagina sa.
De asemenea, Dana Roba consideră că este o binecuvântare faptul că trăiește, iar de acum va lupta pentru fiicele sale. Vedeta a ținut să le mulțumească celor care au susținut-o în aceste momente grele.
“Voi lupta pentru copiii mei și consider că Dumnezeu m-a lăsat o mărturie vie în viață și un exemplu pentru fetițele mele, Chantal și Celine pe care le iubesc enorm de mult. Vă iubesc și mă gândesc la voi. Când mă fac bine voi face un live aici pe Instagram”, a mai spus ea.