Life

Horoscop zilnic: sâmbătă, 11 iulie 2020. Fecioarele au parte de un musafir nepoftit

10.07.2020 | 15:29
Horoscop zilnic sambata 11 iulie 2020 Fecioarele au parte de un musafir nepoftit
ADVERTISEMENT

FANATIK îți aduce horoscopul de sâmbătă, 11 iulie, o zi liniștită, fără prea multe evenimente notabile. Cel puțin nu din punct de vedere profesional, pentru că e momentul să te bucuri de o pauză bine meritată după toate proiectele dificile pe care a trebuit să le duci la bun sfârșit într-un timp atât de scurt.

Așa că poți sta acasă și să urmărești serialul preferat alături de persoana iubită. Nu de alta, dar ați cam ratat multe episoade și trebuie să le recuperați. Spre seară, o cină romantică urmată de o scurtă plimbare într-o zonă mai puțin aglomerată ar fi variante ideale pentru o zi de weekend ca în povești.

ADVERTISEMENT

Mare atenție dacă te numeri printre nativii din zodia Fecioarei, întrucât există riscul să te trezești cu un musafir nepoftit. O mai veche cunoștință și-a pus în cap să te viziteze, s-a urcat în mașină și a pornit la drum. A scăpat, însă, din vedere un mic „amănunt”: nu suporți când cineva apare la ușa ta din senin, fără să anunțe.

Horoscopul zilei de sâmbătă, 11 iulie

Berbec

Se simte un aer nou în casa ta, de parcă unele planuri la care ţi-ai adus contribuţia alături de cei dragi capătă un ritm mult mai alert şi evoluează mult mai repede spre nivelul visat. E un salt vizibil, ai toate motivele să fii entuziasmat pentru felul cum explodează lucrurile spre bine, dar acest succes e urmarea unei strategii pozitive pe care ai construit-o mult înainte. Acum i-a venit rândul să-şi arate efectele, deci nu e deloc o surpriză, pentru că tu ai muncit serios ca acum să vezi efectele miraculoase ale eforturilor tale. Ai gândit pozitiv în permanență, ţi-ai spus mereu că se poate, ai vrut mai mult şi mai bine, iar acum condiţiile favorabile se adună pentru ca totul să sară deja câteva etape, mult mai aproape de nivelul visat.

Taur

Uneori, îţi ascunzi marile vise ca nu cumva, eliberate spre univers, ele să nu mai prindă contur. Te înşeli, exact asta trebuie să faci, să verbalizezi, să spui clar şi răspicat ce anume doreşti, nu doar să ţii dorinţele tale ferecate în suflet. Dă-le voie să se manifeste printr-o atitudine optimistă, exprimă în cuvinte ce vrei să primeşti, lasă vocea aceea interioară care vorbeşte timid să strige şi în exterior ce vrei, pentru că numai aşa vei fi auzit. Găseşte o cale pentru a-ţi exprima dorinţele într-o formă mai sonoră. Scrie-le, rosteşte-le tare, fă ceva prin care ceea ce auzi în interior să se audă şi în afară!

Gemeni

Starea de tensiune în care trăieşti nu face bine sănătăţii tale, ca atare, dacă vrei să îţi echilibrezi organismul pe toate nivelele, trebuie să faci ceva cu nervozitatea! O poţi controla, ştii prea bine asta, dar nu te poţi abţine să nu-ţi sară ţandăra de la orice. Fă acest experiment măcar câteva zile, să rămâi calm şi relaxat la tot ce altădată ţi-ar fi aprins călcâiele, şi ai să vezi imediat rezultatele. Sănătatea se va reinstala în corp pentru că ea este de fapt o oglindire a stărilor tale emoţionale. Orice gând negativ, orice furie, orice supărare lasă undeva urme în corp şi se adună picătură cu picătură până la primele semne de boală, dar poţi începe să iei măsuri!

Rac

Situaţia în care te simţi, momentan, prins că într-o capcană nu merită atâta stres cât consumi tu pentru ea. Lucrurile pot reveni mult mai uşor la normal dacă priveşti totul detaşat, calm, pozitiv, ca şi cum e doar un impas banal peste care vei trece uşor. Fii convins că totul are rezolvare şi, cu cât te stresezi mai mult, cu atât poţi complica şi mai mult lucrurile. Așadar, priveşte detaşat situaţia, ca şi cum, nu ai fi tu direct implicat, pentru că această atitudine te va ajuta să o clarifici mult mai repede. După ce va trece, vei uita atât de repede de ea, tocmai pentru că era ceva total neînsemnat, dar căreia i-ai acordat prea multă atenţie.

Leu

Porneşti într-o nouă aventură, dar lucrul pe care îl apreciezi cel mai mult e că eşti însoţit de persoane care pot pune şi ele umărul la ceea ce aspiri să obții. Nu te aştepta la un succes imediat, calea poate fi lungă şi anevoioasă, dar cât timp eşti atât de bine susţinut şi încurajat de pe margine, nimic nu este imposibil. Eşti foarte curios încotro merge acest demers nou, te implici trup şi suflet cu multă pasiune, şi vezi cu ochii tăi ce bine evoluează totul datorită ajutoarelor care vin de la cei care au încredere în drumul tău. Susţinut şi stimulat, totul merge mult mai bine.

Fecioară

Cineva intervine în bucuria ta şi strică atmosfera armonioasă şi veselă în care te afli. E un musafir nepoftit, o surpriză neplăcută, o situaţie care dă peste cap nişte planuri pe care le priveai cu mult entuziasm. În loc să te distrezi şi să te bucuri de o zi relaxantă într-un grup de prieteni, trebuie să-ţi deturnezi repede toate planurile ca să te ocupi de ceea ce apare azi ca din senin. Nu îţi strică toată ziua, poate doar câteva ore din program, ca atare, ocupă-te repede de sarcina care apare pe nepusă masă ca să te eliberezi şi să te întorci la treburile amuzante pe care le aveai în agenda pentru azi.

Balanță

Viitorul ţi se prezintă acum într-o lumină nouă, de parcă ţi s-au lărgit orizonturile, mintea ţi s-a luminat, inima ţi s-a umplut de optimism, şi datorită acestor resurse minunate la care ai acces, vezi lucrurile cu totul diferit. Eşti entuziasmat de ceea ce se prefigurează în faţa ochilor şi vrei să faci paşi mari spre scopul ales. Uneori e bine să accepţi principii noi de viaţă, soluţii originale, idei creative, diferite decât toate cele pe care te-ai bazat înainte, pentru că o nouă viziune te poate propulsa spre ţeluri mult mai interesante. Acceptă noutatea din mers şi pune în aplicare tot ce descoperi.

Scorpion

Nu te teme nici de cele mai îndrăzneţe vise, nici de cele în care momentan nici tu nu ai încredere deplină că ar fi posibile, ci continuă să ţinteşti cât mai sus. Eşti pe deplin protejat în ceea ce vrei să atingi într-o bună zi, deci continuă să urci cu paşi mari şi curajoşi scara spre un vârf ce pentru mulţi pare, în acest moment intangibil. Nu te aştepta ca ascensiunea să fie lină şi constantă de la bază până la vârf, aşteaptă-te şi la hopuri, şi la coborâşuri bruşte, şi la planuri dărâmate, dar fii convins că sensul nu e decât unul: înainte! Trebuie să ai curaj să clădeşti acest edificiu major al vieţii tale, sigur că vei fi permanent ocrotit de o aripă protectoare!

Săgetător

Chiar şi visarea poate fi exersată, deci nu te teme să-ţi faci planuri măreţe, să adaugi noi şi noi etaje castelului pe care îl clădeşti din propria ta imaginaţie, pentru că numai aşa vei ajunge acolo unde doreşti tu cel mai mult. Nu te teme nici să ceri, nici să speri, nici să chemi cu gândul lucrurile pe care le consideri cele mai importante pentru inima ta, pentru că ai capacitatea de a manifesta în viaţa ta orice lucru, dacă ştii să-l construieşti mai întâi mental. Fiecare zi poate completa tabloul pe care îl pictezi, cu alte şi alte mici detalii minunate, ceea ce într-o zi va fi opera ta completă, demnă de fericire.

Capricorn

Dacă observi la colaboratorii tăi că încep să emită o serie de condiţii, ar trebui să deschizi mai bine ochii pentru că nu a fost vorba de aşa ceva la începutul înţelegerii voastre. Nu au dreptul să schimbe condiţiile unui contract după ce acesta deja a intrat în vigoare, ca atare, un astfel de gest ar putea fi un semnal de alarmă cu privire la adevăratele lor intenţii. Totuşi, înainte de a le spune vreo două vorbe, mai bine aţi mai discuta odată cu cărţile pe masă, extrem de clar şi de concis, ca nu cumva vreunul din voi să fi interpretat eronat vreo informaţie. După ce lămuriţi situaţia, vei ştii mai concret ce este de făcut.

Vărsător

Ai o relaţie specială cu animalele, de aceea ar fi bine să te dedici creşterii lor, astăzi, chiar dacă eşti preocupat de soarta unui câine abandonat pe stradă sau animalele tale de acasă au nevoie de mai multă grijă, tot ce faci azi pentru ele e de succes. În primul rând îţi încarcă inima de bucurie, pentru că primeşti din partea lor o iubire atât de pură şi de sinceră, cum niciun om nu-ţi poate oferi. Dacă te joci un pic cu ele, ai uitat de toate. Chiar ai să vezi că dacă stai mai mult în preajma lor, nimic din problemele tale de peste zi nu mai contează, de parcă ţi-au absorbit toate grijile!

Pești

Competiţia nu trebuie să te sperie, nici conflictul, nici confruntarea directă, pentru că acesta e drumul care duce spre succes. Ştii bine că nu poţi obţine nimic uşor, pe gratis, ci e nevoie de un efort susţinut până ajungi acolo unde visezi. Important e să priveşti piedicile de pe parcurs ca pe nişte provocări demne de lăudat pentru că doar aşa descoperi cât de capabil eşti şi cât de bine faci faţă tensiunilor. Dacă totul ar veni mult prea simplu, ca pe tavă, nu ai aprecia succesul, ci l-ai trata ca pe ceva ce se obţine rapid, deci poate fi şi abandonat la fel de repede. Cu cât e mai mare provocarea, cu atât mai demn de laudă e succesul, deci hai, spune da aventurii!