O echipă internațională de specialiști formată din arheologi și antropologi a presentat, luni, rezultatele unor cercetări arheologice unice în România, care s-au desfășurat pe o perioadă de peste un deceniu și sunt în derulare.
Este vorba despre investigațiile realizate la Râmeț, Munții Apuseni, pe rămășițele unui cimitir vechi de aproximativ 4.700 de ani.
Dată fiind descoperirea de radiocarbon în laboratoare din Statele Unite pe unele oseminte găsite într-un mormânt cercetat de arheologi în 2019 pe raza comunei Râmeţ, s-a ajuns la concluzia că acestea au o vechime de 4.600 – 4.700 de ani, potrivit informațiilor prezentate de arheologi, luni, într-o conferinţă de presă, notează Digi24.
Horia Ciugudean, coordonatorul echipei de cercetare a sitului arheologic, spune că acest cimitir ar putea fi depășit la capitolul vechime de un altul descoperit în 2022.
”Pentru mormântul săpat în 2019, după ce a fost dusă o probă în laborator, avem o dată precisă, este datat undeva la o vechime totală de 4.600 de ani, 4.700 de ani, deci din circa 2.600 – 2.500 î.Hr..
O vechime apreciabilă, dar considerăm noi că nu face parte din cele mai vechi morminte (n.r. Râmeţ), totuşi. Este probabil ca mormântul descoperit în acest an, unul colectiv, să fie mai vechi decât acesta, probabil cu 200 de ani chiar, şi să urcăm începuturile acestui monument funerar către anul 2.900 – 3.000 î.Hr..
Iată că populaţia preistorică din zona munţilor Apuseni, din zona Râmeţ, poate fi cu siguranţă atestată ca având o vechime de cinci milenii”, a declarat Ciugudean, notează sursa citată.
Cercetările din această zonă a Carpaților românești au debutat acum mai bine de 10 ani. Acestea fac parte din Proiectul MARBAL (Mortuary Archaeology of the Ramet Bronze Age Landscape – Arheologia mortuară în Epoca Bronzului în arealul Râmeţ), desfăşurat de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia în parteneriat cu Hamilton College (SUA) şi McDonald Institute Cambridge (Marea Britanie).
În zonă, săpăturile au continuat și în acest an. Vorbind despre cel de-al doilea orizont de înmormântări, din 2022, acesta aparţine unei etape mai noi a epocii bronzului, cea a bronzului mijlociu, mai precis a Culturii Wietenberg, în care obiceiul era cel al incinerării morţilor.
Potrivit arheologului român, se remarcă faptul că civilizațiile din acea perioadă au ales să-şi aşeze morţii într-o movilă existentă, aparţinând unei populaţii mai vechi.
”În această primă jumătate pe care am explorat-o, au apărut două tipuri de depuneri, pe de o parte acele morminte clasice, cu oasele calcinate, depuse într-o urnă, pe de altă parte au apărut şi o serie de gropi în care se găsesc răspândite oase calcinate, vase sparte în mod ritual şi depuse în umplutura gropii. De asemenea, se găsesc depuşi bolovani de calcar, care au fost practic luaţi din movila propriu zisă”, a explicat Horia Ciugudean.
În următoarea etapă, mai exact în iarnă, urmează ca în SUA să se facă datarea cu radiocarbon a acestor oseminte.
În paralel cu săpăturile arheologice, echipa multidisciplinară a realizat investigaţii geofizice și analize de laborator precum analize de ADN, radiocarbon, izotopi de stronţiu si oxigen.
Astfel, cercetătorii au încercat să afle legăturile genetice dintre populaţiile preistorice din zona Munţilor Apuseni şi zonele geografice din proximitate, dar și date despre mobilitatea populațiilor preistorice.