News

Gelu Voican Voiculescu a câștigat procesul cu Institutul Revoluției. Câţi bani are de încasat de la statul român

Gelu Voican Voiculescu, trimis în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității, are de primit bani de la Institutul Revoluției Române Decembrie 1989.
06.12.2023 | 18:04
Gelu Voican Voiculescu a castigat procesul cu Institutul Revolutiei Cati bani are de incasat de la statul roman
Gelu Voican Voiculescu, cercetat în dosarul revoluției, a condus institutul care investighează istoria mișcărilor care au dus la căderea regimului comunist / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Institutul Revoluției Române Decembrie 1989 trebuie să-i plătească lui Gelu Voican Voiculescu salarii neîncasate pentru o perioadă de 20 de luni, a decis Tribunalul București, care a admis pe fond cererea fostului viceprim-ministru în primul guvern provizoriu după căderea regimului comunist. Hotărârea nu este definitivă și a fost deja atacată cu apel de IRRD. În paralel, Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției, sub acuzația de crime împotriva umanității.

Gelu Voican Voiculescu încasa 9.200 de lei pe lună pentru a cerceta istoria revoluției

Institutul Revoluției Române 1989 (IRRD) este o instituție înființată în 2004, cu scopul de a cerceta istoria revoluției române din decembrie 1989. Ion Iliescu a fost președintele IRRD încă de la înființare, până în 2021. Cum legea prevede că președintele țării îi numește pe membrii Colegiului Național, tot Iliescu a fost cel care a făcut numirile. Printre aceștia s-au numărat: Răzvan Theodorescu, Dan Iosif, Lorin Furtună, Dumitru Mazilu, Alexandru Mironov sau Gelu Voican Voiculescu.

ADVERTISEMENT

În 2018, Gelu Voican Voiculescu a preluat ”în forță” poziția de director al institutului, după cum acuza fostul șef al IRRD, Claudiu Iordache. Înainte de a fi demis, Iordache a înaintat președintelui Iohannis un memoriu prin care îi solicita verificarea meritelor nedovedite în revoluția română pentru toți membrii Colegiului Național al IRRD, având în vedere că unii dintre ei erau cercetați în dosarul revoluției sau cel al mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Gelu Voican Voiculescu s-a instalat la conducerea IRRD cu un salariu net de 9.200 de lei pe lună, pe care l-a încasat de la 1 aprilie 2018, până la 30 decembrie 2019. Asta pentru că, în ianuarie 2020, guvernul României a avut o primă tentativă de desființare a Institutului Revoluției Române. Practic, la acea dată a intrat în vigoare OUG 91/2019, care oprea definitiv activitatea IRRD. Problema este că în 2021, Curtea Constituțională a constatat că OUG 91/2019 este neconstituțională, în ansamblul ei, așa că institutul și-a reluat activitatea.

ADVERTISEMENT

Instanța a admis cererea lui Voiculescu. Trebuie să primească salariul pe 20 de luni

Gelu Voican Voiculescu spune că nu i s-a comunicat nicio hotărâre privitoare de calitatea sa de director general, până în august 2021, când Colegiul Național al IRRD l-a demis din această funcție. Voiculescu a atacat această decizie, însă Curtea de Apel București i-a respins cererea.

Voiculescu a mai deschis o acțiune în instanță, prin care solicită salariile neîncasate, în perioada ianuarie 2020 – august 2021, respectiv plata sumei de 184.000 de lei (circa 38.000 de euro), reprezentând drepturi salariale nete, la care se adaugă actualizări cu indicii de inflație.

ADVERTISEMENT

În acest an, instanța de fond a decis admiterea acțiunii lui Gelu Voican Voiculescu și obligarea IRRD la plata sumei de 184.000 de lei, la care se va adăuga dobânda legală de la data scadenței fiecărui drept salarial până la momentul plății, sumele urmând dă fie actualizate cu indicele de inflație.

În plus, angajatorul are obligația să rețină și că vireze la bugetele de stat contribuțiile sociale și impozitele aferente. IRRD a contestat decizia instanței, iar procesul s-a reluat la Curtea de Apel București, următorul termen fiind stabilit pentru ianuarie 2024.

ADVERTISEMENT

Voiculescu, de la revoluționar la inculpat

Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată, în dosarul Revoluției, alături de Ion Iliescu (fost președinte al României) și de Iosif Rus (fost șef al Aviației Militare). Cei trei sunt acuzați de infracțiuni împotriva umanității.

El este acuzat de procurori că ”în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN”.  

Dosarul Revoluției este cel mai complex caz pe care justiția română nu a reușit să-l finalizeze, în aproape 34 de ani. Este vorba despre un dosar cu peste 5.000 de părți civile și 627 de persoane vătămate. Doar redactarea rechizitoriului a necesitat cinci luni.

Ion Iliescu s-a retras în 2021 din fruntea Institutului Revoluției Române

Institutul Revoluției Române există și astăzi, cu toate că în iunie 2021, senatul a adoptat o inițiativă a USR Plus și PNL de desființare a instituției conduse, la acea vreme, de Ion Iliescu. Fostul președinte s-a retras din funcția ocupată, iar în locul lui a fost numit Alexandru Mironov. În prezent, IRRD este condus de Ioan Savu, unul din capii revoluției din Timișoara cunoscut pentru faptul că a ajuns să negocieze cu prim-ministrul comunist, Constantin Dăscălescu, revendicările mulțimii. Finanțarea institutului este asigurată de la bugetul de stat și este alocată prin Senatul României.

ADVERTISEMENT