Sezonul regular s-a încheiat, iar acum se ”ascut săbiile” pentru bătălia finală, din play-off. Una care se anunță mai încinsă ca oricând, primele cinci clasate pornind la drum într-un ecart de doar 6 puncte.
După ultimul joc din sezonul regular, Cristi Manea, jucător de bază al trupei lui Dan Petrescu, spunea că echipa sa pleacă la drum, în play-off, cu un mare avantaj. Cel reprezentat de experiența titlurilor câștigate în ultimii ani.
De aceeași părere a fost și Robert Niță, în cea mai recentă ediție a FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Acesta a atras însă atenția că lucrurile se vor schimba radical începând din sezonul următor dacă lotul nu va suferi modificări în vară.
”Dan Petrescu va avea o misiune dificilă dacă va rămâne și din vară la CFR. Situația este cumva similară cu ceea ce se întâmplă la Rapid.
La giuleșteni, chiar dacă apărarea este foarte bună și joacă meci de meci, sunt trei jucători cu mare experiență, dar pe final de carieră: Săpunaru, Grigore și Junior Morais.
Așa se întâmplă și la CFR Cluj. Un Deac care, chiar dacă te va mai ajuta anul viitor, nu va mai avea continuitatea pe care a avut-o. Nu poți să joci meci de meci, nu poți să joci 90 de minute. Camora, în aceeași situație.
Petrila o să fie vândut. Iar dacă nu, nu o să mai fie under (n.r. eligibil pentru naționala de tineret). Și aici iar este o problemă pentru CFR, pentru că nu pregătesc.
E Birligea, dar este unul. Și Doamne ferește, se întâmplă ceva…Mai e Sava, portarul. Dar cu Sava, când joci un meci decisiv sau în play-off, nu-ți prea permiți (n.r.să-l folosești). Și Scuffet, și șchiop dacă ar fi, parcă îți dă mai mare siguranță. Dar da, și el are oferte din Italia.
VEZI VIDEO MAI JOS
Eu cred că acesta este ultimul an în care Clujul, cu generația aceasta formidabilă pe care a avut-o, vor domina fotbalul romînesc. Și cred că tot ei vor câștiga campionatul, cu lotul acesta.
Dar anul viitor, fără investiții majore, și mă refer la 3-4 jucători care pot juca titulari, nu o va mai face. Însă, iar un lucru important, nu știu cât va mai fi dispus patronul de-acolo să crediteze clubul. Probabil așteaptă și vânzări, și participări în cupele europene, pentru a se echilibra balanța”, a spus Robert Niță.
Și Adrian Ilie merge pe mâna actualei campioane. Din același motiv, al experienței jucătorilor pe care-i are la dispoziție Dan Petrescu. ”Foarte bun lotul, cu experiență. Și o să vedem în play-off . Pentru că prefer jucătorii cu experiență în fața, să spunem, portarului lui Rapid, care gafează la 1-1.
Exact acest lucru face și Petrescu. A îmbinat oamenii cu experiență cu unii noi, cum este Krasniqi, Janga, care și el are experiență. Cu siguranță va mai aduce jucători pentru sezonul viitor, dar deocamdată se bazează pe acești jucători pentru a câștiga campionatul.
Și o să câștige. Pentru că a câștigat ani la rând tot cu ei. Au un plus, valoarea îmbinată cu experiența, pentru că s-au bătut acești băieți pentru campionat atâta timp, iar Petrescu are încredere în ei.
Chiar dacă Hoban nu joacă. Dar au fost momente în care a jucat. Chiar dacă Deac nu mai ține, fizic, 90 de minute. Dar o să intre, pentru că dacă joacă o repriză sau 60 de minute face diferența”, a spus ”Cobra” la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.
Fanatik SuperLiga, emisiunea de la care afli cele mai noi exclusivități din fotbalul românesc, poate fi urmărită în fiecare zi de luni până vineri, de la 10:30. Cu Horia Ivanovici, luni marți și vineri, și Ioana Cosma, miercuri și joi, ca prezentatori. Fanatik SuperLiga este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.