Fotbal international

Daniel Alves e convins: “Guardiola l-ar fi făcut pe Neymar cel mai bun fotbalist din lume”

14.11.2018 | 10:01
Daniel Alves e convins Guardiola lar fi facut pe Neymar cel mai bun fotbalist din lume

Daniel Alves, jucător care a fost antrenat de Pep Guardiola în perioada petrecută la Barcelona, e convins că Neymar ar fi fost cel mai bun fotbalist din lume dacă ar fi jucat sub comanda tehnicianului spaniol. Într-un interviu acordat celor de la Goal, Daniel Alves, în prezent la PSG, nu a ezitat să își elogieze compatriotul și în același timp coechipierul de la echipa de club.

Fundașul dreapta este impresionat de calitățile lui Neymar, dar crede că atacantul ar fi jucat mult mai bine dacă ar fi fost antrenat de actualul tehnician al lui Manchester City, Pep Guardiola. “Cred că dacă Neymar ar fi fost antrenat de Guardiola, ar fi realizat lucruri și mai mărețe decât a reușit până acum. Fără îndoială, ar fi fost cel mai bun fotbalist din lume, nu am niciun dubiu în privința asta”, a declarat Daniel Alves.

Neymar și-ar dori să fie antrenat de Pep Guardiola

Până în prezent, Neymar și Guardiola nu au avut ocazia să lucreze împreună la aceeași echipă. Atacantul lui PSG și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a fi antrenat de actualul tehnician al lui Manchester City. “Întotdeauna mi-am dorit să lucrez cu el, e un antrenor diferit”, a recunoscut Neymar la începutul anului 2018. Brazilianul a jucat la Barcelona, însă a ajuns pe Camp Nou fix după ce Pep Guardiola, care a câștigat 11 trofee pentru catalani, s-a despărțit de gruparea blaugrana.

Neymar a fost cumpărat de Barcelona în vara anului 2013 de la Santos cu suma de 88,2 milioane de euro, iar după 4 ani petrecuți pe Camp Nou catalanii l-au vândut la PSG în schimbul sumei de 222 de milioane de euro. În 366 de meciuri jucate în întreaga sa carieră, Neymar a marcat 216 goluri și a dat 133 de pase de gol. Pentru echipa națională a Braziliei a jucat în 94 de partide și a marcat de 59 de ori.

Fiica lui Ion Țiriac, vacanță exotică de Paște, pe proprietatea de 5,5 milioane...
Fiica lui Ion Țiriac, vacanță exotică de Paște, pe proprietatea de 5,5 milioane de euro a tatălui ei » Alături de cine a petrecut Ioana Țiriac
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de...
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
EXCLUSIV Scandal în primăria lui Nicușor Dan din cauza FCSB. Gigi Becali și-a...
EXCLUSIV Scandal în primăria lui Nicușor Dan din cauza FCSB. Gigi Becali și-a trimis „soldaţii” să facă presiuni uriașe pentru a-și impune regulile
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni printre ei
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este...
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Kanye West și-a filmat iubita în pat și a distribuit imaginile pe internet!...
Kanye West și-a filmat iubita în pat și a distribuit imaginile pe internet! Cum a pus-o să stea / FOTO
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția...
Cine este femeia care stă non stop lângă patul lui Florin Piersic. Soția marelui actor nu știe mai nimic despre relația lor
Recalcularea pensiilor. Șeful Casei de Pensii prezintă ultimele noutăți
Recalcularea pensiilor. Șeful Casei de Pensii prezintă ultimele noutăți
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați...
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Dacă va dori să beneficieze de pensie specială, Mara Mareș își va putea...
Dacă va dori să beneficieze de pensie specială, Mara Mareș își va putea depune documentele în 2055. Motivul
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a investit masiv,...
Aeroportul din România de unde avioanele zboară aproape goale. Deși s-a investit masiv, oamenii nu se înghesuie să cumpere bilete