News

Fosta soacră a lui Marcel Toader, mesaj dur chiar şi după moartea fostului ginere: „Nu a reuşit să ţină”

04.08.2019 | 13:02
Fosta soacra a lui Marcel Toader mesaj dur chiar si dupa moartea fostului ginere Nu a reusit sa tina
Fosta ”soacră” a lui Marcel Toader, critici la adresa acestuia chiar și după moarte. Sursa foto: libertatea.ro

Fosta ”soacră” a lui Marcel Toader, cea considerată mama adoptivă a Gabrielei Cristea, Paula Crăciunescu, a vorbit despre moartea omului de afaceri și nu în termeni tocmai frumoși. Femeia a spus că îi pare rău de moartea fostului jucător de rugby, dar nu a evitat să arunce câteva săgeți vorbind despre eșecurile din viața personală a acestuia.

Paula Crăciunescu, despre Marcel Toader: „Nu a reușit să țină lângă el nicio soție din cele 6”

„Am auzit că a murit… Ce pot să spun… Îmi pare rău, probabil neajunsurile și-au spus cuvântul. Toate lucrurile negative din viața lui. Nu a reușit să își țină lângă el nicio soție din cele 6… Iar după toate aceste lucruri am înțeles că s-a retrat lângă mama lui la Constanța. A fost greu și pentru el…” a declarat Paula Crăciunescu pentru cancan.ro.

Marcel Toader a încetat din viață ieri în urma unui infarct. Afaceristul avea probleme cu inima, căci mai suferise un infarct în anul 2012. Bărbatul a murit, aparent, în timp ce lua masa, însă alte surse declară că acesta se afla, de fapt, la piscină, la vila unuia dintre prietenii săi, care locuiește în comuna ilfoveană Periș, într-o zonă plină de bogătași.

Marcel Toader
Marcel Toader va fi înmormântat luni la Constanța. Sursa foto: adevarul.ro

Marcel Toader a devenit cunoscut după relația cu Gabriela Cristea

Toader avea probleme financiare în ultimii ani, după cum a mărturisit chiar el în aparițiile sale televizate. S-a întors la munca de jos, pe șantier, și a spus că nu vrea să mai facă parte din peisajul monden, căci prezența sa în lumea vedetelor i-a adus mai multe necazuri decât beneficii.

Marcel Toader a fost un jucător profesionist de rugby la Naționala României în urmă cu mai mulți ani. A devenit celebru datorită relației cu Gabriela Cristea. Din lista femeilor cunoscute cu care acesta a fost împreună le enumerăm și pe Anamaria Ferencz și Maria Constantin, ambele cântărețe.

 

Tags: