Fotbal intern

Discursul emoţionant al lui Ionuţ Radu din vestiar: “M-au învins de fiecare dată, am apărat când a trebuit”

08.09.2018 | 20:30
Discursul emotionant al lui Ionut Radu din vestiar Mau invins de fiecare data am aparat cand a trebuit

Discursul emoţionant al lui Ionuţ Radu din vestiar, după ce echipa naţională de tineret a României a reuşit să se impună în faţa Portugaliei după ce portarul a salvat o lovitură de pedeapsă în minutul 90+9.

La un exerciţiu dinaintea partidei, Mirel Rădoi şi-a pus atacanţii la treabă, iar în poartă a fost trimis Radu, care trebuie să apere penalty-uri. Eroul meciului cu Portugalia nu a reuşit să se opună niciodată, iar după partida de la Pacos de Ferreira a ţinut un discurs în care le-a amintit colegilor despre ce se întâmplase la acea şedinţă de antrenament.

Discursul emoţionant al lui Ionuţ Radu din vestiar

“A fost un moment intens, am simțit că timpul stă în loc, dar, cel mai important, am simțit că toți colegii și toți oamenii din staff sunt alături de mine. Am fost eu și adversarul, față în față, dar nu m-am simțit singur. Am fost România și pot spune că acel penalty a fost apărat de toată echipă, de o țară întreagă, nu doar de mine. Simt un sentiment de mândrie, mândrie că sunt român, o bucurie imensă, dar sunt conștient că nu s-a terminat încă. Mai avem trei meciuri și trebuie să ne calificăm. Suntem neînvinși, merităm să ne calificăm, suntem cei mai buni.

Le transmit colegilor că suntem România, suntem buni, nu trebuie să ne fie frică de nimeni. Suntem o echipă și luptăm împreună! Și că suntem niște norocoși că avem posibilitatea de a face atâția români fericiți. E timpul nostru, e momentul să ne calificăm și să demonstrăm cine suntem și din ce suntem făcuți! Luptăm pentru noi, luptăm pentru România! La finalul meciului, le-am spus colegilor că am filmat un clip pentru FRF TV. Man și Ivan mi-au dat cinci goluri din cinci penalty-uri. Le-am zis că am apărat atunci când a trebuit. De fapt, cred că avem executanți buni”, a fost mesajul lui Ionuţ Radu pentru colegi, citat de  FRF.ro.

 

Discursul emoţionant al lui Ionuţ Radu din vestiar. Portarul se bucură după o reuşită a naţionalei de tineret
Discursul emoţionant al lui Ionuţ Radu din vestiar. Portarul a avut un mesaj pentru colegi

Vezi VIDEO cu fazele de la antrenament aici

PORTUGALIA U21 – ROMÂNIA U21 1-2
A marcat: J. Carvalho (84) / Cicâldău (51), A. Ivan (57)

Portugalia U21: 1. J. Pereira – 2. Fernando (7. D. Goncalves, 74), 3. J. Fernandes, 4. F. Ferreira, 5. Y. Ribeiro – 19. Eustaquito (17. J. Filipe, 46), 6. P. Rodrigues, 8. J. Carvalho – 10. J. Felix – 18. Tavares (11. Gil Dias, 59), 9. D. Jota. Selecționer: Rui Jorge. Rezerve: 12. J. Virginia, 14. D. Leite, 21. M. Pereira Lage, 23. A. Horta.

România U21: 1. A. Radu (Cpt.) – 2. Boboc, 4. Nedelcearu, 5. Pașcanu, 3. Fl. Ștefan (22. Fl. Borța, 90) – 16. Dr. Nedelcu, 17. Cicâldău – 8. Man (20. A. Ciobanu, 90+7), 10. Hagi (18. Ad. Rus, 76), 7. Fl. Coman – 9. A. Ivan. Selecționer: Mirel Rădoi. Rezerve: 12. Căbuz, 11. Ad. Petre, 14. Oaidă, 15. Mățan.

Lotul României pentru meciurile cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina:
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Andrei Vlad (FCSB), Cătălin Căbuz (Hermannstadt)

Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Florin Ștefan (OSK Sepsi), Florin Borța (U Craiova 1948 Club Sportiv), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Alex Pașcanu (Leicester), Adrian Rus (OSK Sepsi), Ionuț Nedelcearu (UFA)

Mijlocași: Marco Dulca (Swansea City), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Ianis Hagi (FC Viitorul), Sebastian Mailat (CFR 1907 Cluj), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan)

Atacanți: Adrian Petre (Esjberg), Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Meciuri rămase de disputat:
ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Elveția – Liechtenstein, Țara Galilor – Portugalia (11.09.2018);
Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA – Țara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor – Elveția (16.10.2018)

Tags: