Fotbal intern

Mihai Teja, antrenor la FCSB. Decizia lui Gigi Becali, confirmată după 4 exclusivități FANATIK!

Mihai Teja antrenor la FCSB Decizia lui Gigi Becali confirmata dupa 4 exclusivitati FANATIK

Mihai Teja este noul antrenor al lui FCSB, anunțul fiind făcut de patron! FANATIK a dezvăluit, pas cu pas, negocierile dintre Gigi Becali și posibilii înlocuitori ai lui Nicolae Dică, după înfrângerea cu CFR Cluj care i-a încheiat mandatul lui „Nick”. Site-ul nostru a anunțat patru exclusivități despre înlocuitorul lui Dică, toate CONFIRMATE: Teja primul favorit, pista Dan Alexa, întâlnirea lui Becali cu Dan Alexa, apoi întreruperea negocierilor cu antrenorul Dunării și validarea lui Mihai Teja la FCSB.

Imediat după partida FCSB – CFR Cluj de pe Arena Națională, încheiată cu scorul de 2-0 pentru oaspeți, FANATIK a scris că Mihai Teja este omul ales de Gigi Becali pentru a-i lua locul lui Nicolae Dică. De altfel, site-ul nostru anunțase că Teja e în pole-position pentru a-i lua locul lui Dică încă de la începutul lunii decembrie: „Cum joacă Gaz Metan? Că joacă precum benzina, nu ca gazul. Iar la mine, care am kerosen, nu arde deloc. Dică mi-a zis că el le-a spus jucătorilor, dar dacă nu îl ascultă e problema lui”, spunea atunci Becali, cu privire la jocul prestat de Gaz Metan.

FANATIK a dezvăluit și negocierile dintre Gigi Becali și Dan Alexa, dar și primele lor reacții

Pe lângă situația lui Mihai Teja, FANATIK a scris ulterior că Gigi Becali a dorit să stea de vorbă cu Dan Alexa, cu care s-a și întâlnit a doua zi după FCSB – CFR Cluj. De asemenea, am anunțat și motivele pentru care tehnicianul lui Dunărea Călărași nu părea favorit: o clauză de reziliere destul de importantă cu clubul nou-promovat, dar și personalitatea puternică a „Chirurgului”.

Dan Alexa a purtat și el negocieri cu Gigi Becali pentru a prelua FCSB

Tot pe site-ul nostru ați putut citi și cum au decurs negocierile dintre Dan Alexa și Gigi Becali. Patronul FCSB a confirmat apoi întâlnirea: „Da, e adevărat că m-am văzut cu Dan Alexa, dar nu am luat încă nicio decizie. O să mă văd și cu Mihai Teja. După Sărbători o să anunț cine este noul antrenor al echipei. Nu mă mai grăbesc, analizez, vreau să iau decizia cea mai bună”. Alexa a vorbit și el cu FANATIK: „M-am văzut cu Gigi Becali în cursul zilei de duminică și am discutat câteva ore despre fotbal și despre viață”, a spus bănățeanul.

FANATIK a anunțat decizia finală a lui Gigi Becali

Marți, chiar în ziua de Crăciun, FANATIK a scris în exclusivitate că patronul FCSB s-a decis. Astfel, am anunțat că, în proporție de 95%, Gigi Becali îl va alege pe Mihai Teja ca antrenor al roș-albaștrilor, după ce a purtat discuțiile cu Alexa și cu tehnicianul lui Gaz Metan Mediaș. A doua zi, Gigi Becali a confirmat numirea lui Mihai Teja ca antrenor al roș-albaștrilor.

FCSB devine a patra echipă din Liga 1 Betano pentru Mihai Teja, după U Cluj, Dinamo și Gaz Metan Mediaș. De asemenea, el a mai stat pe banca naționalei U21 și a fost antrenorul secund al lui Mircea Rednic la Petrolul Ploiești și la Standard Liege.