Sport

Faze memorabile cu Ronaldo în prim plan la Bosnia – Portugalia: „dublă” istorică, atacat de un fan pe teren și selfie cu un copil de mingi

Cristiano Ronaldo a marcat în două goluri pentru Portugalia și a reușit să atingă o bornă antalogică, depășindu-l pe Erling Haaland. Gestul fabulos al starului lui Al-Nassr
16.10.2023 | 23:30
Faze memorabile cu Ronaldo in prim plan la Bosnia  Portugalia dubla istorica atacat de un fan pe teren si selfie cu un copil de mingi
Cristiano Ronaldo a marcat 40 de goluri în acest an calendaristic. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo a lovit din nou la națională și a reușit o „dublă” de senzația împotriva Bosniei Herțegovina în preliminariile Campionatului European din 2024. Ce record a mai doborât starul lui Al-Nassr.

Cristiano Ronaldo, din nou pe val la naționala Portugaliei după „dubla” cu Bosnia Herțegovina

Cristiano Ronaldo continuă să facă meciuri mari la națională deși are peste 38 de ani. Atacantul a deschis scorul cu Bosnia în minutul 5 din penalty, după un henț comis în careu de Leon Barisic.

ADVERTISEMENT

În doar 17 minute, starul naționalei Portugaliei reușea să înscrie și al doilea gol, găsit excelent de Joao Felix. Astfel, portughezul a atins borna de 40 de goluri în acest sezon și l-a depășit pe mult mai tânărul Erling Haaland, care are „doar” 39 de reușite.

În urma celor două goluri reușite în partida din preliminarii, Portugalia e lider detașat în grupa J cu 24 de puncte, iar Cristiano Ronaldo a ajuns la 859 goluri marcate în întreaga carieră pentru națională.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo a contribuit la peste 1000 de goluri de-a lungul carierei

Starul naționalei Portugaliei a reușit la națională și echipele de club să fie implicat în nu mai puţin de 1101 goluri. Lusitanii sunt deja calificați la turneul final din Germania și au 10 puncte în plus față de Slovacia.

Portughezii conduc Bosnia Herțegovina cu scorul de 5-0. Bruno Fernandes a dus scorul la 3-0 în minutul 25 din pasa lui Inacio, iar apoi i-a pasat decisiv lui Joao Cancelo în minutul 32. Joao Felix avea să reușeșească și el să marcheze în minutul 41, în urma unui assist al lui Otavio.

ADVERTISEMENT

Starul Portugaliei, atacat de un fan bosniac intrat pe teren. Ronaldo, gest superb pentru un copil de mingi

Momente incredibile în Bosnia în minutul 39, când un ultras a intrat pe teren și a încercat să îl agreseze pe Cristiano Ronaldo, însă a fost oprit de forțele de ordine. Portughezul a continuat meciul fără probleme.

Ronaldo a uitat repede de incident și la pauza meciului a fost selfie cu un copil de mingi bosniac, semn că nu le poartă pică pentru cele întâmplate. Portughezul chiar a zâmbit și a bătut palma cu un alt oficial.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo are 125 de goluri în 202 meciuri la naționala Portugaliei. Născut în aceeași zi cu Gheorghe Hagi, starul va împlini 39 de ani pe data de 5 februarie, însă nu are de gând să se retragă de la echipa națională.

ADVERTISEMENT