Selecționerul României a explicat că Belarus este un adversar dificil, care a pierdut în prelungiri și meciul cu Israel, acuzând și terenul dificil de la Budapesta pe care s-a disputat meciul.
Edi Iordănescu se apără după remiza României din duelul cu Belarus: „Sunt extrem de supărat, pentru că ne-am dorit extrem de mult, dar sunt la fel de optimist.
Ne-am dorit mult și s-a văzut asta, din păcate nu am dus acasă cele trei puncte. Știam că întâlnim un adversar incomod, Israel a obținut în prelungiri victoriile și Kosovo a pierdut aici.
Eu nu am ce să reproșez echipei din punct de vedere al atitudinii, din punct de vedere al efortului, noi am controlat jocul total. Am întâlnit un adversar care s-a apărat total”.
„Avem un prcentaj de 87 de procente la pase reușite. Cu puțină inspirație puteam să deblocăm meciul. Ultima pasă ne-a lipsit, motiv pentru care nu am reușit să câștigăm.
Nu va fi ușor, am spus asta, nu sunt meciuri dinainte câștigate. Suntem cu trei jocuri înaintea finalului campaniei și nu am pierdut niciun meci, nu am primit gol astăzi.
Nu am marcat azi și poate am marcat în alte meciuri când am avut o consistență mai mică, dar calificarea se face din mai mulți pași, acesta a fost un singur pas”, a continuat Edi Iordănescu.
„Nu comentez ce a spus domnul Gică Popescu, dar aștept să spună un singur lucru pozitiv, pentru că nu am auzit de la el nimic. Nu știu dacă problema e cu mine sau cu familia.
Eu nu mă clatin așa ușor, iar eu cred că la final ne vom bucura împreună de calificare. Sunt sigur că și după ce ne vom califica, vor fi voci negative. Dacă așa vrem noi să evoluăm…
Am avut toate cifrele în favoarea noastră, cred că dacă marcam în prima repriză se schimba jocul. Ne-a lipsit inspirația astăzi. Peste trei zile trebuie să batem Andorra.
Avem trei zile să punem trei puncte la clasament, dacă trebuie să jucăm meci decisiv de calificare, atunci așa o vom face”, a mai spus selecționerul României.