Creșterea de la 1 ianuarie a IRCC, indicele folosit de bănci pentru a calcula creditele, riscă să lase mii de români cu visele spulberate. Mai mult, mulți pierd bani pentru că au dat deja avans constructorilor pentru a-și rezerva locuința pe care o visau.
Concret, băncile refuză deja creditele ipotecare pentru că oamenii nu se mai încadrează la gradul maxim de îndatorare de 40%, ca urmare a majorării brutale a ratelor.
Majoritatea plătiseră deja un avans dezvoltatorilor imobiliari, pe care s-ar putea să nu-l mai recupereze niciodată. Ana Orzan este un caz fericit, potrivit Stirile Pro TV.
Femeia a dorit să-și cumpere în Iași un apartament cu două camere, cu ajutorul unui credit ipotecar. I s-a cerut un avans de 15% pentru 60.000 de euro, astfel că planul era accesibil. Doar că, peste noapte s-a trezit că trebuie să pună jos 50% din sumă, pentru că rata e atât de mare încât gradul de îndatorare de 40% era depășit cu mult.
”Am fost la un pas de a pierde acest credit din cauză că ne-a trebuit avans de măcar 50% să dăm. Soțul a făcut în așa fel încât să avem acești bani”, a explicat Ana Orzan.
Cazul femeii poate fi considerat fericit, pentru că puțini români au sumele respective pentru avans. Mulți vor rămâne fără locuințele la care visau, chiar dacă au semnat antecontracte, pentru simplul motiv că nu vor mai avea bani pentru a finaliza tranzacția.
”Dezvoltatorii au fost nevoiți să le mărească prețurile, să renegocieze contractele sau să le rezilieze. Au fost credite Prima Casă și au fost nevoiți să treacă la credite ipotecare, implicit să achite un avans mai mare către noi”, a explicat Iosif Gabor, dezvoltator imobiliar.
”Băncile vor să se asigure că atunci când dau un credit populației, creditul va fi returnat. Este mult mai greu pentru o familie să acceseze un credit, iar la rândul lor băncile și-au înăsprit condițiile pentru că, firește, a crescut riscul”, a explicat situația economistul Cristian Popescu.
Situația e cu adevărat dramatică în aceste prime zile din 2023, în condițiile în care o rată a crescut pentru un credit ipotecar de 70.000 de euro de la 2.100 de lei la 2.500 de lei pe lună.
În cele mai multe cazuri constructorii rămân cu sumele plătite de români prin antecontract, și acestea pot varia de la sume modice de 1.000 de euro la zeci de mii de euro, în cazul proiectelor pretențioase. Cazurile în care constructorii sunt dispuși să plătească înapoi avansul sunt rare.