Joyskim Dawa a fost eliminat în minutul 60 al meciului dintre Hermannstadt și FCSB, după ce, din postura de ultim apărător, l-a faultat pe Neguț.
Fundașul a oferit astfel un penalty pentru gazde, care au înscris la acea fază și au egalat, 2-2. A fost al doilea meci al sezonului în care FCSB nu câștigă.
După meci, Dawa a fost asaltat de mesaje de la fani, supărați că acesta a greșit și că a oferit un penalty gazdelor. Multe mesaje au fost cu tentă rasistă.
Jucătorul nu a rezistat și a publicat ieri anumite mesaje, alături de un comunicat al său prin care cerea oamenilor să înceteze cu atacurile la culoarea sa.
Situația a degenerat, mulți oameni comentând cele pățite de Dawa. La o zi după izbucnirea scandalului, acesta a mai postat un mesaj prin care cere sancționarea celor ce îi jignesc etnia.
“Salutare, lume a fotbalului. Așa cum poate ați auzit sau ați văzut, am primit câteva insulte rasiste pe rețelele sociale după ultimul meu meci. Nu este un caz izolat, dar până acum nu am spus nimic. Mi-am văzut de treaba mea, dar astăzi am decis să pun stop.
Suntem în 2023 și anumite lucruri trebuie să se schimbe în lumea fotbalului, precum și în afara ei. Trebuie să se dicteze sancțiuni împotriva acestor oameni, trebuie să fie identificați și dați exemplu pentru a ne asigura că astfel de lucruri nu se vor repeta.
Este inacceptabil, având în vedere numeroase culturi și culori din lume, rasismul există și astăzi, mai ales în lumea sportului, care nu ține cont de granițe și origini.
Vreau să știți că sunt conștient că este vorba doar despre câțiva oameni care sunt rasiști, iar suporterii adevărați sunt alături de mine și îmi arată respect și dragoste. Vă mulțumesc pentru toate mesajele de susținere.
Astfel de lucruri nu mă vor demoraliza. Din contră, mă vor face mai puternic pentru viitor. Sunt foarte mândru că aparțin comunității negre, parte integrantă din diversitatea și bogăția lumii. Lupta merge mai departe. Nu rasismului!“, a scris Dawa, sâmbătă.