Nicolae Dică speră la un nou succes pe banca „alb-albaștrilor” după cele trei puncte câștigate cu FC Botoșani. FC U Craiova 1948 – FC Voluntari se va juca vineri, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar tehnicianul și-a pregătit elevii pentru confruntarea cu trupa din Ilfov.
Cu doar trei puncte după primele patru etape din SuperLiga, Nicolae Dică este cu gândul la victorie înaintea partidei cu FC Voluntari. Tehnicianul a analizat punctele forte ale formației lui Marin Dună și Ilie Poenaru, care în etapa trecută a reușit să învingă Rapid, scor 2-1.
„Am obținut o victorie importantă cu o atitudine bună la Botoșani, dar acel joc a trecut și trebuie să fim pregătiți pentru meciul de mâine seară cu cei de la FC Voluntari. Întâlnim o echipă bună, care trece printr-un moment foarte bun.
A obținut trei victorii din cele patru etape care s-au scurs până acum. Sunt o echipă organizată foarte bine din punct de vedere defensiv, care pleacă bine pe contraatac și este periculoasă la fazele fixe. Trebuie fi pregătiți pentru acest joc, așa cum am arătat-o și la Botoșani”, a spus Dică.
Nicolae Dică este mulțimit de atitudinea elevilor săi din etapa trecută și le cere să continue pe aceași linie în următoarele confruntări din SuperLiga. Acesta a declarat că jucătorii lui FC U Craiova 1948 trebuie să respecte ceea ce s-a lucrat la antrenamente pentru a câștiga cu FC Voluntari.
„Am fost mulțumit de atitudinea băieților, de unitatea pe care am arătat-o pe teren. Trebuie să continuăm pe aceeași linie. Trebuie să câștigăm mâine seară, pentru că altfel nu înseamnă nimic că am câștigat la Botoșani. Trebuie să fim concentrați în continuare și să obținem rezultate pozitive.
Atmosfera este una bună în cadrul echipei, băieții s-au antrenat foarte bine și în această săptămână. Sunt mulțumit de cum ceea ce au făcut în această săptămână la antrenamente. Trebuie să punem în practică ceea ce am antrenat și cu siguranță că dacă vom face acest lucru vom reuși să obținem un rezultat pozitiv”, a declarat antrenorul.
Nicolae Dică își dorește mai mult de la elevii săi și speră ca situația din clasament să se îmbunătățească în următoarele etape. Acesta anunță că retragerea sprijinului Peluzei Sud contează pentru jucători, însă speră ca suporterii să revină la stadion după o serie de rezultate pozitive.
„Trebuie să își revină pentru că ne-a motivat victoria de la Botoșani, avem un moral bun. Cu toții suntem aici să obținem rezultate bune, nu există echipă în lume să câștige toate jocurile. Trebuie să fi pregătit și după acele jocuri în care ai pierdut să îți revi, echipa are caracter.
Sunt una dintre cele mai în formă echipe din campionat, au un nucleu de jucători care joacă de foarte mult timp împreună și aici mă refer la Armaș, Nemec, Rață, Ricardinho. Sunt jucători foarte importanți, care sunt de mult timp de acolo și se vede.
Este foarte puțin pentru ceea ce ne dorim, pentru condițiile pe care le avem aici. Avem toate condițiile pentru a face performanță și trebuie să fim 100% la antrenament, cer unitate pentru a reuși să facem rezultate pozitive. Ne dorim ca suporterii să vină alături de echipă pentru că avem nevoie de ei. Îmi doresc să facem rezultate pozitive și prin rezultate să îi aducem pe stadion”, a încheiat Nicolae Dică.