Fotbal intern

Denis Drăguș, despre Gică Hagi și transferul la Dinamo: „Mi-am dat seama că acolo vreau să ajung”

13.11.2018 | 17:42
Denis Dragus despre Gica Hagi si transferul la Dinamo Miam dat seama ca acolo vreau sa ajung
ADVERTISEMENT

Denis Drăguș a fost la un pas să joace la Dinamo București, dar a ales Viitorul lui Gică Hagi, la adresa căruia are numai cuvinte de laudă. Tânărul jucător al naționalei mari se află acum în fața unei situații inedite, aceea de a debuta la naționala de tineret după ce a obținut deja primele selecții în tricoul echipei mari. Despre toate acestea, Denis Drăguș a vorbit pentru FANATIK.RO.

Denis Drăguș ne-a povestit ce l-a făcut să aleagă trupa lui Gică Hagi în detrimentul lui Dinamo: „Era oferta din partea lui Dinamo și oferta de la Viitorul. Am discutat atunci ceva timp cu tatăl meu și am știut din momentul în care am ajuns la Viitorul că acolo sunt cele mai bune condiții. Am stat câteva zile la pregătire cu ei. După aceea m-am întors acasă. După mai puțin de o zi mi-am dat seama că acolo vreau să ajung. Să crești în conceptul Academiei Hagi este un privilegiu. Ne spunea și mister că el nu a avut șansa să crească într-un asemenea mediu. Pe noi ne-a ajutat foarte mult în dezvoltarea noastră.”

ADVERTISEMENT

Denis Drăguș a vorbit în termeni elogioși despre Gică Hagi

Atacantul naționalei României l-a lăudat pe Gică Hagi pentru felul său direct de a fi: „Nu știu dacă are reacții mai dure față de noi, dar este un tip exigent. Cum e în timpul meciurilor așa este și la antrenamente. Ce are de spus ne spune, nu se ferește. E un tip care prin modul lui de a fi și prin cum vorbește cu noi ne face să înțelegem mai bine lucrurile”.

De asemenea, Drăguș s-a arătat onorat de comparația cu Nicolae Dobrin și a vorbit amuzat despre faptul că este îndrăgostit de minge: „Mi-a dat o încredere mare. Eram și mai mic, nu vorbeam atât de des cu mister și faptul că a spus asta despre mine m-a făcut să mă simt mult mai bine și mai încrezător în puterile mele. A trecut ceva timp de atunci și sper să demonstrez că merit să se vorbească frumos despre mine. Încă de mic am avut această plăcere de a mă duce în dueluri 1 contra 1. Domnul Hagi m-a încurajat să driblez. Același lucru l-a făcut și la Luceafărul domnul Marcel Pigulea. Pe măsură ce am crescut antrenorii de la juniori m-au taxat pentru lucrul ăsta. Mi-au spus că joc prea mult individual. Eu zic că mi-am îmbunătățit această calitate, dar pe de o parte am acceptat și criticile.”

ADVERTISEMENT
Denis Drăguș a vorbit și despre o posibilă trecere a lui Gică Hagi pe banca tehnică a naționalei

Denis Drăguș, despre cele mai grele momente din carieră

Nu totul a fost lapte și miere pentru Drăguș. Fotbalistul a avut mai multe momente dificile la juniorii lui Viitorul: „Au fost momente când am simțit că nu voi ajunge acolo și eram dezamăgit, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Mereu am trecut peste și am luat-o de la început. Cred că cele mai grele momente pentru mine au fost atunci când nu jucam. Și la Viitorul la juniori jucam foarte puțin, eram rezervă, nu mai aveam încredere în mine, nu mai eram convocat la lot. Am avut o perioadă în care mă gândeam că nu o să ajung niciodată unde mi-am propus de mic.”

Cu toate acestea, Denis l-a avut aproape pentru sfaturi pe tatăl său, Mihai Drăguș, fost atacant al lui FC Argeș: „Mereu vorbesc cu tatăl meu. De mic mi-a spus că cel mai important lucru este să mă pregătesc și să muncesc, indiferent de situația în care mă aflu. El mi-a zis că dacă mă pregătesc și muncesc, chiar dacă mă aflu într-o situație mai grea, lucrurile bune vor veni.”

ADVERTISEMENT

Ce spune Drăguș despre Cosmin Contra și Europeanul U21 din Italia

Denis Drăguș se află într-o situație mai puțin obișnuită. Atacantul a debutat la naționala mare a României în mandatul lui Cosmin Contra, dar nu a apucat să joace la România U21. Acum va face parte din lotul tricolorilor mici, la meciul amical cu Belgia U21„Cred că e o performanță istorică, mai ales că au trecut 20 de ani de când ne-am calificat ultima oară la un turneu final. Mă bucur că fac parte din această generație. Nu știu dacă e ca un test sau o presiune, dar mă bucur că domnul Mirel Rădoi mă are în vedere și mă consideră o soluție pentru campionatul european. Cred că am demonstrat că putem să ne batem cu orice echipă. Sunt meciuri în care putem arăta că suntem puternici și nu cred că e foarte dificil să ajungem în finală și acolo depinde de noi ce vom putea reuși să facem.”

Cât despre posibilitatea ca Gică Hagi să preia naționala, Drăguș a spus că: „Deocamdată este Cosmin Contra selecționer. Mai are treabă de făcut la echipa națională și nu cred că se pune problema în momentul actual”. 

ADVERTISEMENT

Partida României U21 cu naționala similară a Belgiei se joacă pe 15 noiembrie, de la ora 19:00, la Cluj-Napoca.

ADVERTISEMENT