Florin Marin, schimbat total după moartea fostului partener, Phillip Clements. Tânărul iubește din nou. În ce țară a plecat după suferința prin care a trecut în anul 2020 și care este ocupația pe care o are în momentul de față.
Florin Marin a trecut printr-o transformare radicală după decesul fostului iubit, preotul britanic Phillip Clements. Vedeta s-a îndrăgostit și nu se mai ascunde. Se afișează cu actualul partener de viață pe social media.
Locuiește de ceva vreme în Germania, unde se ocupă de un hotel deținut de iubitul său, un afacerist în vârstă de 52 de ani. Tânărul, cunoscut drept Florinel de la Vișina, își începe treburile încă de la primele ore ale dimineții.
„În ultima perioadă multe fac… numai treabă pe capul meu! A decis iubi să mă pună la treabă, asta după ce a cumpărat un hotel. Vrea să mă țină ocupat. El a deschis aici, recent, un hotel în Germania.
Acum am ajuns să mă trezesc numai la 06:00 și lucrez în fiecare zi de luni până duminică. Acum sunt în Germania, dar nu o să mă mut de tot aici. Vin în țară foarte des, dar nu ca înainte.
Hotelul este pe numele lui, dar banii îi împărțim în mod egal, nu face diferențe. Aici mă ocup de partea de acte, mai exact angajări, interviuri și marketing”, a mărturisit Florin Marin pentru click.ro.
Florin Marin este extrem de supărat că ajunge foarte rar în România. Înainte să fie managerul hotelului din Germania zbura săptămânal în țara natală, însă acum își cumpără bilete de avion o dată de câteva luni.
„Și uite că acum sunt blocat cu călătoriile. Eu care călătoream și veneam o dată pe săptămână în România acum vin la două luni. Este o schimbare în viața mea. De căsătorit nu suntem încă căsătoriți, suntem doar logodiți.
L-am întrebat pe iubi de ce mă pune la muncă și mi-a răspuns că vrea să îmi arate cum se fac miile de euro pentru poșete”, a mai spus Florin Marin, pentru sursa menționată mai devreme.