Elena Marin are parte de un nou moment dureros la „Survivor România” 2021, cu un alt concurent, de data aceasta, fostul fotbalist Sebastian Chitoșcă. După ce bruneta a susținut că are grijă și de restul concurenților, nu doar de ea, tânărul nu s-a mai putut abține și a izbucnit la adresa ei.
Nu există niciun episod fără tensiuni între Faimoși, așa cum s-a întâmplat și de dat aceasta, când Elena Marin a fost implicată într-un nou conflict, după ce a fost la cuțite cu Zanni.
Faimoasa l-a adus în discuție pe Cătălin Moroșanu, lucru ce a declanșat un adevărat război între ea și Sebastian Chitoșcă.
Elena Marin s-a autocaracterizat ca fiind o persoană responsabilă și capabilă să aibă grijă nu doar de ea, ci și de colegii ei din echipa Faimoșilor. După ce a susținut că îi face adesea patul și îi aranjează hainele lui Cătălin Moroșanu, Sebastian Chitoșcă a avut o reacție neașteptată.
Când a auzit ce a declarat colega lui de echipă, fostul jucător de fotbal s-a mutat de lângă Simona, concurenta al cărei pat se afla lângă al lui, pentru ca Elena Marin să nu spună că este responsabilă și pentru el.
„Pot să te întreb ceva? Ești o femeie asumată? Îți asumi că ieri când te certai cu Zanni i-ai spus să-l întrebe pe Moroșanu despre ce fel de femeie ești că îi faci patul în fiecare seară și îi aranjezi hainele? Ești cea mai joasă speță de persoană dacă spui nu.”, i-a reproșat Sebastiam colegei sale.
În scurt timp, Cătălin Moroșanu a auzit această discuție șin a fost revoltat de faptul că Elena i-a adus numele în discuție, din moment ce conflictul nu îl implica și pe el: „A venit Sebi azi dimineață și l-am întrebat de ce nu mai doarme lângă Simona. A zis că Elena când s-a certat cu Zanni ar fi afirmat că are grijă de mine. Eu îi spun că nu cred că a adus asta în discuție.”
Adevărata cauză care ar fi dus la cearta dintre Sebastian și Elena este dispariția hranei, iar Faimoasa a încercat să-și justifice afirmațiile pe care le-a făcut înainte despre faptul că îi face patul lui Moroșanu. Zanni a intervenit în discuție, fiind deja implicat într-un conflict cu Elena Marin.
„Elena: Când m-a făcut iresponsabilă Zanni, i-am spus că nu sunt iresponsabilă. Atât de lucrurile mele pe care le am cât și de lucrurile lui Moro.
Moroșanu: M-a deranjat lucrul ăsta la Elena, pentru că nu te poți folosi de numele meu într-o ceartă cu altă persoană, că se poate crede altceva. Sebi avea dreptate.
Elena: Încercam să-ți spun despre responsabilitate.
Sebi: Eu de-asta m-am mutat de acolo, pentru că nu aș vrea să spună Simona că uite îi fac patul lui Sebi și sunt o femeie responsabilă.
Zanni: Uite cum se joacă teatru. Noi vorbeam de mâncarea ta furată și nu de cum îi împachetezi tu hainele lui Moro.
Sebi: Dacă mi se fură mie mâncare nu o să fac panaramă, dar dacă mi se pun vorbe în gură o să dau cărțile pe față de fiecare dată.”, a fost discuția dintre concurenți.