Fotbal intern

Gigi Becali a refuzat 13 milioane de euro pentru Dennis Man. ”Îl vând în Anglia că e peste Harry Kane!”

27.11.2018 | 18:49
Gigi Becali a refuzat 13 milioane de euro pentru Dennis Man Il vand in Anglia ca e peste Harry Kane

Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat că a refuzat o ofertă de 13 milioane de euro pentru mijlocașul Dennis Man. Omul de afaceri nu a vrut să dezvăluiască numele echipei care l-a dorit pe internaționalul român, dar a precizat că a fost vorba despre o formație de vestul Europei.

”Am primit ofertă de 13 milioane pe Man. Şi am zis, mulţumesc, nu! Era printr-un impresar şi banii veneau toţi o dată! A fost de la o echipă din Vest. Nu vreau să-l dau acum, vreau să iau mult mai mulţi bani pe el. Dacă am o perlă, de ce să o vând ieftin?”, a spus finanțatorul FCSB într-o mintervenție telefonică la postul Digi Sport.

Dennis Man în duel cu Alexandru Mitriță la meciul U Craiova - FCSB
Dennis Man în duel cu Alexandru Mitriță la meciul U Craiova – FCSB

Gigi Becali a refuzat 13 milioane de euro pentru Dennis Man: ”O să-l dau cu mulţi bani”

”Eu zic că dacă Harry Kane, la 28 de ani, face atâţia bani, atunci o face şi Man la 20 de ani vreo 30 de milioane. Şi cu ce e Kane mai bun decât Man? Mai e o echipă din Anglia care vine după el meci de meci. Special pentru el. Fac notă explicativă despre el, meci de meci, ce a făcut, cum a jucat. O să vedeţi că o să-l dau cu mulţi bani!”, a mai afirmat Gigi Becali referitor la oferta de 13 milioane de euro pe care a refuzat-o pentru Dennis Man.

Finanțatorul FCSB l-a lăudat pe patronul și antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, pentru ce a realizat la Academia care îi poartă numele: ”Nu am greşit faţă de Hagi! Recunosc că am greşit când am făcut plângere la TAS pentru titlu, dar acum nu! I-am zis că face minuni cu ce face! L-am lăudat, nu l-am criticat!”. Gigi Becali și Gică Hagi au avut un schimb de replici dur, după ce patronul FCSB l-a criticat pe Florinel Coman.

În urmă cu câteva zile, FANATIK.RO a anunțat în premieră că Fenerbahce a făcut o ofertă de trei milioane de euro pentru Dennis Man, dar Gigi Becali a anunțat că este nemulțumit de suma oferită. La scurt timp, turcii au mărit oferta la 12 milioane de euro.