Fotbal intern

Dennis Man a vorbit despre tăcerea lui Gigi Becali: „Probabil e mai bine așa”

23.12.2020 | 10:11
Dennis Man a vorbit despre tacerea lui Gigi Becali Probabil e mai bine asa
ADVERTISEMENT

Atacantul Dennis Man, golgheterul FCSB și om de bază pentru naționala U21, a declarat că ieșirea din prim-plan a lui Gigi Becali, cel care nu mai vorbește cu presa, ar putea fi benefică pentru echipa roș-albastră.

Man crede că ieșirile patronului de după meciuri îl timorau, iar absența lui Gigi Becali din cadrul emisiunilor de analiză îi ajută pe el și pe colegii săi să fie mai liniștiți.

ADVERTISEMENT

Atacantul transferat în 2016 de la UTA a vorbit și despre atmosfera de la FCSB. El a recunoscut că este supărat pentru că nu a reușit să cucerească titlul de când evoluează pentru roș-albaștri.

Dennis Man a vorbit despre tăcerea lui Gigi Becali: „Își dă și el seama că e mai bine așa”

Cu 12 goluri marcate și șase pase decisive oferite colegilor săi, Dennis Man este de departe numărul 1 de la FCSB în acest sezon. Adus de la UTA în 2016, atacantul a trecut și prin perioade mai dificile la club, însă ajuns la 22 de ani, el se află în cea mai bună formă a carierei. Man a dezvăluit că nu s-a simțit niciodată atât de bine pe terenul de fotbal. Mai mult decât atât, tânărul Octavian Popescu a anunțat că Dennis Man este un idol pentru el.

ADVERTISEMENT

„E clar că e cel mai bun moment al carierei mele. Cred că îmi ajut echipa meci de meci, cu măcar un gol sau o pasă de gol. Că am devenit și idol e un bonus. Mă bucură faptul că am devenit idol pentru unii copii. Din păcate, eu n-am avut idoli atât de tineri. Sincer, m-a surprins ceea ce a zis Octavian.

Toți încercăm să-l ajutăm, nu doar eu. E un fotbalist mai tânăr, diferența nu e totuși așa mare. Știu prin ce trece acum, știu cât e de greu, la început, la un club precum FCSB. Am trecut prin asta, de asta sunt oricând alături de el. Iar dacă îl mai pot și ajuta, mă bucură suplimentar”, a comentat Man pentru gsp.

ADVERTISEMENT

Atacantul a vorbit și despre dispariția din spațiul public al lui Gigi Becali. Patronul FCSB obișnuia să își critice dur jucătorii după meciuri în cadrul emisiunilor televizate, iar Man crede că liniștea din ultimele luni este una benefică atât pentru el, cât și pentru colegii mai tineri.

„Probabil că e mai bine așa, vede și dânsul asta. Suntem mai liniștiți, dar asta nu înseamnă că nu suntem conștienți pentru ce echipă jucăm, ce tricou purtăm. Cred că fiecare jucător știe asta! Să fiu sincer, la început da (n.r – a fost întrebat dacă îl timorau ieșirile lui Becali de la TV). A fost un moment greu, puneam la suflet tot ce se scria despre mine. Acum m-am maturizat puțin, iau lucrurile bune așa cum sunt, iar pe cele negative caut să le transform în părți pozitive. 

ADVERTISEMENT

Cred că da (n.r. – a fost întrebat dacă pe colegii mai tineri îi ajută că nu mai sunt criticați public)! Enorm! Sunt tineri, știu ce am pățit eu când am ajuns aici. Iar ei sunt acum în acea situație. E mult mai bine pentru ei ca patronul să-i lase în place”, a mai spus Man.

Supărat că nu a câștigat titlul: „E foarte frustrant”

De patru ani la FCSB, Dennis Man a reușit să își treacă în palmares doar trofeul Cupei României, câștigat în vara anului 2020. Deși a evoluat mereu în play-off alături de roș-albaștri, atacantul nu a reușit să câștige campionatul, însă s peră că lucrurile se vor schimba în acest sezon.

„E foarte frustrant. Doar eu știu cât e de frustrant! Îmi doream mult să câștig un titlu cu FCSB, de când am venit. În momentul în care am semnat nici nu mă gândeam că vor trece 4 ani fără să câștig un titlu. Avem acum un moment bun, cred că a venit și vremea noastră! Suntem tineri, dar ne-am maturizat. Avem 2-3 ani împreună, simt că anul acesta putem câștiga trofeul”, afirmă Dennis Man.

Atacantul roș-albaștrilor este evaluat de patronul Gigi Becali la 15 milioane de euro, însă FANATIK a dezvăluit că singura ofertă concretă primită de FCSB pentru vârf a fost în valoare de 5 milioane de euro, de la Fenerbahce. Turcii ofereau și 15% dintr-un viitor transfer.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Astra: 1,72 este cota pentru „peste 1,5 goluri FCSB”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: