News

Informații noi în cazul sinucigașei din Timișoara care a sărit în gol, împreună cu cei doi copii ai săi. Cum a reacționat fostul soț

Apar informații noi în cazul femeii de 32 de ani din Timișoara care s-a aruncat de la etaj împreună cu cei doi copii, de 3 și de 6 ani. Femeia a avut un business cu haine în Timișoara, care a dat faliment.
03.05.2022 | 18:39
Informatii noi in cazul sinucigasei din Timisoara care a sarit in gol impreuna cu cei doi copii ai sai Cum a reactionat fostul sot
Femeia din Timișoara care s-a sinucis și și-a omorât copiii ar fi trebuit să se recăsătorească / Colaj foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Iulia B, femeia care și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de pe un bloc de 10 etaje împreună cu cei doi copii ai săi, ar fi suferit o depresie accentuată de unele probleme sentimentale. Aceasta este una dintre ipotezele pe care merg anchetatorii care au preluat cazul sinuciderii de la Timișoara. Între timp, au apărut date noi ale poveștii.

Ce au găsit anchetatorii lângă trupul băiețelului

Gestul femeii de 32 de ani pare cu atât mai cutremurător cu cât cei doi copii, un băiat de 3 ani și o fetiță de 6 ani, n-au mai putut fi salvați de echipajul SMURD care a ajuns primul la fața locului. Lângă trupul băiețelului a fost găsită o jucărie de care acesta nu s-a despărțit până în ultimul moment.

ADVERTISEMENT

Comportamentul femeii, înainte de a comite teribilul act, este considerat cel puțin bizar. Ea a împrumutat o mașină de la iubita fratelui ei, iar în interiorul automobilului au fost găsite haine de schimb, ambalaje de la produse alimentare și cutii cu băuturi răcoritoare. Este posibil ca Iulia să se fi oprit pe drum pentru a le cumpăra celor mici ”ceva bun”.

Ajunsă la blocul de pe care urma să sară în gol, femeia a parcat pe calea de pietoni, dând senzația că e foarte grăbită.

ADVERTISEMENT

Femeia care s-a sinucis a avut o afacere în domeniul fashion

Pe de altă parte, Iulia B nu avea profilul clasic de persoană depresivă sau sinucigașă. Din contră, ea obișnuia să pozeze într-o femeie de succes, dependentă de noile tendințe în modă și o mamă model.

FANATIK a aflat că Iulia a deținut o afacere în domeniul vestimentar. Ea a avut un magazin online prin care obișnuia să vândă haine, cu numele Fashion Empire. În 2015, Iulia a decis să-și închidă magazinul, chiar dacă acesta devenise destul de popular în rândul clienților.

ADVERTISEMENT

Și Alexandru, fostul soț al Iuliei, și-a încercat norocul în afaceri. Acesta deține un business în domeniul restaurantelor, prin intermediul unei societăți comerciale care este activă și astăzi, dar care nu a mai avut încasări din anul 2011.

Alexandru mai apare asociat și într-o firmă de construcții cu sediul în Timișoara, alături de alte două persoane. Conform informațiilor de la Ministerul Finanțelor, societatea nu și-a mai declarat bilanțul anual din anul 2018.

ADVERTISEMENT

În martie 2021, numele lui a apărut pe o listă ANAF, cu o somație în vederea executării silite.

ADVERTISEMENT

Când urma Iulia să se recăsătorească de fapt

Un alt lucru interesant este că Iulia și Alexandru au semnat, pe data de 19 aprilie 2022, o declarație de căsătorie la Serviciul de Stare Civilă din cadrul primăriei Timișoara.

Conform legii, publicația de căsătorie se depune cu exact 10 zile calendaristice înainte de ziua în care se oficiază cununia civilă, cu excepția unor situații speciale, în care aceasta se poate amâna sau devansa pentru o perioadă scurtă.

Asta înseamnă că Iulia și Alex ar fi trebuit să se recăsătorească vineri, 29 aprilie. Însă, conform unor informații vehiculate în presă, bărbatul se afla în Austria la momentul tragediei. Imediat după aflarea veștii, acesta le-ar fi spus anchetatorilor că va veni în țară.

FANATIK a luat legătura cu soțul femeii care și-a pus capăt zilelor, însă acesta a refuzat să facă declarații. ”Nu dau informații. Vorbim altă dată”, a spus bărbatul.

Procurorii au deschis dosar penal de ucidere din culpă

Tragedia care a șocat România s-a produs marți, 3 mai 2020, în jurul orei 10:00. Femeia de 32 de ani, care locuia pe strada Văliug din Timișoara, a oprit în drumul ei spre grădiniță, în dreptul unui bloc de pe bulevardul Dâmbovița, din Timișoara, a urcat cu cei doi copilași la un etaj superior și s-a aruncat în gol împreună cu aceștia, într-un gest de neînțeles.

„La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 3 victime căzute de la înălțime (bloc 10 etaje, nu se cunoaște nivelul de la care au căzut), 1 adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani și 1 copil (băiat, aproximativ 3 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viața și 1 copil (fată, aproximativ 6 ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical”, au transmis reprezentanții ISU Banat. Ulterior, și fetiția a murit.

Procurorii timișoreni au deschis un dosar penal pentru ucidere în culpă, în această cauză.