News

În ce condiții sexul cu un minor este viol. Eroarea din lege pe care parlamentarii vor să o îndrepte

Televiziunile anunță periodic că actul sexual între un adult și un minor cu cel puțin 5 ani mai mic constituie viol, însă situația juridică este mai complicată.
06.10.2023 | 14:41
In ce conditii sexul cu un minor este viol Eroarea din lege pe care parlamentarii vor sa o indrepte
Parlamentul vrea să îndrepte eroarea legată de abuzurile sexuale împotriva minorilor/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

De câteva luni, televiziunile sunt obligate ca la finalul fiecărui calup publicitar să difuzeze un mesaj de avertisment în care anunță că actul sexual între un minor și o persoană majoră cu 5 ani mai mare este viol, prevedere adoptată în luna iulie. Problema este că modificarea Codului Penal în acest sens s-a făcut neglijent astfel că acum sunt considerate legale forme de abuz sexual împotriva minorilor, contrar scopului legii. Eroarea a fost sesizată, iar un proiect de lege vizează remedierea ei până la finele acestui an.

Diferența de vârstă, criteriu pentru viol

Pe finalul primei sesiuni parlamentare a acestui an a fost adoptată Legea 217/2023 de modificare a legislației penale, prin care se dorea protejarea mai eficientă a minorilor față de abuzurile de natură sexuală. Principala modificare a fost introducerea unui articol 218^1 care se referea a violul comis asupra unui minor, două alineate fiind foarte importatente:

ADVERTISEMENT

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(7) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracțiune dacă diferența de vârstă între făptuitor și victimă nu depășește 5 ani.

Acest lucru însemna că orice act sexual între un minor sub 16 ani și un adult de peste 18 ani este considerat viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani, chiar și în circumstanțele în care minorul își dă acordul. Prin acest lucru se bloca posibilitatea ca instanțele să dea pedepse blânde în aceste situații pe motiv că minorul a consimțit la actul sexual.

ADVERTISEMENT

O altă prevedere modifica Legea audiovizualului astfel încât să oblige televiziunile și posturile de radio să popularizeze această modificare, ca un avertisment pentru cei cărora le-ar trece prin cap să se culce un tânăr de 15 ani, profitând de faptul că au obținut consimțământul acestuia:

La sfârșitul calupurilor publicitare, difuzate în intervalul orar 18.00-22.00, cu excepția programelor dedicate copiilor, posturile de radio și televiziune sunt obligate să difuzeze următorul mesaj de avertizare: Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani, și se pedepsește cu închisoarea.

ADVERTISEMENT

Cum au fost modificate și alte articole privind infracțiunile de natură sexuală membrii Comisiei juridice de la Cameră au considerat că articolul 220, care definea infracțiunea de act sexual cu un minor, a devenit redundant și astfel au decis să-l elimine, întrucât articolele nou introduse ar acoperi toate situațiile posibile.

O eroare gravă comisă în Parlament

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel, întrucât articolul eliminat, chiar dacă nu asimila actul sexual dintre minor și un adult cu cel de viol, reglementa o serie de situații în funcție de vârsta minorului și prevedea pedepse și pentru acestea. Acest lucru a fost sesizat imediat după promulgarea legii de către judecătorul Cristi Danileț, care arăta că vor apărea situații de abuz împotriva minorilor care nu vor mai putea fi pedepsite.

ADVERTISEMENT

Într-o țară in care a explodat numărul de abuzuri sexuale asupra minorilor, consider că este o inepție să dai o lege prin care spui că:
– e direct viol când un adult de 21 ani se va culca cu tânăr de 15 ani, cu acordul acestuia;
– nu e nimic când un tânăr de 20 ani se va culca cu un tânar de 15 ani, cu acordul acestuia;
– nu e nimic când un minor de 17 ani se culcă cu un minor de 12 ani, cu acordul acestuia.

Oricum, textul este redactat deficitar. Nu reiese de nicăieri că minorul își dă acordul. Din text reiese că e un fel de invitație la viol, căci fapta nu ar fi infracțiune dacă diferența de vârstă este până în 5 ani. Ceea ce nu e așa”, scria Danileț, într-o postare pe Facebook.

Proiectul nou trebuie adoptat rapid

Din fericire, ultimul articol al Legii 217/2023 stipula că actul normativ va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024 astfel că încă mai este timp pentru corectarea erorii și pentru evitarea situațiilor în care un adult care corupe un minor scapă basma curată fără ca justiția să-l poată pedepsi într-un fel.

Din acest motiv, trei deputați USR au depus un proiect de lege prin care este reinstituit articolul 220 din Codul Penal, într-o formă modificată, prin care să incrimineze actul sexual între un adult și un minor cu vârste între 16 și 18 ani (în cazul minorilor sub 16 ani există deja reglementări), în cazurile în care minorul și-a dat consimțământul. Astfel, este pedepsit din nou actul sexual cu un minor în cazurile în care fapta nu este încadrat la viol. Noua formă a articolului 220 este următoarea:

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului sau de o persoană care conviețuiește cu acesta;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență sau unei stări de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a pus în pericol viața minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

(2) Tentativa produsă la infracțiunea prevăzută de alin. (1) se pedepsește.

ADVERTISEMENT