Dinamo a făcut apel împotriva deciziei pe care a luat-o judecătorul sindic, aceea de a respinge noul Plan de reorganizare modificat. Clubul din Ștefan cel Mare avea posibilitatea să facă acest apel până vineri, 23 decembrie.
Oamenii în mâinile cărora stau acum destinele clubului roș-alb nu au stat pe gânduri și au contestat decizia încă de marți, 20 decembrie. Apelul a fost înregistrat pe portalul Ministerului Justiției de marți.
În ciuda acestei decizii, Dinamo mai are de așteptat până când va avea loc prima înfățișare. Apelul nu va fi judecat mai devreme de a doua jumătate a lunii ianuarie. În perioada 19 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 este vacanță judecătorească.
„Câinii” au de plătit datorii uriașe, restanțe în valoare de opt milioane de euro. Dinamoviștii speră să „topească” o parte din datorii prin Planul de reorganizare modificat.
Noul Plan de reorganizare pe care l-a propus clubul din Ștefan cel Mare a fost respins în urmă cu o săptămână, mai exact marți, 13 decembrie. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate motivele pentru care instanța a respins din start Planul de reorganizare.
Judecătorul sindic a tras concluzia că noul Plan nu îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de Legea insolvenței. Din acest motiv, instanța nici n-a mai analizat viabilitatea Planului de Reorganizare modificat.
„Respinge cererea creditorilor Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București privind desemnarea unui specialist care să-şi exprime o opinie cu privire la posibilitatea de realizare a planului in condiţiile art. 139 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ca neîntemeiată.
Respinge, ca inadmisibile, obiecţiunile formulate de creditorii Cornel Ţălnar, Şerdean Pavel Dorin și Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București.
În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014, respinge cererea privind confirmarea Planului de reorganizare modificat al debitoarei DINAMO 1948 SA propus de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti.
Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 06.02.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 13.12.2022”, a fost decizia Tribunalului București, din 13 decembrie 2022.