Emisiunea Imperiul Leilor de la Pro TV revine cu un nou sezon și acum postul de televiziune a făcut un anunț despre noile episoade care vor apărea.
Au început deja înscrierile pentru cele al patrulea sezon al celebrei emisiuni și Pro TV îi invită pe toți cei care vor să facă propuneri de afaceri către investitori să se înscrie cât mai repede.
Ceea ce nu s-a anunțat până la acest moment este cine vor fi leii din sezonul al patrulea al emisiunii, dar în celelalte sezoane aceștia au fost Dan Șucu, Cristina Bâtlan, dr. Wargha Enayati, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu.
Conform anunțului făcut de Pro TV, cel de al treilea sezon a schimbat destine și investitorii au reușit să își pună banii în mai multe afaceri cu potențial. Mai precis, în ultimul sezon de la Imperiul leilor, investitorii au dat în total 8,5 milioane de euro.
„Ca în fiecare sezon, cortina se va ridica pentru a face loc cutezătorilor care vin cu idei sau business-uri care au nevoie de finanțare.
Leii, liderii unor afaceri de succes din România, îi vor căuta pe cei care merită să facă un pas înainte în domeniul celor, pe cei care pot aduce o schimbare sau care vor demonstra că viziunea lor trebuie să fie cunoscută de către întreaga țara”, se arată în anunțul Pro TV.
Ultima ediție a sezonului trecut de la Imperiul leilor a avut loc în mai 2022, iar sumele pe care le-au dat pentru potențialele afaceri au fost unele cu adevărat amețitoare.
Atunci, Florin Irimescu i-a surprins cu propunerea sa de afaceri în care creează o alternativă vegană pentru sushi folosind principiile bucătăriei moleculare, lucru care i-a convins pe Dragoș Petrescu, Cristina Bâtlan, Sebastian Dobrincu și Wargha Enayati să ofere 100.000 de euro.
De asemenea, o tânără de doar 15 ani a obținut și ea 40.000 de euro pentru 20% din afacere de la Dragoș Petrescu, Cristina Bâtlan și Dr. Wargha Enayati. Visul ei era ca tinerii să își expună gândurile în opere.