News

De ce se teme UE de Marine Le Pen. Contracandidata lui Macron nu s-a sfiit să vorbească despre Frexit

Planurile lui Marine Le Pen în ceea ce privește relația Franței cu UE, dau fiori reci blocului comunitar înaintea turului doi al prezidențialelor. Macron a descris votul de duminică drept un „referendum asupra Europei”.
20.04.2022 | 13:30
De ce se teme UE de Marine Le Pen Contracandidata lui Macron nu sa sfiit sa vorbeasca despre Frexit
Marine Le Pen și-a mai moderat poziția fațăde UE pentru alegerile din acest an Foto: EPA-EFE/Guillaume Horcajuelo, EPA-EFE/IAN LANGSDON, EPA-EFE/CAROLINE BLUMBERG, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Marine Le Pen, insistă că nu are o agendă secretă pentru „Frexit”. Dar oponenții săi susțin că politicile ei ar pune în pericol locul Franței în UE. Suporterii ei susțin că Bruxellesul nu a reușit să învețe lecțiile din Brexit.

De ce se teme UE de Marine Le Pen

Le Pen, șefa partidului Rassemblement National, și-a îmblânzit în mod notabil abordarea față de UE pentru aceste alegeri.

ADVERTISEMENT

În 2017, programul ei promitea un referendum privind aderarea la UE, după șase luni de discuții pentru a încerca reformarea radicală a blocului.

Dar în documentul din acest an, „22 de măsuri pentru Franța”, UE nu primește nici măcar o mențiune directă. Au dispărut și discuțiile despre scoaterea Franței din zona monedei unice, euro.

ADVERTISEMENT

Jean-Baptiste Lemoyne, ministrul în guvernul francez și membru în partidul lui Macron, La République En Marche, consideră că poziția ei mai blândă se datorează dorinței ei de a „cuceri președinția”. „Dar ea pune la îndoială unele elemente fundamentale ale UE”, spune el, citat de BBC.

Incontestabil, o victorie a lui Le Pen ar trimite unde de șoc la Bruxelles. Spre deosebire de Marea Britanie, Franța a fost membru fondator al ceea ce a devenit în cele din urmă Uniunea Europeană și este acum al doilea cel mai mare susținător financiar al acesteia.

ADVERTISEMENT

Marine Le Pen vrea să reducă contribuțiile Franței la UE, să înăsprească controalele la frontieră și să organizeze un referendum pentru stoparea imigrației „necontrolate”.

Aceasta ar include prioritizarea accesului francezilor la asistență socială, locuințe sociale și locuri de muncă. Astfel de politici par a fi în contradicție directă cu libera circulație și cu întâietatea legislației UE.

ADVERTISEMENT

Planurile lui Le Pen ar putea duce la paralizarea UE

Este căutarea unui statut de membru „à la carte”, spune Jonathan Eyal, director asociat la think tank-ul Royal United Services Institute.

Planurile ei ar putea duce, spune el, la „paralizarea” UE dacă alte state membre, precum Polonia și Ungaria, își unesc forțele cu Franța în încercarea de a reduce puterile Comisiei Europene.

Este o idee care ar face blocul comunitar să arate mai mult ca „un grup de state națiuni, mai degrabă decât un concept unificat”.

Dar o alianță mai laxă a națiunilor sau un sistem de „opt-in, opt-out” ar da, spune un susținător Le Pen, „nouă viață” UE.

Patricia Chagnon, consilier Rassemblement National la Abbeville, spune că Le Pen vrea să „desprindă” statele membre de o „mașinărie birocratică mare”. Și, susține ea, cei care „nu sunt de acord cu reforma UE” sunt cei care caracterizează politicile lui Le Pen drept Frexit pe ușa din spate.

„Marine Le Pen este în favoarea respectării suveranității și independenței fiecărui stat membru”, conștientizând în același timp importanța „cooperării strânse”, spune ea.

Alegerile de duminică, un „referendum asupra Europei”

Emmanuel Macron a descris votul de duminică drept un „referendum asupra Europei”.

O victorie a lui Marine Le Pen ar fi într-adevăr un „cutremur” pentru UE, spune Sylvie Kauffmann, director editorial al cotidianului francez Le Monde.

Cu toate acestea, ea subliniază avansul persistent al lui Macron în sondaje și faptul că, dacă Marine Le Pen ar sfida șansele actuale și ar câștiga, s-ar confrunta, de asemenea, cu provocarea de a obține o majoritate la alegerile parlamentare din iunie.

Chiar și așa, Jonathan Eyal spune că o președinție Le Pen s-ar putea dovedi extrem de perturbatoare pentru Occident. Ea ar fi „într-o stare de revoluție perpetuă” atât cu UE, cât și cu alianța militară occidentală, NATO, spune el.

Fostă deputată în Parlamentul European, Marine Le Pen nu este străină de confruntările cu Bruxelles-ul.

Luni, ea a reacționat la rapoartele conform cărora organismul anticorupție al UE, OlAF, a acuzat-o pe ea și pe colegii seniori că au deturnat peste 600.000 de euro în timp ce era deputat în Parlamentul European.

Ea a descris acuzația drept „o lovitură sub centură din partea Uniunii Europene, la doar câteva zile de turul al doilea… Neg absolut aceste acuzații, despre care nici măcar nu știam”.

Toți ochii de la Bruxelles se îndreaptă acum către dezbaterea televizată în direct  de miercuri dintre cei doi rivali, înaintea votului de duminică.

Majoritatea candidaților învinși își îndeamnă alegătorii să voteze pentru Macron

După primul tur, Jean-Luc Mélenchon, Valérie Pécresse și Yannick Jadot și-au îndemnat alegătorii să voteze președintele în funcție sau să învingă extrema dreaptă în turul doi.

La scurt timp după anunțarea rezultatelor primului tur – în care Emmanuel Macron (27,6%) și Marine Le Pen (23%) au ieșit în frunte – instrucțiunile de vot ale candidaților scoși din cursă s-au înmulțit.

Marea majoritate și-au îndemnat electoratul să voteze pentru președintele în funcție sau să o blocheze pe Marine Le Pen, care a primit sprijinul celuilalt candidat de extremă dreaptă, Eric Zemmour, și al suveranistului Nicolas Dupont-Aignan.

Liderul La France insoumise, Jean-Luc Mélenchon, care s-a clasat pe locul trei cu 22,2% din voturi, le-a cerut alegătorilor săi să nu „dea un singur vot doamnei Le Pen”.

„Știm pe cine nu vom vota niciodată”, a spus el de la sediul său de campanie, repetând de mai multe ori: „Nu trebuie să dăm un vot doamnei Le Pen! Nu trebuie să dăm un singur vot doamnei Le Pen!”, relatează Le Monde.

Crește avansul lui Macron în sondaje

Avansul președintelui francez Emmanuel Macron în sondajele privind intenția de vot a crescut marți. Trei sondaje pentru turul doi l-au plasat pe Macron la cel mai înalt nivel de înainte de primul tur, cu un scor mediu de 55,83%, în creștere cu mai mult de un punct față de vineri și cu peste trei puncte față de o medie de cinci sondaje înainte de primul tur.

Centristul Macron și Le Pen caută să atragă alegătorii care l-au susținut pe liderul de extremă stânga Jean Luc Melenchon, după ce acesta a ajuns pe locul al treilea în primul tur cu aproximativ 22% din voturi.

Partidul lui Melenchon nu a dat instrucțiuni de vot pentru turul tur, dar Melenchon le-a cerut adepților săi să nu voteze pentru Le Pen.

Melenchon a adăugat că acum se va concentra asupra alegerilor legislative din această vară pentru a forma o majoritate de stânga și a deveni prim-ministru al țării.

„Facem apel către francezi să mă aleagă prim-ministru”, a spus Melenchon, adăugând că va fi pregătit să lucreze atât cu Macron, cât și cu Le Pen în calitate de președinți și că nu are o preferință clară între cei doi.

Prim-ministrul din Franța, care este numit de președinte, trebuie să controleze majoritatea în Adunarea Națională.

Potrivit unui sondaj Elabe publicat și marți, 42% dintre alegătorii lui Melenchon sunt acum pregătiți să-și dea votul lui Macron, în creștere cu 7% față de săptămâna trecută.

Zemmour, apel la forțele de extremă dreapta să se unească înaintea alegerilor legislative

Diferitele forțe ale dreptei radicale și extremei drepte ar trebui să se unească înaintea alegerilor legislative din iunie, a spus marți candidatul de extremă dreapta Éric Zemmour, care nu a reușit să ajungă în turul doi după ce a obținut doar 7,1% din voturi în primul tur.

Scopul este de a se confrunta cu președintele francez Emmanuel Macron și liderul de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon, deoarece aceștia reprezintă cele două coaliții majore împotriva cărora dreapta trebuie să lupte, a adăugat el.

Zemmour vrea să-și unească partidul Reconquête cu Rassemblement National, al candidatului de extremă dreapta Marine Le Pen, cu cei „care refuză macronismul” din partidul tradițional de dreapta Les Républicains și cu cei din Debout la France, un partid naționalist și eurosceptic.

ADVERTISEMENT