Selecționerul naționalei României va trebui să aleagă 26 de jucători pe care să se bazeze la turneul final, iar Cristi Coste a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că lista lărgită conține 35 de nume.
Fost selecționer al naționalei României, Victor Pițurcă a analizat grupa ”tricolorilor” de la Euro 2024 și i-a transmis lui Edi Iordănescu care sunt jucătorii ce nu ar trebui să lipsească din lotul pentru turneul final.
”Grupa, putem spune la prima vedere că e accesibilă. Am căzut în una dintre cele mai slabe grupe. Dacă toți jucătorii noștri vor fi valizi, avem șanse mari să ieșim. În același timp, putem să nu obținem niciun punct.
Staff-ul știe cel mai bine ce are de făcut ca să poată să aducă jucătorii la cel mai bun nivel, fizic, psihic, ca să poată face față. Jucătorii care au dus greul, care au fost titulari în marea majoritate a meciurilor și au reușit performanța de a se califica, nu ar trebui să lipsească.
Normal ar fi să se meargă pe continuitate. Nici nu dispunem de jucători, să zicem că avem un nucleu de 70 de jucători, să vină unii mai puternici din spate, nu, aceiași jucători sunt cei care pot îmbrăca tricoul”, a declarat Pițurcă, pentru as.ro.
Selecționerul Edi Iordănescu a primit veste teribilă. Olimpiu Moruțan s-a accidentat grav în Turcia și va rata Euro 2024. Fotbalistul de 24 de ani a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile de la piciorul drept și va lipsi cel puțin 6 luni.
Andrei Burcă s-a accidentat și el în Arabia Saudită, iar FANATIK a aflat că acesta a suferit o ruptură musculară. Fundașul central va sta cel puțin trei săptămâni departe de gazon, iar Edi Iordănescu speră să nu existe complicații.
Edi Iordănescu nu s-a bazat pe Vladimir Screciu la ultimele acțiuni ale „tricolorilor”, însă selecționerul speră să îl aibă la dispoziție pentru Euro 2024. Mijlocașul Universității Craiova a plecat de urgență la clinica Urheilu Mehilainen din Finlanda, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
Florinel Coman s-a accidentat în partida pe care FCSB a jucat-o cu Sepsi și, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, a plecat să se trateze la terapeuta Marijana Kovacevic. Însă, se pare că problemele jucătorului nu sunt foarte mari și nu pun la îndoială prezența sa la Euro 2024.