Polițiștii din Harghita au adus în atenția publicului un caz aproape emoționant petrecut chiar în noaptea de Anul Nou. Atunci, o familie din localitate a fost aproape să rămână fără banii strânși după un an întreg de muncă peste hotare, dacă nu era gestul impresionant al unui taximetrist.
Poliția din Harghita a relatat luni cazul unui taximetrist din localitatea Cristuru Secuiesc care s-a trezit cu o geantă plină cu bani pe bancheta din spate a taxiului pe care-l conducea. Bărbatul s-a dus imediat la Poliția să predea geanta cu bani.
„”Ce aș face dacă aș găsi o geantă cu bani?” Probabil această întrebare a fost prezentă în mintea multora dintre noi, la un moment dat. Pentru un șofer de taxi din Cristuru Secuiesc această idee a devenit realitate, chiar în ultima zi a anului 2023, când a găsit pe bancheta taxi-ului pe care îl conducea o borsetă în care se afla o sumă foarte mare de bani în euro.
Fără să stea pe gânduri, bărbatul s-a prezentat la sediul poliției din localitate și le-a predat-o oamenilor legii”, a scris pe Facebook Poliția din Harghita, relatând un caz petrecut în noaptea de Anul Nou.
Oamenii legii au povestit apoi că au reușit să-i găsească în scurt timp pe posesorii genții pline cu bani. E vorba de o familie tânără, care muncise un an întreg peste hotare pentru acești bani cu care sperau să reușească să-și clădească un viitor în țară.
„În scurt timp au fost identificați și proprietarii borsetei: o familie tânără ce a trudit aproape un an în țări străine pentru a-și clădi un viitor frumos împreună. Anul 2023 s-a încheiat cu o bucurie enormă pentru tinerii care și-au recuperat economiile și cu satisfacția bărbatului, care le-a găsit, că fapta sa este demnă de laudă și admirație.
Felicitări pentru spiritul civic de care ați dat dovadă, domnule Szocs Lóránt Àrpàd ! Sperăm că gestul dumneavoastră să fie un exemplu de urmat și pentru alți cetățeni, care s-ar putea găsi într-o astfel de situație”, se mai arată în mesajul polițiștilor din Harghita.
Codul penal stabilește o pedeapsă între una și trei luni în cazul persoanelor care, în termen de zece zile, nu predau un bun găsit. „Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine. Împăcarea înlătură răspunderea penală”, arată Art. 243 al Noului Cod penal.