După ce a cumpărat Chelsea, Todd Boehly s-a remarcat prin faptul că a plătit sume fabuloase pentru jucători. 323 milioane de lire sterline doar în iarnă, pentru trei atacanți și mijlocașul Enzo Fernandez. Dar, londonezii părăsesc cu capul plecat Germania, după 0-1 cu Dortmund.
În ultimul mercato Chelsea a cheltuit pe jucători mai mult decât au făcut-o laolaltă toate echipele din campionatele din Top 5 al Europei exceptând Premier League. Numai că, demersul patronului Todd Boehly înseamnă bătăi de cap suplimentare pentru Graham Potter.
A avut dificultăți în a alcătui lista pentru Champions League. Și, pentru că nu a existat timpul necesar pentru a se crea relații de joc, nu mai are o echipă. Chelsea este acum doar o colecție de jucători aduși pe bani mulți.
S-a văzut acest lucru și la Dortmund, în manșa tur a optimilor Ligii Campionilor. Un meci în care, în pofida faptului că au șutat mai mult, inclusiv pe spațiul porții, elevii săi au fost învinși. Chiar dacă a avut în teren cele trei noutăți care au prins lista pentru Liga Campionilor.
Mikhaylo Mudryk a primit nota 4 de la AbsolutChelsea. ”Și-a pierdut ușor echilibrul, nu a contribuit în defensivă. Rapid? Prea rapid pentru el și echipă. Trebuie să se implice mai mult în joc”, a fost concluzia după prestația sa.
Enzo Fernandez a fost pierdut pe drum de Adeyemi la unicul gol al meciului. A primit 6, iar reproșurile sunt către poziția pe care a primit-o: ”Nu se întreabă nimeni dacă argentinianul este pus în locul nepotrivit, calitățile defensive nefiind punctul forte între abilitățile sale? Poate acum, după acel contraatac, se va întâmpla”.
În fine, Joao Felix a primit nota 7. A fost periculos, a avut și o bară. ”O performanță excelentă. Până la finalizare. A ratat două ocazii excelente. Însă este abia la început aici”, au notat jurnaliștii englezi.
Nu la fel de drăguț a fost Jamie Carragher. Fostul jucător al lui Liverpool și al naționalei Angliei l-a luat peste picior pe Todd Boehly, pentru modul în care aruncă cu banii, chiar la o televiziune din SUA, CBS Sports.
El a remarcat faptul că Chelsea are trei meciuri din ultimele 4 fără gol marcat. Deși a cheltuit enorm tocmai pentru jucători de atac. ”Tocmai ce am auzit în social media că Todd Boehly vrea să cumpere toată echipa Dortmund”, a spus Carragher, stârnind râsete în studio.