Fotbal intern

“Gică Hagi nu face parte din TOP 3 fotbalişti din istoria României!” Cine se află pe prima poziţie

24.10.2018 | 09:58
Gica Hagi nu face parte din TOP 3 fotbalisti din istoria Romaniei Cine se afla pe prima pozitie

Deşi Gică Hagi este unul dintre cei mai iubiţi foşti jucători care au evoluat sub “tricolor”, “Regele” nu face parte din TOP 3 fotbalişti din istoria României. Ilie Bărbulescu (61 de ani), câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, a făcut un clasament al celor mai buni jucători români, iar Gică Hagi nu a fost inclus.

Ilie Bărbulescu susţine că Nicolae Dobrin a fost unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut România şi l-a pus pe acesta pe prima poziţie. “Gâscanul” este urmat de Marcel Răducanu, iar pe ultimul loc l-a inclus pe Ilie Balaci, fostul jucător al Craiovei care a decedat duminică, 21 octombrie, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio respirator.

Gică Hagi nu face parte din TOP 3 fotbalişti din istoria României! Cum arată clasamentul

“Numele Balaci este foarte greu. Eu am făcut un clasament şi am spus: Nicolae Dobrin, Marcel Răducanu şi Ilie Balaci. Nu vreau să fiu răutăcios, asta este părerea mea. Am experienţă în fotbal şi aşa văd eu lucrurile. Ilie şi Marcel sunt acolo, cam la acelaşi nivel, dar Dobrin e detaşat”, a spus Ilie Bărbulescu pentru prosport.

Ilie Balaci a murit la 62 de ani în urma unui stop cardio respirator
Ilie Balaci, fostul fotbalist al Craiovei care a murit la 62 de ani

Ilie Bărbulescu a jucat în 5 meciuri pentru echipa naţională a României, iar pentru Steaua a evoluat în perioada 1984 – 1987, bifând 77 de meciuri şi marcând 3 goluri. Acesta a fost titular în finala disputată de Steaua în 1986, la Sevilla, unde a făcut echipă alături de jucători precum Iovan, Bumbescu şi Belodedici. Pe parcursul carierei, Ilie Bărbulescu a jucat la echipe precum Petrolul, FC Argeş, CS Mioveni şi FC Callatis Mangaia. Şi-a încheiat cariera în 1991 la echipa de la malul mării.

Gică Hagi a jucat la Real Madrid şi Barcelona

Gică Hagi nu a fost inclus de Ilie Bărbulescu în TOP 3 cei mai buni fotbalişti din istoria României, deşi a jucat în 122 de meciuri pentru echipa naţională a României, acolo unde a dat 36 de goluri. Pe parcursul carierei, “Regele” a jucat la echipe precum Farul, Sportul Studenţesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona şi Galatasaray.