Life

Exclusiv. Previziuni numerologice pentru anul 2021, realizate de Adam Andreas Stavarache. Ce urmează în anul post-pandemie în România și în lume

05.10.2020 | 16:55
Exclusiv Previziuni numerologice pentru anul 2021 realizate de Adam Andreas Stavarache Ce urmeaza in anul postpandemie in Romania si in lume
Previziuni numerologice pentru anul 2021. Foto: vision.org/ Facebook
ADVERTISEMENT

Fanatik vă prezintă primele previziuni numerologice pentru anul 2021, realizate în exclusivitate de antreprenorul și cunoscătorul tainelor cifrelor, Adam Andreas Stavarache.

Retrospectiva anului 2020 (care încă mai are surprize)

Toată lumea se întreabă cât mai ține pandemia ori cel puțin când vom reveni la viața noastră normală, dar și ce surprize ne rezervă viitorul. La marile dileme ne răspunde cunoscutul numerolog, iar veștile nu sunt în totalitate bune.

ADVERTISEMENT

Din punct de vedere numerologic, 2020 aeste un an dominat de cifra 4, motiv pentru care am asistat la schimbări uriașe în întreaga planetă.

Aceste schimbări și-au pus amprenta asupra tuturor, atât fizic cât și psihic, iar efectele le vedem cu toții. În Tarot, cifra 20 (a anului) este cea a Judecății, iar pandemia este una dintre pedepsele acestei judecăți.

ADVERTISEMENT

„Dacă anul acesta a fost un an dur precum este energia cifrei 4 și în care cu toți am trăit într-o măsură izolarea și am stat cu toții în propriile morminte (case) unde am învățat să ne acordam mai multă atenție nouă și propriei conștiințe, să dăm mai multă atenție sănătăți și corpului fizic care în numerologie tine de 4 și am învățat să ascultam de lege și autorități, în 2021 lucrurile vor sta cu totul diferit”, ne anunță numerologul Adam Andreas Stavarache.

În 2021 vom fi nevoiți să ne adaptăm noilor reguli, iar lucrurile s-ar putea complica în alte domenii, nu doar în cel sanitar. Cu toate acestea, avem și multe motive de bucurie, căci la anul suntem încurajați să facem multe lucruri pe care le-am ținut în loc după ce a apărut pandemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Previziuni numerologice pentru 2021: sunt încurajate călătoriile. Apar mari scindări mai ales în zona politică

„2021 este anul care ne aduce mai multă bucurie și poftă de viață, anul în care ne îndeplinim mai mult scopurile și anul în care omenirea își cere într-un fel libertatea și dorința de exprimare”, previzionează maestrul Stavarache.

„Va fi anul în care cu toții vrem să călătorim mai mult și chiar asta și recomand mai tuturor, având în vedere că avem cartea din Tarot 21,  denumită Lumea și este asociată cu străinătatea și călătorile lungi și se nimerește foarte bine cu energia anului 5”, adaugă Stavarache.

ADVERTISEMENT

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este dacă ne vom recupera libertatea pe care mulți simt că au pierdut-o, însă asta se va decide de la persoană la persoană. În 2021 ar trebui să ne așteptăm, susține numerologul, la numeroase trădări și despărțiri.

„Fiți atenți în zona politică și, de asemenea și în zona cuplurilor. Aici vor fi cele mai multe descoperiri și trădări”, continuă specialistul.

Din punct de vedere numerologic, pe cifra 5 se pliază foarte bine legea talionului, și anume ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, deci în 2021 s-ar putea să asistăm la niște răzbunări răsunătoare.

Anul 2021 este cel în care oamenii ar putea ieși mai mult în stradă, chiar și în România: „Orice formă de putere, autoritate poate întâlni cu adevărat opoziție și răsplată, adică se aplica legea talionului.

Eu cred că anul acesta oamenii vor fi mult mai exuberanti și fară prea multe limite pentru că vor să își finalize cu toții majoritata scopurilor pe care le au”.

previziuni numerologice 2021
Cartea de Tarot 20, a anului 2020, cea a Judecătorului, iar cea pentru 21 se intitulează „Lumea”

Cum arată anul 2021 în primele șase luni

Ianuarie: „Prima lună din an  intră pe energia lui 6, cea a armoniei, echilibrului, familiei și iubirii”. În ianuarie familia va fi pe primul loc, iar prieteniile și relațiile de iubire s-ar putea întări. Cine nu va reuși să facă asta va avea probleme în luna…

Februarie:  „O lună destul de tristă și izolată pentru mulți. Chiar dacă va fi luna iubirii, nu toți vor simți asta”. Totuși, în februarie ne vom dezvolta foarte bine intuiția și vom deveni mai profunzi în gândire.

În cea de-a doua lună a anului vor ieși la suprafață foarte multe secrete, iar unele ar putea răsturna paradigmele sociale actuale ori relațiile personale ale fiecăruia.

Martie:  „Este o lună foarte bună în care majoritatea își vor lua noi joburi sau vor face alegeri majore în zona carierei.
O perioadă bună pentru dezvoltarea financiară sau consolidarea cunoștințelor”.

Aprilie: „Se anunță o lună dificilă, este posibil să auzim mai mult de războaie în diferite zone sau pur și simplu lumea se pregătește pentru diferite manifestații. Luna aprilie din 2021 mă duce cu gândul la anul 1960. Însă nu vreau să credeți că va fi o lună chiar așa rea, vă recomand să ieșiți mai mult în natură, căci așa vom depăși criza și evenimentele ce ne vor surprinde în această lună”.

Mai: Revine cumva energia benefică pe care o vom simți în luna ianuarie.

Iunie: „Este o lună excelentă pentru noi parteneriate și colaborări în orice domeniu”, iar „vechile relații s-ar putea să se rupe ori să se consolideze și mai mult”. Numerologul le recomandă celor aflați în relație să învețe să  aibă mai multă grijă de povestea lor de iubire.

Așadar, un an cu de toate, cel puțin prima sa jumătate, un an care aduce noi schimbări interesante, iar pentru unele ne vom pregăti în timpul jocului!

 

ADVERTISEMENT
Tags: