La câteva zile după o înfrângere jenibilă și cu pecete (un 0-4 pe care adversarii îl vor pomeni și peste 20 de ani) împotriva Rapidului, despre Dinamo se vorbește la superlativ pentru că i s-a aprobat nu știu ce plan de reorganizare.
Chestia asta se numește, popular, “căruța goala face mai mult zgomot.” În lipsa unor milionari adevărați, reorganizarea înseamnă să discuți despre manichiura și să-ți tai unghiile cu dinții.
Urmează meciurile echipei naționale. Pe vremuri, cu trei-patru zile înaintea unui joc în care Romania era reprezentată de Hagi și Cămătaru, de Lăcătuș și Andone, poveștile – apocrife sau nu, spuse în tramvai sau la serviciu – de la Săftica aveau o audiență mai mare decât cea adunată de “Europa liberă” în două săptămâni.
Astăzi despre cine să vorbești? Despre niște fotbalagii care nu vor prinde returul la aceleași echipe de club? Dar asta nu se va întâmpla pentru că vor fi transferați în străinătate, ci pentru că îi vor da afară patronii sau se vor accidenta la salonul de tatuaje.
Am văzut un fragment de podcast cu Ivanovici și Dumitru Dragomir. Se chinuiau să facă primul 11 al naționalei și au găsit doar vreo șapte-opt jucători. Singurul fundaș central era Larie, iar pe cel mai bun fundaș stânga l-au pus și mijlocaș pe aceeași bandă.
La mondialele din ’90 îi aveam acolo pe Klein și Rotariu, iar Ungureanu a fost lăsat acasă. Fotbalul românesc s-a reorganizat în martie 2014. Titularii (mă rog, așa-i expresia) de azi ai naționalei erau copii pe atunci.
Și au fost foarte bine crescuți, “Centrele de Excelență” și “predictibilitatea” ne-au umplut de valori și sponsori. Avem un sponsor care aduce banane în România. Cine controlează, în toate țările, importurile de fructe?
Virilizarea trosbalului băștinaș pe bază de banane îmi aduce aminte de o secvență de la PRO TV cu Nicoleta Luciu. Au trecut 20 și ceva de ani de atunci. Nicoleta i-a întâmpinat la o vizită medicală pe fotbaliștii dinamoviști și era îmbrăcată într-un halat alb și lung până la sterilet.
Țin minte că un fundaș central a fost rugat să se întindă pe pat, iar Nicoleta își bălăngănea clopotele deasupra lui și avea în mâna dreaptă o seringă. O ținea cu două degete, ca să țâșnească serul.