News

Nicolae Ciucă a anunțat adoptarea Memorandumului pentru creșterile salariale din Educație. Premierul le cere profesorilor să renunțe la grevă

În debutul ședinței de Guvern de joi, premierul Nicolae Ciucă a anunțat adoptarea unui Memorandum pentru a încerca să oprească greva profesorilor.
08.06.2023 | 11:06
Nicolae Ciuca a anuntat adoptarea Memorandumului pentru cresterile salariale din Educatie Premierul le cere profesorilor sa renunte la greva
Nicolae Ciucă a anunțat adoptarea unui Memorandum pentru a opri greva profesorilor. Sursa foto: Guvernul României / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Joi, 8 iunie, în debutul ședinței de Guvern, Nicolae Ciucă a anunțat adoptarea unui Memorandum privind creșterile salariilor profesorilor. Premierul speră ca prin această măsură să-i convingă pe dascăli să revină la cursuri.

Nicolae Ciucă a anunțat adoptarea unui Memorandum pentru a opri greva profesorilor

Greva generală din Educație a intrat, joi, în a 11-a zi. În această dimineață, de la masa Guvernului, Nicolae Ciucă a declarat că a stabilit cu Marcel Ciolacu să semneze, în calitate de lideri de partid, un angajament politic pentru a oferi garanții prin care să determine educatorii, învățătorii și profesorii să se întoarcă la catedră.

ADVERTISEMENT

Premierul a anunțat că Guvernul va aproba, în ședința de joi, un Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării de anul viitor.

”Am elaborat OUG în ședința de guvern anterioară. Am convenit că există solicitări care trebuie să dea încredere că aceste măsuri trebuie concretizată. Am înțeles și această suspiciune. În momentul de față au avut un partener onest și angajat pentru a rezolva aceste probleme. Împreună cu președintele Camerei Deputaților, cu miniștri de linie am adoptat aceste măsuri. Vom continua să le materializăm în aceste documente solicitate de personalul din educație.

ADVERTISEMENT

Astăzi, pentru a oferi garanții suplimentare, vom aproba un Memorandum în cadrul unei declarații pe care o vom aproba în guvern și o vom publica în Monitorul Oficial (MOF) exact cu elementele de referință legat de prevederile salariale pentru debutanții din educație.

Sunt asumări politice. Am stabilit de asemenea cu domnul Marcel Ciolacu să ne asumăm în calitate de lideri PNL și PSD să semnăm un angajament politic tocmai pentru a oferi acele garanții prin care să determinăm educatorii, învățătorii, profesorii să reia procesul de învățământ, să finalizeze anul școlar.

ADVERTISEMENT

Aici nu e vorba de relația dintre membrii sindicatelor și guvern, ci e vorba de impactul acestor decizii asupra a milioane de copii, asupra milioane de părinți și cel mai important asupra a sute de mii de copii care urmează să susțină evaluarea națională și Bacalaureatul”, a declarat primul-ministru.

Premierul, apel către profesori: ”Sunt convins că dascălii înțeleg apelul la rațiune și încredere”

Tot în startul ședinței de Guvern, Nicolae Ciucă a făcut un apel către profesori. Acesta a făcut referire la problemele din prezent. ”Sunt convins că dascălii noștri le înțeleg.

ADVERTISEMENT

Fac apel la rațiune pentru a finaliza această grevă pentru a închide anul, concretizând ceea ce am discutat în documente oficiale care sunt absolut angajante pentru Guvernul României.

Reiterez încă o dată educația și sănătatea sunt priorități în programul de guvernare. Azi aprobăm această decizie de politici publice, acest memorandum și sunt convins că după ce va fi publicat în MOF vor înțelege seriozitatea angajamentului nostru și vor lua decizia de a reveni la catedră”, a mai punctat Ciucă.

Între timp, sindicatele nu renunță la protest. Pentru vineri, 9 iunie, profesorii au anunțat un nou miting în Capitală, la care așteaptă 20.000 de oameni.

ADVERTISEMENT