A fost show total la baza de pregătire de la Berceni. Fotbaliștii și staff-ul celor de la FCSB au făcut noapte albă cu fanii după ce au câștigat matematic titlul. De la petrecerea de pomină n-au lipsit manelele și proțapul!
După fluierul de final al lui Marian Barbu, arbitrul meciului FCSB – Farul 2-1, roș-albaștrii au ținut-o numai în petreceri. Mai întâi, noii campioni ai României au sărbătorit pe stadion, cu suporterii. Apoi, după ce s-au descătușat în vestiar și au făcut show la declarații, elevii lui Elias Charalambous au mutat fiesta la Berceni.
La baza de pregătire, roș-albașii au sărbătorit cu fanii titlul de campioană. Nu au lipsit manelele și proțapul, iar fotbaliștii campioanei s-au întrecut în dedicații și s-au lăudat cu mișcările lor de dans.
Antrenorii Charalambous și Mihai Pintilii, dar și Mihai Stoica au făcut senzație. Până și Piticu, magazionerul celor de la FCSB a fost purtat pe brațe de jucători și staff.
Tehnicienii au sărbătorit în stil Carlo Ancelotti, fumând trabuc, în timp ce Mihai Stoica a dat dedicații pentru ei. De la petrecerea roș-albaștrilor n-a liăsit celebra manea „Steaua e numai una”.
Contestat puternic în acest sezon pentru evoluțiile mai puțin reușite, Eduard Radaslavescu a fost sufletul petrecerii printre jucătorii campioanei. Mijlocașul ofensiv a l-a întrecut până și pe Florinel Coman la dans.
Acesta este doar începutul pentru FCSB și pentru fanii ei. Marea sărbătoare a roș-albaștrilor va avea loc pe 11 mai, de la ora 20:30, atunci când vor juca pe teren propriu cu CFR Cluj.
Liga Profesionistă de Fotbal a decis ca, după acel meci, FCSB să primească titlul și medaliile de campioni ai României. Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, a promis că fanii vor avea parte de o sărbătoare mai ceva ca cea din urmă cu 11 ani, când echipa a luat primul titlu cu Reghecampf.
„Urmează să pregătim poate cea mai frumoasă celebrare a unui titlu din istorie. Cu CFR va fi un stadion plin. Avem timp să pregătim. Îmi amintesc ce a fost după meciul cu FC Brașov, din 2013, dar atunci a fost pistol cu apă”, a declarat Mihai Stoica, la finalul meciului FCSB – Farul 2-1.
Conform orangesport.ro, la un momentdat, pe parcursul petrecerii, Mihai Stoica s-a aruncat îmbrăcat în piscină, pentru a marca momentul, cu câteva etape rămase până la decernarea trofeului.