News

Încă o lovitură pentru birocrația din România. Instituțiile statului, obligate să asigure copierea gratuită a documentelor pe care le cer

După legea prin care instituțiilor statului li se interzice să solicite cetățenilor copii după documente care se află la alte instituții, un nou proiect de lege pune capăt unei practici birocratice largă răspândite.
26.11.2021 | 19:04
Inca o lovitura pentru birocratia din Romania Institutiile statului obligate sa asigure copierea gratuita a documentelor pe care le cer
Instituțiile publice, stimulate să renunțe la utilizarea excesivă a hârtiilor/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un proiect de lege inițiat de câteva zeci de parlamentari PNL prevede ca instituțiile publice să asigure copierea gratuit a documentelor pe care le solicită în relația cu cetățenii, în cazurile în care aceste documente nu se află deja la alte instituții ale statului.

Se pune capăt unei adevărat industrii care s-a format în jurul sediilor instituțiilor publice, cu firme care asigură fotocopierea documentelor la prețuri peste cel al pieței, profitând de nevoia cetățenilor de a obține rapid actele de care au nevoie.

ADVERTISEMENT

De asemenea, instituțiile publice nu vor mai putea percepe taxe pentru obținerea unor formulare, pe viitor trebuind să le pună gratuit la dispoziția solicitanților, fie în format fizic, fie în format electronic.

Formularele necesare, puse gratuit la dispoziția cetățenilor

Propunerea legislativă urmăreşte instituirea obligaţiei în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie, dar şi electronic, pe website-ul propriu, modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

ADVERTISEMENT

Astfel, prestarea serviciilor publice ar deveni mai eficientă, s-ar reduce timpul în relația cu publicul și ar fi respectat principiul accesibilităţii serviciilor publice prevăzut în Codul administrativ.

O altă prevedere este obligația autorităților și instituțiilor publice care solicită copii pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare altele decât cele emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.

ADVERTISEMENT

Inițiatorii susțin că este un lucru normal ca autoritatea publică să asigure infrastructura necesară completării
şi depunerii cererilor şi formularelor de care tot autoritatea condiţionează prestarea unui serviciu public. De asemenea cetățenii nu vor mai fi jecmăniți la plata serviciilor de copiere fie de către companii private care au sediul pe lângă instituții publice, fie chiar de către aceste instituții.

Pe lângă unele autorităţi şi instituţii publice, sau chiar în cadrul lor, s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, adevărate afaceri cu xeroxuri, unele dintre ele oferind servicii de fotocopiere mult peste preţul pieţei, profitând de urgenţa şi graba cetăţenilor în a-şi rezolva problemele cu administraţia”, susțin parlamentarii PNL.

ADVERTISEMENT

Măsurile de mai sus sunt obligatorii și pentru persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, cum ar fi de exemplu notarii.

O nouă măsură de debirocratizare

Proiectul vine în continuarea Legii 267/2021, publicată în Monitorul Oficial pe 10 noiembrie, prin care instituțiilor de stat li s-a interzis să mai ceară cetățenilor copii după documente care se află la alte instituții publice, prevederea fiind o lovitură grea pentru birocrații angajați de către stat care preferă să pună în cârca contribuabililor munca pe care ar trebui să o presteze chiar ei.

Numai că legea nu reglementa situația documentelor care nu se află în instituții ale statului. Cetățenii vor trebui să prezinte copii după ele în continuare, însă realizarea acestor copii va fi gratuită, dacă proiectul liberalilor va fi adoptat.

Inițiatorii cred că măsurile propuse de ei vor stimula instituțiile statului să accelereze procesul de informatizare a serviciilor pe care le oferă întrucât folosirea pe scară largă a documentelor în format electronic va reduce costurile asociate copierii hârtiilor care sunt cerute în acest moment.

ADVERTISEMENT