Episodul 2 din Centenarul Rapidului. Dramele primelor două retrogradări şi coşmarul finalei cu Arieşul Turda! Recordul stabilit cu CFR Cluj

Apropierea frontului de România a adus oprirea temporară a sportului, iar fotbalul a intrat într-o pauză forţată din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu încă o Cupă a României, a şaptea din palmares şi câştigată în 1942, Rapid termina un capitol frumos din istoria clubului, cu trofee şi poveşti care au devenit nemuritoare printre giuleşteni. Luna mai a anului 1945, când Europa încheia socotelile cu războiul, a adus o nouă etapă în viaţa clubului alb-vişiniu, iar conducătorii au trebuit imediat să se alinieze cu trendul politic, unul cu faţa către Moscova şi URSS. Primele semne au apărut după scurt timp, iar Rapidul trecea la o nouă denumire, una care să fie şi pe placul comuniştilor. Începea era compromisurilor.

Revenirea la CFR şi apropierea de comunişti

Pe 23 august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei Naziste şi a trecut de partea Aliaţilor, într-un moment de cotitură pentru finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Şapte luni mai târziu, pe 6 martie 1945, era instalat Guvernul condus de Petru Groza, iar comunismul începea să-şi facă simţită prezenţa în viaţa de zi cu zi.

În aceeaşi perioadă, conducătorii Rapidului au decis să revină la vechiul nume al clubului, CFR Bucureşti, purtat în perioada 1923-1936. Astfel, echipa devenea din nou legată de muncitorime, implicit de lucrătorii de la căile ferate. Implicarea nu se oprea doar aici, la schimbarea numelui, iar comuniştii aveau planuri mari.

“Aşa cum lovim mingea de football, să ştie să lovească rămăşiţele fasciste şi legionare”, îşi dorea Gheorghe Apostol, președinte al Confederației Generale a Muncii în perioada 1945-1952, în paginile publicaţiei “Lupta CFR” din mai 1945. Politica intra adânc în fotbal, care urma să devină un instrument util de propagandă, iar cel mai elocvent exemplu a venit la un an distanţă.

Digi24.ro

Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

În săptămânile premergătoare Alegerilor din 19 noiembrie 1946, falsificate de comunişti în detrimentul partidelor istorice, fotbaliştii de la CFR Bucureşti au fost folosiţi ca… agenţi electorali. Pe tricourile echipei apărea “soarele”, simbolul electoral al BPD (Blocul Partidelor Democrate), alianţa partidelor pro-comuniste din România. La scurt timp după succesul din alegeri, comuniştii au întors spatele clubului din Giuleşti şi nu s-au mai implicat financiar.

Locomotiva, un nume cu ghinion

În 1950, prima ligă a României a trecut la sistemul primăvară-toamnă, utilizat în URSS, iar CFR Bucureşti şi-a schimbat din nou denumirea. Giuleştiul învăţa acum să iubească Locomotiva Bucureşti, denumire care era pe placul comuniştilor şi copia modelul sovietic. Mai mult decât atât, toate cluburile ceferiste treceau la noul nume. Schimbarea nu a fost una de bun augur, iar giuleştenii au privit cu lacrimi în ochi cum favoriţii au ratat la mustaţă primul titlu de campioană a României.

Înaintea ultimei etape a sezonului 1950, Locomotiva Bucureşti şi Flamura Roşie Arad (actuala UTA Arad) erau la egalitate de puncte, ambele câte 28, însă arădeanii aveau avantajul golaverajului mai bun, primul criteriu de departajare în acele vremuri. Ultima rundă propunea o finală a campionatului, la Arad, între Flamura Roşie şi Locomotiva, însă giuleştenii aveau nevoie de o victorie la scor pentru a pune mâna pe trofeu.

La pauza partidei de pe 19 noiembrie 1950, Locomotiva conducea cu 3-1 şi mai avea nevoie de trei goluri pentru a câştiga titlul cu ajutorul numărului mai mare de goluri marcate. Tabela nu a mai fost modificată până la final, iar Flamura Roşie Arad devenea, cu ajutorul golaverajului, din nou campioana României.

Digisport.ro

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

Prima retrogradare, tot la golaveraj

De la candidată la titlul de campioană a României, Locomotiva Bucureşti s-a trezit, în 1951, implicată în lupta pentru evitarea retrogradării în liga a doua. Din nou, ultima etapă putea să aducă bucuria în Giuleşti, dar nu a mai fost cazul. Ca să scape de retrogradare, Locomotiva trebuia să câştige, pe teren propriu, cu Ştiinţa Timişoara, ultima clasată, iar Locomotiva Târgu Mureş să piardă, “acasă”, cu Flacăra Bucureşti.

Petroliştii din Capitală şi-au respectat statutul şi au câştigat meciul cu 3-2, însă Locomotiva şi Ştiinţa au remizat, scor 0-0. Într-un clasament în trei, pentru că toate aveau câte 16 puncte, “sora” din Târgu Mureş s-a salvat cu un golaveraj de -10, în timp ce giuleştenii, la -11, şi timişorenii, la -14, au picat în liga a doua.

“Rapid a căzut în B pentru că, în anul acela, a fost o echipă lăsată la voia întâmplării. Ultimul cuvânt în alcătuirea formaţiei l-a avut magazionerul. Celorlalţi le era frică şi de umbra lor”, scria Ioan Chirilă în “Glasul roţilor de tren”. Chiar dacă a picat în Divizia B, Locomotiva Bucureşti mai avea un as în mânecă. Cum echipa era considerată una a muncitorilor şi era apropiată de Atelierele Griviţa, un reper important în propaganda comuniştilor, Gheorghe Apostol a încercat s-o salveze.

Liderul comunist i-a solicitat lui Manole Bodnăraş, preşedintele Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport, să mărească numărul de echipe din prima ligă, ceea ce ar fi însemnat salvarea Locomotivei. Solicitarea a fost respinsă şi giuleştenii au mers în Divizia B, iar mulţi înjurau ghinionul din meciul cu Flacăra Petroşani, când Aurel Crâsnic a ferecat poarta minerilor, care plecau de pe Giuleşti cu un 0-0, rezultat care a contribuit într-o mare măsură la retrogradarea în liga a doua.

Retrogradrea din 1954

Revenită în prima ligă, la finalul sezonului 1952, CFR Bucureşti a rezistat doar două sezoane. În ultima etapă a sezonului 1954, giuleştenii aveau nevoie de o victorie pe terenul Progresului Oradea, echipă care era deja matematic retrogradată. Coşmarul a început din minutul 3, când Guţă Tănase a deschis scorul pentru bihoreni. Olaru a egalat la jumătatea primei reprize, dar tot Oradea a intrat în avantaj la pauză, după golul lui Sulyok. Ceferiştii au egalat din nou prin Filotti, dar Guţă Tănase le-a pecetluit soarta, după două minute.

La final, pe lângă Progresul Oradea, în Divizia B mai ajungeau CFR Bucureşti, Metalul Hunedoara şi Metalul Câmpia Turzii. La finalul meciului, şedinţă direct pe teren cu “unul din conducătorii echipei, hai să-i lăsăm numele în plata Domnului”. “Tu, Căline, ai să vii pe jos, până la Bucureşti. Asta meriţi după jocul de astăzi. Ne-am înţeles?”, nota Ioan Chirilă în “Glasul roţilor de tren”.

Drama finalei cu Arieşul Turda

Pe lângă retrogradările din 1951, prima din istoria clubului, şi din 1954, rapidiştii au mai trăit o dramă în perioada 1943-1963. Pe 12 noiembrie 1961, la trei ani de la revenirea la denumirea de Rapid Bucureşti, giuleştenii visau cu ochii deschişi la un nou trofeu.

Pe stadionul “Republicii” se juca finala Cupei României, iar adversarul echipei lui Ion Mihăilescu era unul la îndemână. Arieşul Turda era marea surpriză a sezonului, dar rămânea totuşi o echipă de Divizia B. Calculele au fost imediat anulate de jucătorii antrenaţi de Ştefan Wetzer, fost component al echipei de aur a CFR-ului din anii ‘30.

“În minutul 24, după o combinaţie frumoasă între Ozon-Balint-Georgescu, ultimul trage plasat de pe linia de 16 metri, Suciu atinge mingea, dar nu o poate reţine (1-0). La începutul reprizei a doua, din nou Arieşul este în superioritate. Vârful de atac, Băluţiu, duce după el toată înaintarea. În min. 5 (n.r. minutul 50) Langa atinge balonul cu mâna în careu. Arbitrul Mihăilescu dictează lovitură de pedeapsă, pe care o transformă Băluţiu. (1-1). Nu trec nici 60 de sec. şi acelaşi Băluţiu înscrie spectaculos din apropierea porţii în urma unei pase primite de la Mărgineanu”, erau reproduse, în Sportul Popular, fazele care au decis finala Arieşul Turda – Rapid Bucureşti 2-1. Chiar dacă îl avea în teren pe Titus Ozon, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti ai deceniului cinci, formaţia din Giuleşti a ratat şansa de a-şi adăuga a opta Cupă a României în palmares.

12-2, scor istoric cu CFR Cluj

20 martie 1949 rămâne în istoria Rapidului ca ziua în care a fost consemnată cea mai categorică victorie. În etapa a 15-a, CFR-ul bucureştean îi dădea o lecţie CFR-ului din Cluj. Culmea, cel mai important succes alb-vişiniu nu a venit în Giuleşti, ci pe arena “Venus”, redenumită UCB (Uzinele Comunale Bucureşti), unde s-a jucat meciul CFR Bucureşti – CFR Cluj 12-2.

Golurile giuleştenilor au fost marcate de Bazil Marian (4), Francisc Zavoda (3), Ion Urechiatu (2), Ştefan Filotti (2) şi Ion Lungu. Clujenii au încercat să limiteze proporţiile scorului, la 7-1, când portarul Bonţa a fost înlocuit cu Negruţiu, care a primit cinci goluri, dar a reuşit şi câteva parade. Clujenii părăseau umiliţi terenul după ce aşezarea în teren suferise modificări drastice în urma accidentării lui Demeter, dar şi pentru că echipa nu era pusă la punct fizic.

• 18 goluri a marcat Andrei Rădulescu, golgeterul sezonului 1950, pentru CFR Bucureşti
• 1958-1964 este perioada în care a jucat Titus Ozon la Rapid