Conform unui Ordin semnat de ministrul educației Ligia Deca, situația școlară a elevilor în anul educațional 2022-2023 se poate încheia cu doar două note. Actul a fost trimis spre publicare către Monitorul Oficial.
Greva generală a profesorilor, intrată în a treia săptămână, obligă autoritățile să ia măsuri radicale pentru ca anul școlar 2022-2023 să se poată încheia la timp și toți elevii să aibă situația încheiată.
În debutul ședinței de Guvern, ministrul educației, Ligia Deca, a anunțat că a fost modificat regulamentul de organizare, astfel încât profesorii să poată încheia mediile elevilor cu mai puține note decât ar trebui.
Pe site-ul Edu.ro a fost publicat deja Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Conform actului, mediile elevilor vor putea fi încheiate cu două note la o disciplină. Aceste modificări vin în plină grevă a profesorilor. Joi, 8 iunie, este a 11-1 zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai 2023. E important de precizat că mediile pot fi încheiate doar de către profesorii care nu sunt în grevă.
”Astăzi, 8 iunie 2023, fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 (…). Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:
Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”, anunță ministerul.
Tot în ședința de Guvern, Ligia Deca a declarat că a continuat discuțiile pe contractul colectiv de muncă. Ministrul a spus că a avut întâlniri cu unii directori pentru a pentru a organiza un program de recuperare a orelor pierdute.
”Noi încă de la începutul săptămânii am organizat întâlniri împreună cu inspectorii școlari de la nivel județean, care la rândul lor organizează întâlniri cu directorii școlilor pentru a organiza un program de recuperare în așa fel încât cadrele didactice și personalul care revine în unitățile de învățământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat pentru că au fost în mișcarea aceasta de protest.
Există toate premisele și toată disponibilitatea pentru a putea recupera până la finele anului școlar și noi avem toată disponibilitatea pentru a găsi cele mai bune soluții”, a spus ministrul Educației, conform EduPedu.