Găsirea epavei Titanicului, acoperire pentru o misiune ultrasecretă a marinei militare SUA. Ce căutau, de fapt, autoritățile americane

Din câte știa lumea, Robert Ballard avea un obiectiv unic în 1985: să localizeze epava Titanicului, uriașul pachebot de pasageri care dispăruse în adâncurile Oceanului Atlantic cu zeci de ani mai devreme, ucigând peste 1.500 de persoane. Adevărul mult mai complicat despre căutări a ieșit la iveală ani mai târziu.

Epava Titanicului, acoperire pentru o misiune ultrasecretă a marinei militare SUA

Descoperirea făcută de Ballard, pe 1 septembrie 1985, a fost cu atât mai remarcabilă cu cât acesta a dezvăluit în 2008 că misiunea a fost de fapt o poveste de acoperire pentru a permite Marinei americane să găsească epavele a două submarine nucleare în timpul Războiului Rece.

Robert Ballard, un oceanograf desăvârșit, a descoperit locația epavei Titanicului la sfârșitul unei investigații ultrasecrete a marinei americane privind soarta a două submarine nucleare scufundate. La acea vreme, publicul trebuia să nu observe misiunea principală a lui Ballard, relatează The Washington Post.

“Marina nu s-a așteptat niciodată ca eu să găsesc Titanicul, așa că atunci când s-a întâmplat acest lucru, au devenit foarte nervoși din cauza publicității”, a declarat Ballard pentru National Geographic în 2008. “Dar oamenii erau atât de concentrați pe legenda Titanicului încât nu au făcut niciodată legătura între ele.”

Digi24.ro

Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

După ce a găsit USS Thresher și USS Scorpion – care au fost pierdute în anii 1960 cu peste 200 de oameni la bord – Ballard a avut la dispoziție doar 12 zile pentru a căuta Titanicul. Dacă norocul nu ar fi fost de partea sa, s-ar putea să nu fi găsit niciodată epava.

Condiția pentru a căuta epava Titanicului

Scufundarea în 1912 a vasului cu 2.200 de pasageri la bord a captat imaginația publicului, determinând sute de cântece, zeci de cărți și o mână de filme, precum și noi măsuri de siguranță pentru nave. Au fost făcute încercări peste încercări de a găsi epava pachebotului, dar adâncimea mării, condițiile dure și rapoartele contradictorii privind poziția acestuia în momentul scufundării au făcut ca eforturile anterioare să eșueze.

Cu trei ani înainte de descoperire, Ballard era ofițer de informații navale și oceanograf, lucrând la dezvoltarea propriului său vehicul subacvatic cu telecomandă. Rămânând fără bani, Ballard i-a abordat inițial pe șefii Marinei pentru a obține finanțare pentru a ajuta la găsirea Titanicului. Un oficial din cadrul programului de război submarin al Marinei Militare a răspuns că vor oferi bani pentru acest dispozitiv, dar nu și pentru găsirea celebrului pachebot.

În schimb, aceștia doreau ca Ballard să se deplaseze la locațiile navelor USS Thresher și USS Scorpion, care se scufundaseră în nordul Oceanului Atlantic în 1963 și, respectiv, 1968. Marina dorea ca Ballard să fotografieze epavele. Aceasta era interesată de soarta reactoarelor nucleare ale submarinelor și de faptul că existau dovezi că U.R.S.S., încă implicată în Războiul Rece cu Statele Unite, ar fi scufundat USS Scorpion.

Digisport.ro

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Dacă Ballard termina această misiune mai devreme, putea să caute Titanicul, aflat undeva între submarinele doborâte. Dar oficialii Marinei se îndoiau că va avea suficient timp pentru a găsi ceva, a declarat el mai târziu.

Cea mai faimoasă navă din lume, găsită în sfârșit

Ballard, care fusese ofițer de informații al Marinei timp de 30 de ani, le-a spus oficialilor militari că va “accepta tot ceea ce putea obține”, și-a amintit el. Așa că Robert Ballard a coborât, în adâncurile oceanului, la submarinele marinei. Acolo, a observat ceva despre modul în care curenții afectează resturile: obiectele mai grele se scufundă mai repede, lăsând o dâră de deșeuri. Ballard și-a dat seama că această informație ar putea fi șansa pe care o căuta. Dacă ar putea găsi linia de resturi a Titanicului, ar putea găsi nava.

Sfârșitul misiunii navale a lui Ballard se apropia cu pași repezi în momentul în care a început căutarea Titanicului. În ziua descoperirii, el stătea întins în patul său de la bordul navei de cercetare, citind pentru a-și distrage atenția de la stres, când un bucătar a intrat în cameră. Echipa de gardă îl căuta pe Ballard.

Când acesta a ajuns în camera de control a navei, colegii săi i-au arătat ce detectase robotul lor echipat cu sonar și cameră video. Unul dintre cazanele Titanicului era vizibilă prin imaginile granulate. După 73 de ani de la scufundarea Titanicului și multe misiuni de căutare eșuate, cea mai faimoasă navă din lume a fost în sfârșit găsită.

(Filmarea din 1986 arată epava pachebotului Titanic după ce a fost descoperită pentru prima dată pe fundul Oceanului Atlantic de Nord. Sursa video: Woods Hole Oceanographic Institution)

Echipajul a sărbătorit – apoi a făcut o pauză când a realizat că era aproape ora 2:20 a.m., ora la care vasul se scufundase aproape 4.000 de metri până pe fundul oceanului. Au ținut o scurtă slujbă pentru cei dispăruți, le-a declarat Ballard reporterilor după ce s-a întors la un centru de cercetare oceanică din Woods Hole, Massachusetts în Cape Cod.

Epava Titanicului arăta ca o casă bântuită

Membrii echipei de căutare au fost întâmpinați acolo ca niște eroi, aproximativ 100 de reporteri înghesuindu-se pe doc și două elicoptere ale unor rețele de televiziune care se învârteau în cerc. Ambarcațiunile Gărzii de Coastă au emis semnale sonore în timp ce nava de cercetare se apropia, Robert Ballard zâmbind și ridicând degetul mare.

Dar expresia sa triumfătoare ascundea adevărata gamă a emoțiilor sale. “Era un lucru să fi câștigat – să fi găsit nava”, a scris Ballard mai târziu. “Altceva era să fii acolo. Asta a fost partea înfricoșătoare.”

Deși Titanicul se rupsese în două, prova sa a rămas în poziție verticală. Un luminator lipsă a oferit o privire asupra locului unde se afla cândva o scară ornată. Fundul oceanului era plin de farfurii de porțelan, mobilier și o sticlă de șampanie nedeschisă. Candelabrele încă mai atârnau de tavane. Scena, a spus Ballard, era cea a unei case bântuite – în mare parte intactă, cu zeci de pantofi de piele rămași ca singure semne ale celor care au pierit.

Ballard a povestit că starea de spirit a echipei sale s-a schimbat rapid pe măsură ce se apropia de locul naufragiului. ”Ne-am dat seama că dansam pe mormântul cuiva și ne-am simțit jenați. Am devenit sobri, calmi, respectuoși, și am făcut o promisiune că nu vom lua niciodată nimic de pe acea navă și că o vom trata cu mult respect”, a declarat el, potrivit Daily Mail.