Sport

FC U Craiova – FC Voluntari 3-1, în etapa 5 din SuperLiga. Oltenii s-au distrat cu viceliderul

FC U Craiova a câștigat de o manieră categorică, scor 3-1, meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari din etapa 5 a SuperLigii.
11.08.2023 | 22:28
FC U Craiova  FC Voluntari 31 in etapa 5 din SuperLiga Oltenii sau distrat cu viceliderul
Meciul de fotbal dintre U Craiova 1948 si FC Voluntari, contand pentru SuperLiga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 11 august 2023. © FOTO:Catalin Ciupureanu/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT
11-08-2023
19:31

Cum arată clasamentul din SuperLiga după FC U Craiova – FC Voluntari 3-1

FC U Craiova s-a temut degeaba de meciul cu FC Voluntari, echipă care i-a dat mari bătăi de cap în ediția trecută de campionat. Ilfovenii au venit în Bănie din postura de vicelideri ai campionatului, dar băieții lui Nicolae Dică au rezolvat rapid ecuația celor trei puncte.

Era 3-0 încă din minutul 21 și era clar că doar o minune mai putea întoarce soarta partidei. Mai ales că oltenii au mai ratat câteva ocazii imense într-o primă repriză în care FC Voluntari nu a existat practic pe teren.

În partea secundă, gazdele s-au mulțumit să temporizeze și să-și conserve avantajul de pe tabelă. De aceea, ilfovenii au început să fie tot mai prezenți în careul oltean, au reușit să și marcheze spre final prin Sigurjonsson, dar era prea târziu pentru a repeta remontada din barajul sezonului trecut.

superliga
Clasament SuperLiga
11-08-2023
17:30

FC U Craiova - FC Voluntari 3-1 (Chițu 3, Sidibe 14, Van Durmen / Sigurjonsson 78)

Vezi aici cele mai importante faze.

Min. 90+7: Fluier final.

Min. 78: GOOOL FC Voluntari! Sigurjonsson reduce din diferență cu o lovitură de cap din centrul careului.

Min. 71: Singur pe 5 metri, Nemec reia pe lângă poartă.

Min. 53: Compagnucci șutează din afara careului, mult peste poartă.

Min. 28: Liber în mijlocul careului, Bauza șutează peste poartă.

Min. 27: Sidibe scapă singur în careu, reia plasat din 8 metri, dar Vâlceanu respinge cu piciorul.

Min. 21: GOOOL FC U Craiova! Bauza interceptează o minge la 20 de metri de poarta ilfovenilor, traversează de-a latul terenul, pătrunde pe stânga în careu, îi pasează pe 6 metri lui Van Durmen, care reia lejer cu latul în plasă.

Min. 18: Bauza reia cu capul din 8 metri, direct în brațele lui Vâlceanu.

Min. 14: GOOOL FC U Craiova! Sidibe reia în poarta goală din 6 metri, după o pasă a lui Chițu.

Min. 3: GOOOL FC U Craiova! Chițu deschide scorul cu un șut plasat, pe jos, din interiorul careului.

Min. 1: A început partida.

11-08-2023
16:21

Echipele de start la FC U Craiova - FC Voluntari

FC U Craiova: R. Popa – Compagnucci, Lacroix, Henriques, Padula – Asamoah, Dr. Albu – Sidibe, Bauza, Van Durmen – A. Chițu. Rezerve: Gurău, Mascarenhas, Blidar, Kvakic, V. Achim, Baeten, Bahassa, Blănuță. Antrenor: Nicolae Dică 

FC Voluntari: Vâlceanu – Ricardinho, Matricardi, Armaș – R. Boboc, V. Rața, Crepulja, D. Andrei, Aliji – Răduț, Nemec. Rezerve: J. Fernandez – Paz, Voican, M. Lopes, Dumiter, Sigurjonsson, D. Florea, R. Popescu, Al. Munteanu. Antrenor: Ilie Poenaru

Meciul FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A. – FC Voluntari are loc vineri, 11 august, cu începere de la ora 20:30, în cadrul etapei a 5-a din SuperLiga, fiind partida care deschide această rundă. Oltenii patronați de familia Mititelu au obținut prima victorie din acest sezon etapa trecută, la Botoșani și caută primul succes inclusiv pe teren propriu. Ilfovenii merg ceas, locul 2, cu 9 puncte și vin după victoria cu 2-1 în fața Rapidului.

Unde se joacă meciul FC U Craiova  – FC Voluntari

Întâlnirea FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A. – FC Voluntari se dispută vineri, 11 august, de la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Cetatea Băniei, în etapa a 5-a din SuperLiga. Marea problemă pentru oamenii lui Nicolae Dică este faptul că riscă serios să joace aproape cu tribunele goale, întrucât nucleul suporterilor a declarat că nu vor mai veni la stadion, fiind în dezacord cu conducerea clubului, cu familia Mititelu.

ADVERTISEMENT

Dacă așa vor sta lucrurile atunci lipsa fanilor ar putea avea un rol negativ destul de important într-un meci în care oltenii vor prima lor victorie acasă din acest sezon după două eșecuri (1-3 cu FCSB și 3-4 cu U Cluj), pentru câ au în față un adversar în mare formă și excelent așezat în teren de cuplul Ilie Poenaru – Marin Dună. Nicolae Dică a recunoscut că FC Voluntari e un rival foarte dificil.

Cine transmite la TV partida FC U Craiova – FC Voluntari

Partida FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A. – FC Voluntari se joacă vineri, 11 august, de la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Cetatea Băniei, în etapa a 5-a din SuperLiga și va putea fui urmărită pe micile ecrane pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 2. O mai puteți viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Craiova vineri, 11 august, vremea va fi foarte frumoasă, cu un cer senin pe tot parcursul zilei, soarele urmând a fi dominant, dar nu vor mai fi acele temperaturi caniculare, maxima zilei la ora amiezii urmând a fi de 29 de grade. Nu există nici o ameinîțare de ploaie, iar la ora partidei se estimează că vor fi în jur de 24-25 de grade, optim pentru fotbal. Arbitrul partidei este Rareș Vidican din Satu Mare.

Ce jucători lipsesc din confruntarea FC U Craiova – FC Voluntari

Nicolae Dică nu are probleme de lot înaintea dificilei partide cu revelația sezonului de până acum în SuperLiga, FC Voluntari. A revenit după etapa de suspendare fundașul stânga Mascarenhas și el intră imediat în formula de start. Este foarte posibil ca nici acum Dică să nu trimită pe teren trioul magic cu litera B, Baeten – Bahassa – Bauza, de această dată fiind rândul belgianului, adică primului, să ia loc pe bancă.

ADVERTISEMENT

Nici Ilie Poenaru nu se poate baza pe omul cel mai în formă din avanposturi în aceste prime etape, atacantul George Merloi, care a suferit în meciul cu Rapid o entorsă de genunchi și va reveni foarte curând pe gazon. În rest echipa care a pus la respect Rapidul are toate șansele să se regăsească și în formula de început a meciului de la Craiova.

Cote la pariuri la jocul FC U Craiova – FC Voluntari

Deși FC Voluntari este echipa de pe locul 2 iar oltenii nu au gustat încă din mierea primului succes acasă casele de pariuri văd echipa favorită în acest meci pe cea a lui Nicolae Dică, la cota de 2,30. Succesul ilfovenilor are cotă de 3,20. Șansă dublă 1X are cotă 1,35 iar șansă dublă X2 cotă de 1,55. Un gol marcat de gazde are cotă de 1,30 iar unul al vizitatorilor 1,45. Se așteaptă goluri pentru că over 1,5 goluri are cotă de 1,30.

ADVERTISEMENT

Probabil că ideea de goluri multe provine de la ultimele două dispute în Bănie, încheiate cu scoruri mari, 4-3 pentru gazde și respectiv 3-3. Iar varianta cu oltenii favoriți de la faptul că ultimele trei meciuri jucate la Craiova au fost câștigate de echipa lui Adrian Mititelu existând un singur succes ilfovean, un 2-0 chiar în anul promovării albaștrilor din Bănie.

ADVERTISEMENT