Deși nu a fost urmată de un incendiu, un copil a fost transportat în stare gravă la spital, după ce o butelie cu gaz a explodat la etajul 4 al blocului unde locuia.
La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de lucru Hârlău cu o autospecială de intervenție, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD.
După această explozie a fost solicitat și un echipaj de la distribuitorul de gaz și de la Inspectoratul de Stat în Construcții, potrivit Antena 3.
În urma exploziei, un copil în vârstă de doar doi ani a suferit arsuri grave și a fost preluat de medicii SMURD. Inițial, copilul fusese urcat într-o mașină de către părinți, care au plecat disperați la spital.
Din blocul afectat de explozie s-au autoevacuat zece adulți și cinci copii, potrivit salvatorilor ajunși la fața locului.
În urmă cu o săptămână, zeci de apartamente din două scări de bloc din Suceava erau distruse de o explozie similară, provocată de o butelie cu gaz. În acel moment oamenii se plângeau că nu mai au unde să locuiască, până când experții vor constata că structura clădirii este sigură.
Primăria din Suceava a venit în ajutorul oamenilor și le-a oferit 25.000 de lei drept ajutor pentru a trece peste această perioadă. Conform publicației Crai Nou, suma e destinată pentru plata chiriei și a utilităților pentru un an de zile. Mai mult, Primăria va suporta și costurile legate de expertizarea tehnică a blocului avariat în urma exploziilor.
Primarul Ion Lungu a discutat cu reprezentanții proprietarilor care locuiau în cartierul Burdujeni, însă doar șase familii au solicitat locuințe de la Primărie.
”Deoarece prezintă dezavantajul că nu sunt mobilate, am convenit să acordăm din bugetul local suma de 25.000 de lei la fiecare familie, ceea ce înseamnă plata chiriei şi utilităţilor pentru un an de zile. Toţi cei prezenţi, respectiv reprezentanţii a 26 de familii, dintre 28 care au apartamentele avariate, au fost de acord cu această modalitate de ajutor”, a transmis primarul.
Între timp, angajații Direcției Asistență Socială vor întocmi dosare pentru fiecare familie în parte, acestea ”având la bază procesele-verbale întocmite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspecţia în Construcţii”.
”În momentul în care vom avea dosarele complete, voi convoca Consiliul Local pentru aprobare. Totodată, s-a stabilit ca municipalitatea să suporte costurile legate de expertizarea tehnică a blocului avariat” a completat Ion Lungu.