News

Video. Mai multe eleve din Focșani, filmate în timp ce se bat pe stradă. IPJ Vrancea s-a autosesizat

IPJ Vrancea s-a autosesizat după ce în spațiul public au apărut o serie de filmări cu mai multe eleve care se bat în stradă, după finalul orelor de curs.
10.02.2022 | 16:55
Video Mai multe eleve din Focsani filmate in timp ce se bat pe strada IPJ Vrancea sa autosesizat
Cinci eleve din Focșani, filmate într-o bătaie în plină stradă. Poliția s-a autosesizat. Sursa foto: captură YouTube
ADVERTISEMENT

Imagini demne de luptele de stradă surprinse în Focșani. Cinci eleve de la o școală din oraș s-au luat la bătaie chiar în fața unității de învățământ.

Bătaia dintre tinere a fost filmată de martori, iar imaginile au ajuns rapid pe internet. IPJ Vrancea anunță că a demarat o anchetă în privința acestui caz de violență.

ADVERTISEMENT

Cinci eleve din Focșani, filmate într-o bătaie în plină stradă. Poliția s-a autosesizat

Pe imaginile filmate se poate vedea faptul că agresiunea are loc pe o stradă din oraș, în afara orelor de curs.

IPJ anunță că incidentul ar fi avut loc miercuri, 9 februarie, după ora 13.00.

Poliția mai susține că până în momentul apariției imaginilor în spaţiul public la IPJ Vrancea nu a fost depusă nicio plângere ce face referire la un act de agresiune.

ADVERTISEMENT

”În urma apariţiei în mass-media a unor imagini care surprind o agresiune între eleve ale unor unităţi de învâţământ din municipiul Focşani, faptă care s-ar fi săvârşit în cursul zilei de 9 februarie a.c., în jurul orei 13.30, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul I.P.J.

Vrancea este abilitat să comunice următoarele: Până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea nu s-a înregistrat nicio sesizare cu privire la agresiunea în cauză”, a transmis, joi, IPJ Vrancea, conform Ziar de Vrancea.

ADVERTISEMENT

Poliția mai informează că, în urma vizionării imaginilor în cauză, conducerea IPJ a dispus sesizarea din oficiu în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

”În funcţie de rezultatul anchetei, vor fi dispuse măsuri legale în consecinţă”, au mai transmis poliţiştii.

ADVERTISEMENT

Cazurile de violență între elevi, în creștere în România

În ultimele luni, în România, s-au raportat mai multe cazuri de violență între elevi. La finalul lui 2021, imagini dure au fost filmate într-o școală din Brăila. Doi elevi au fost protagoniștii unor violențe, care au dus la demararea unor anchete.

Unul dintre elevii implicați în conflict a mers la celălalt și a început să îl lovească, în timp ce un alt coleg a filmat toată scena. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz. Detalii AICI.

Tot relativ recent, pe 23 noiembrie 2021, în județul Caraș-Severin, o elevă de 14 ani a lovit-o pe o alta de numai 11 ani. Conflictul dintre cele două fete a fost filmat de colegii de școală.

Conducerea instituției școlare a hotărât ca agresoarea de 14 ani să fie exmatriculată, însă doar pentru trei zile. Părinții fetei agresate nu au fost de acord cu sancţiunea, considerând că agresoarea trebuie să primească o pedeapsă mult mai aspră.

ADVERTISEMENT