News

Cum au confiscat comuniștii greva muncitorilor din 13 decembrie 1918. ”Primul martir socialist” a fost înhumat alături de marii lideri PCR

Greva muncitorilor din 13 decembrie 1918 a fost amplu speculată de comuniști, după ce aceștia au preluat puterea în România, la finalul celui de-al doilea război mondial.
13.12.2021 | 18:02
Cum au confiscat comunistii greva muncitorilor din 13 decembrie 1918 Primul martir socialist a fost inhumat alaturi de marii lideri PCR
Cum s-a transformat Ion C. Frimu într-un erou al socialismului. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Încheierea Primului Război Mondial a adus României șansa epocală a Marii Uniri, un amplu proces istoric care s-a desfășurat între 27 martie/9 aprilie 1918 și 18 noiembrie/1 decembrie 1918.

România devenise un stat de mărime mijlocie, care aproape și-a dublat populația, crescându-și cu o treime suprafața.

ADVERTISEMENT

Totuși, în decembrie 1918, după doi ani de ocupație dură a trupelor germane, austro-ungare și bulgare (6 decembrie 1916-30 noiembrie 1918), Vechiul Regat (România până în 1918) era într-un dezastru major economic.

Drama economică și socială a României din 1918. Socialiștii pun la cale greve și demonstrații

Obligată la o pace umilitoare la 7 mai 1918, România exista numai în Moldova. Aici, tifosul exantematic, malnutriția, lipsa alimentelor, a condițiilor elementare de trai făcuseră ravagii.

ADVERTISEMENT

În Muntenia, Oltenia și Dobrogea, retragerea ocupantului lăsase un dezastru economic.

Criza economică a favorizat un val de proteste. Socialiștii români, mai exact cei care se apropiaseră de ideologia bolșevică din Rusia, izbucnită în 1917 au încercat să pună la cale acțiuni de protest. Evident, acestea puteau degenera în acțiuni de o mai moare amploare, antrenând populația civilă.

Astfel, la 6 decembrie 1918, la 5 zile de la intrarea în București a Armatei Române (1 decembrie 1918), încep primele proteste.

ADVERTISEMENT

Muncitorii tipografi se revoltă

Muncitorii tipografi care lucrau din greu la atelierele ”Sfetea”, ”Minerva” au organizat o grevă. Ei au avut revendicări de natură salarială, socială.

După cei doi ani de jaf sistematic al trupelor germano-bulgare de ocupație, Guvernul liberal condus de Ionel Brătianu (politician care reprimase și Răscoala din 1907) nu a acceptat lista de revendicări.

ADVERTISEMENT

La grevă, între organizatori, s-au numărat activiști români ca Ion C. Frimu, Gheorghe Cristescu, Ilie Moscovici, D. Pop, dar și lideri bolșevici precum Cristian Rakowski (cel care va dori să distrugă Unirea Basarabiei cu România), muncitorii Iancu Luchwig (tipograf), Sami Steinberg (tipograf), Marcus Iancu (cizmar), Marcel Blumenfeld (corector-zețar).

ADVERTISEMENT

Greva generală s-a declanșat la 13 /26 decembrie 1918. La această grevă, au luat parte 600 muncitori. Pe lângă muncitorii tipografi, la grevă au mai participat și alți muncitori de la fabrici și ateliere bucureștene. Ei au scandat lozinci antiregale, cerând proclamarea republicii. Manifestanții s-au îndreptat spre Piața Teatrului Național (pe Calea Victoriei, pe locul unde este azi Hotelul Novotel).

Premierul Ionel Brătianu a cerut generalului Mărgineanu un raport asupra amplorii manifestației. Generalul a considerat necesar să accentueze riscul propagării unei acțiuni bolșevice, în cadrul acțiunii sociale. Astfel, pentru că liberalii considerau că orice protest care cerea condiții mai bune era considerat o subminare a puterii de stat (în mod cert o exagerare, pentru că bolșevicii nu erau atât de influenți în România la acea dată), s-a luat decizia găsirii celei mai bune soluții. Conform generalului, Mărgineanu, Ionel Brătianu a cerut temporizarea, evitarea deschiderii focului, până ce va discuta cu Regele Ferdinand. Generalul Mărgineanu și-a asumat deschiderea focului.

Manifestația a fost înăbușită astfel, cu focuri de armă. Oficial, 16 muncitori au murit, alți peste 100 fiind răniți. Socialiștii au spus ulterior că numărul morților ar fi fost chiar de 102, iar al răniților, de câteva sute.

Mulți dintre morți și răniți fuseseră chiar luptători în 1917 la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Politicienii liberali, conservatori, precum și resposnabilii represiunii își amintesc:

Alexandru Marghiloman, fostul premier colaboraționist cu ocupantul german, liderul Partidului Conservator nota în Memorii: „L-am găsit pe rege foarte mâhnit de incidentul de dimineață. Regele s-a pomenit fiind în automobil, în toiul procesiunii sindicaliștilor care mergeau pe Știrbei Vodă. Ei au început să strige „Trăiască Republica (…) se manifestează zdravăn. Am întâlnit la amiază pe Calea Victoriei o manifestație cu pancarte și drapele roșii. Se striga „Trăiască revoluția rusească” și manifestanții strigau ”ura”.”

Vasile Cancicov, fratele lui Mircea Cancicov, membru al Partidului Național Liberal nota: „pe poarta mare a intrării [ în Ministerul Industriei și Comerțului] era înfipt un steag roșu. Pe ușa de intrare în minister era fixată a pancartă de câțiva metri lungime pe care scria „Trăiască Republica Socialistă”. Pe zidurile clădirii și pe tot lungul grilajului de fier erau înfipte alte pancarte roșii: „Jos ciocoii” „Jos burghezia capitalistă”, „Jos regele”.”

Generalul Mărgineanu își amintea: „repezindu-se la circumscripția din Pasajul Român, a chemat telefonic pe Ion I.C Brătianu, care venise la Ministerul de Interne de la ora 08.00. I-am explicat sumar situația și i-am cerut dezlegarea: -Generale!- mi-a răspuns Brătianu. Fac apel la înțelegerea și tactul dumitale! Evită focul de armă! În orice caz, nu lua nici o măsură până nu mă duc la rege”. „Am ordonat pe propria mea răspundere: Foc!”.”

Ancheta stabilește încercarea de deturnare a revoltei sociale către o revoltă politică de tip bolșevic

Potrivit anchetatorilor militari, manifestația muncitorilor și tipografilor ar fi putut fi deturnată spre o revoluție de tip bolșevic.

Printre protestatari, agenții Poliției i-au putut recunoaște pe Alecu Constantinescu, Jacques Konitz, I.S. Dimitriu, Alexandru Bogdan. Aceștia erau cunoscuți ca agitatori bolșevici.

Polițiștii și agenții Siguranței au descoperit la unul din sediile principale ale socialiștilor (la sediul Clubului Socialist) un manifest în care se cerea răsturnarea prin violență a Guvernului.

Muncitorii au fost amnistiați, agitatorii și activiștii au fost bătuți și condamnați

Au fost arestați toți agitatorii, alături de sute de muncitori. Procesul a durat până în februarie 1919. Agitatorii au primit sentințe de 5 ani de detenție. În ancheta finală, au intrat 52 de greviști.

Autoritățile au arătat următoarele: „socialiștii au dus clandestin o vie propagandă revoluționară prin tipărirea manifestelor provocatoare și prin discursuri incendiare, iar ziua de 13 Decembrie ar fi fost hotărâtă pentru răsturnarea guvernului și întronarea revoluției, pentru aceasta fiind trimiși agenți la toate fabricile care au luat cu silă muncitorimea. Manifestanții ajunși în Piața Teatrului, nu au voit să se supună ordinelor de a se împrăștia ci au forțat cordoanele. Unul dintre socialiști, a tras chiar un foc de revolver, împușcând un soldat. Armata atacată a tras în mulțime atunci omorând foarte mulți vinovați și nevinovați. După aceste tulburări socialiștii au reînceput opera manifestelor clandestine. Astfel, unul din manifeste cuprindea pasagiul următor: Stăpânirea care ne-a trimis la moarte în tranșee și în Moldova ne-a dat acum în loc de pâine, gloanțe”.

În plus, s-a arătat că unii dintre agitatori se aflau  în legătură cu grupurile bolșevice din Rusia și Germania. La unii agitatori acasă s-ar fi găsit broșuri marxiste, bani și manifeste.

Muncitorii au fost amnistiați, fiindcă arestarea lor putea produce o inflamare și mai mare a convulsiilor sociale.

Nume ca Constantin Titel Petrescu, Toma Dragu, N.D. Cocea, Constantin Mille, Radu Rosetti, intelectuali cu vederi socialiste au devenit avocați ai muncitorilor.  Aceștia au reușit să combată rechizitoriul procurorului regal. Ei au impus ca acuzația de conspirație să nu poată fi reținută decât în sarcina agitatorilor comuniști și nu a muncitorilor arestați.

Avocatul Constantin Titel Petrescu se  remarcase ca avocat socialist, apărându-l cu succes pe militantul socialist Alexandru Nicolau, în 1911. Acesta criticase incompetența din Armata Română. În campania militară din 1913, de pe teritoriul Bulgariei (Al Doilea Război Balcanic), incompetența aprovizionării și organizării sanitare a costat viața a 5500 militari, morți nu atât din cauza luptelor, cât din cauza epidemiei de dizenterie izbucnite.

Această campanie a arătat slăbiciunea forțelor armate românești înfrânte rapid în 1916.

Constantin Mille a fost unul din cei mai activi publiciști care au militat pentru drepturile omului, fiind cunoscut pentru vederile socialiste puternice.

Cum a devenit Ion C. Frimu primul martir socialist

Ion C. Frimu a fost grav rănit. Arestat, el a fost bătut ca instigator în arestul Poliției. Ion C. Frimu  a decedat la 6/19 februarie 1919, în Închisoarea Văcărești. Mormântul său a fost plasat în semicercul exterior al Mausoleului Eroilor Comuniști construit după 1944, în  Parcul ”Carol” din București.

Există și mărturii ale muncitorilor arestați, unele publicate în presa vremii, în special în „Adevărul” lui Constantin Mille din 9 februarie 1919: „La Văcărești ne-au ținut în niște condiții mizerabile. Tifosul exantematic făcea ravagii printre deținuți. Din momentul când am intrat aici, molima s-a întins și la unii deținuți politici (…) La spitalul Colentina s-a stins Frimu, unul din principalii conducători ai mișcării socialiste. Închis la Văcărești nu se știe de ce, a contractat acolo tifosul exantematic care l-a răpus, după ce în ultima clipă a fost dus de la pușcărie la spital ca să expire”. Înmormântarea fruntașului socialist, va avea loc mâine 9 Februarie orele 11 dimineața, Cortegiul va pleca din strada Iorcianu 32 la Cimitirul Sfânta Vineri”.

Ion C. Frimu a devenit numele dat unei fabrici din Sinaia și mai multor străzi din România.

După 1991, când Mausoleul a fost dezafectat, în sensul scoaterii sicrielor liderilor comuniști și dezafectării mormintelor eroilor comuniștilor, rămășițele sale au fost reînhumate la Cimitirul „Sf. Vineri” din București, unde fusese înmormântat inițial în 1919.