Sport

Decizie halucinantă a CNA. Posturile tv, somate să nu mai folosească numele ”Steaua” când vorbesc de echipa Armatei. Reacția lui Florin Talpan

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a transmis o atenționare postului Digi Sport cerând să nu mai fie folosiți termenii ”Steaua”, ”Steaua București” și ”Stelei” atunci când fac referire la echipa de fotbal a CSA Steaua.
14.10.2021 | 22:32
Decizie halucinanta a CNA Posturile tv somate sa nu mai foloseasca numele Steaua cand vorbesc de echipa Armatei Reactia lui Florin Talpan
ADVERTISEMENT

CNA interzice comentatorilor TV și crainicilor sportivi să mai numească ”Steaua” și ”Steaua București” echipa de fotbal din Liga 2, CSA Steaua.

Juristul Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua, Florin Talpan a reacționat vehement la decizia CNA pe care o consideră eronată și abuzivă.

ADVERTISEMENT

Cum recomandă CNA să fie numită echipa Armatei

Pare o glumă proastă, dar nu este. Consiliul Național al Audiovizualului a transmis o scrisoare de atenționare postului Digi Sport prin care solicită ca echipa din liga a doua, CSA Steaua să nu mai fie numită ”Steaua”.

Concret, inspectorii CNA cer ca în comentariile sportive, sau în știrile difuzate în jurnalele informative, echipa din Ghencea să fie numită cu apelativul Clubul Sportiv al Armatei Steaua, așa cum apare pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

ADVERTISEMENT

CNA s-a autosesizat după comentariul meciului de baraj pentru accederea în eșalonul secund dintre Mostiștea Ulmu și CSA Steaua.

”După vizionarea unor secvențe relevante din meciul respectiv și audierea punctului de vedere al reprezentantului postului, CNA a decis, la finalul dezbaterilor, să transmită o scrisoare de atenționare prin care solicităm ca, în viitor, să se afișeze denumirea echipelor în conformitate cu cea de pe site-ul FRF pentru informarea corectă, respectiv Clubul Sportiv al Armatei Steaua”, se arată în documentul citat.

ADVERTISEMENT

Florin Talpan, vehement la adresa CNA

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a reacționat imediat și avertizează că decizia CNA ”nu ține cont de realitate și nici de prevederi legale, dispoziții ale instanțelor române”.

”Decizia CNA de a atenționa comentatorii sportivi să nu mai folosească numele ’Steaua’ și ’Steaua București’ când se referă la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este total greșită, abuzivă chiar, neluând în considerare faptul că Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este singurul posesor al mărcii si al denumirii de ’Steaua București’.

ADVERTISEMENT

(…) Acest CSA, adică Clubul Sportiv al Armatei, nici măcar nu reprezintă un nume, ci o simplă descriere a entității, echivalentul unui SA (societate pe acțiuni), al unui SRL (societate cu răspundere limitată), al unui CS (Club sportiv) sau FC (Fotbal club). 

(…) Vă atragem atenția că aceasta prescurtare de CSA nu se foloseste nicăieri în lume la alte echipe. Nimeni nu îi spune „AFC” echipei Amsterdamsche Football Club Ajax. În schimb, se folosește numele: Ajax.

Și chiar dacă unele cluburi au denumiri precum AS Roma, numele acestor cluburi este deseori mult mai complex. În cazul acesta, AS Roma ar trebui să se numească Associazione Sportiva Roma S.p.A.

În Liga 1 cele mai multe echipe nu se numesc așa cum numele lor sunt rostite de către comentatori. E destul să urmăriți o etapă pentru a afla că în Liga 1 joacă o echipă cu numele ’Fecesebe’. O privire aruncată pe clasament ne arată că acest nume nu există printre echipele care participă la Liga 1 în acest sezon. 

Există în schimb SC Fotbal Club FCSB SA. Însă nimeni nu folosește acest nume când face referire la această echipă, fiind preferat mult mai ușorul „fecesebe”, chiar dacă FCSB e un substantiv propriu, un nume, nu un acronim.

Așa vedem că în Liga 1 nu există Dinamo București, ci SC Dinamo 1948 SA. Nu există CFR Cluj, ci FC CFR 1907 Cluj SA. Nu există Rapid București, ci Fotbal Club Rapid 1923 SA.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este singurul deținător al mărcii și denumirii ’Steaua București’ sau Steaua, lucru demonstrat deja în instanță, unde ICCJ i-a interzis echipei SC Fotbal Club FCSB SA să folosească acest nume fără acordul clubului Steaua.

Pe această cale, vă informez că folosirea numelor ’Steaua’ sau ’Steaua București’ ca referire la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București reprezintă o exprimare corectă”, a ripostat Talpan.

ADVERTISEMENT