Sport

Diana Șucu, declarații spumoase despre Dan Șucu. Cum trăiește meciurile patronul Rapidului: „E foarte amărât când nu câștigă”

Diana Șucu l-a dat de gol pe Dan Șucu. Soția patronului de la Rapid a dezvăluit cum a devenit microbistă și cum trăiește meciurile omul de afaceri.
23.03.2024 | 07:00
Diana Sucu declaratii spumoase despre Dan Sucu Cum traieste meciurile patronul Rapidului E foarte amarat cand nu castiga
Diana Șucu, declarații spumoase despre Dan Șucu. Cum trăiește meciurile patronul Rapidului: „E foarte amărât când nu câștigă”. FOTO: captură gsp.ro
ADVERTISEMENT

Diana Șucu (48 de ani) a dat din casă. Soția acționarului majoritar de la Rapid a dezvăluit cum trăiește meciurile Dan Șucu. Fosta prezentatoare TV susține că, mai nou, și ea s-a îndrăgostit de fotbal.

Diana Șucu e îndrăgostită de fotbal: „A început să îmi placă pe stadion”

Chiar dacă Rapid a început stângul play-off-ul, înfrângere cu Farul Constanța, scor 1-2, Diana Șucu e optimistă. Așteaptă ca fotbaliștii lui Cristiano Bergodi să își ia revanșa la Craiova, cu Universitatea. Meciul de pe „Ion Oblemenco” e programat sâmbătă, 30 martie, de la ora 21:00.

ADVERTISEMENT

„Cu sinceritate, deja îmi este dor de fotbal, a început să îmi placă pe stadion. Așteptăm următorul meci care este peste două săptămâni, doar că va fi la Craiova, unde eu nu merg. În general, nu merg în deplasare.

Încerc să îl ajut (n.r. pe Dan Șucu). Sunt și PR-ul lui, asistentul medical. Pot să spun că este foarte amărât după meciurile în care nu câștigă. El este un învingător în general și își dorește să câștige tot. Învață în fiecare zi.

ADVERTISEMENT

Încerc să mă familiarizez cu fenomenul ăsta. Până acum nu intrasem pe un stadion, recunosc. Am încercat pe cât posibil să redirecționez copiii în cu totul și cu totul alte direcții pentru că fotbalul mi se pare foarte agresiv. Ei nu știu să plângă pentru că tot timpul am fost lângă ei”, a declarat Diana Șucu.

„Banii mei sunt banii mei, banii domnului Șucu sunt banii noștri”

Deși acum e o microbistă desăvârșită și o mare fană a Rapidului, Diana Șucu n-are de gând să investească în fotbal. „Dar nu este suficient că o face capul familiei? Am o afacere, dar banii mei sunt banii mei, banii domnului Șucu sunt banii noștri”, a adăugat soția lui Dan Șucu.

ADVERTISEMENT

Care sunt jucătorii preferați de la Rapid ai Dianei Șucu

Soția omului de afaceri care deține 80% din afacerile Rapidului este conectată 100% cu tot ce se întâmplă la gruparea de sub Podul Grant. Diana Șucu a dezvăluit în trecut care sunt fotbaliștii ei preferați.

„Îmi place Onea, îmi place Emmers, îmi place Rrahmani, îmi place Săpunaru. N-aș ști să zic cine are salariul cel mai mare, la asta nu mă pricep”.

ADVERTISEMENT

Soția lui Dan Șucu s-a îndrăgostit inclusiv de rapidiști: „Îmi place foarte tare atmosfera de pe Giulești. La meciurile de acasă merg întotdeauna. La început, nici n-am înțeles ce spun suporterii, nu știam că înjură. Pentru că ei cântă și am crezut că e un cântec. Ei sunt poeți! Apoi mi-au explicat copiii acasă ce spuneau fanii…”.

ADVERTISEMENT
Tags: