Ion Țiriac și Mircea Lucescu sunt așteptați de toată suflarea suporterilor din Ștefan cel Mare la Dinamo București. Eugen Voicu și-a pus la punct strategia de conducere, iar acționarul „câinilor roșii” are dezvăluiri tari despre implicarea miliardarului român în fotbal.
Eugen Voicu și Andrei Nicolescu așteaptă sprijin în conducerea lui Dinamo București, iar Ion Țiriac și Mircea Lucescu sunt printre numele vehiculate în ultimul timp. Miliardarul român a pus și o condiție pentru a investi la trupa din Ștefan cel Mare: înființarea unei școli de fotbal.
Invitat la FANATIK SUPERLIGA, Eugen Voicu a dezvăluit că este dispus să lucreze și împreună cu un acționar majoritar la Dinamo, precum Ion Țiriac. Acționarul „câinilor roșii” are de gând să deschidă și o școală de fotbal.
„Sunt unul dintre acționari, am plecat la drum cu un concept în care nu am vrut să existe un singur patron. Nu vrem ca echipa Dinamo să fie trofeul unei persoane. Vrem să dezvoltăm un mod de a conduce acest club, care să respecte toate regulile de guvernanță în așa fel încât clubul să aibă o evoluție sustenabilă.
Există modele și modele. Asta nu înseamnă că nu am fi de acord cu un acționar majoritar, care să ofere garanții. Am accepta un Ion Țiriac sau un fond de investiții specializat în sport. Nu am luat în calcul să ne retragem, luăm în calcul să rămânem acționari minoritari alături de un acționar majoritar”, spune Voicu.
„Nu am vorbit cu domnul Țiriac. Sunt pseudo-știri, lumea este dornică de un anumit gen de știri. Nu are cum să fie rău, noi nu sperăm. Noi avem un plan, planul nostru include și ceea ce vrea să facă domnul Țiriac, o academie solidă de copii. Cu dânsul sau fără dânsul o să o facem.
Lucrurile acestea durează, nu se pot face peste noapte. Avem deja niște acțiuni pe care le luăm în ceea ce privește reorganizare Centrului de Copii și Juniorii”, a spus Eugen Voicu la FANATIK SUPERLIGA, emisiune în direct de la ora 10:30, transmisă live pe site-ul FANATIK.RO, în fiecare zi de luni, marți și vineri.
Ion Țiriac și-a pus în plan să investească la Dinamo București, dacă va avea lângă el și un specialist în domeniu, așa cum este Mircea Lucescu. Acesta a mărturisit că este doar pasionat de fotbal.
”Nu sunt domnul Șucu, nu mă pricep la fotbal! Dacă ar fi de băgat bani într-o echipă de fotbal și dacă aș avea în spate un om care a fost acolo, ca Hagi, ca Lucescu, ca ăștia, da…
Eventual să stau în tribună, să nu mă cunoască nimeni. Să mă bucur sau să plâng cu echipa. Dar nu este cazul! Este prea complicat. Ultrașii de-o parte, chibiții de altă parte, pasionații de altă parte. Eu sunt doar pasionat de fotbal”, spunea Ion Țiriac.