News

Se cere interzicerea live-urilor și a înregistrărilor din Parlament. George Simion: ”Nu o să respect noul regulament”

Conform unui proiect depus marți în legislativ de PNL, PSD, UDMR și minoritățile naționale, live-urile și înregistrările din instituție ar putea fi interzise. George Simion spune că nu va respecta acest regulament.
08.02.2022 | 20:58
Se cere interzicerea liveurilor si a inregistrarilor din Parlament George Simion Nu o sa respect noul regulament
ADVERTISEMENT

Live-urile și filmulețele din Parlamentul României, la modă în ultimii ani, ar putea să devină istorie. Marți, PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au propus un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Prin acest act normativ se interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii.

ADVERTISEMENT

George Simion, afectat direct de o astfel de măsură, nu este impresionat de acest regulament și spune că el va continua să transmită pe internet și să filmeze din Parlament: ”o să arăt toate mizeriile care se întâmplă aici”.

Proiect. Live-urile pe Facebook și înregistrarea ședințelor, interzise în Parlament

Proiectul amintit menționează că este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, Biroului permanent, Comitetului liderilor sau comisiilor prin alte mijloace decât cele deja existente, mai exact transmiterea lor de către Camera Deputaţilor, înregistrarea lor şi stenografierea de către secretariatul general.

ADVERTISEMENT

Toate ședinţele Camerei şi ale comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate şi de către mass media cu aprobarea conducerii Camerei.

”Şedinţele Camerei Deputaţilor se transmit, se înregistrează şi se difuzează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază prin grija secretariatului general. Şedinţele Biroului permanent şi comitetul liderilor se înregistrează de către Camera Deputaţilor prin mijloace electronice şi se stenografiază.

ADVERTISEMENT

Şedinţele Camerei pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mass media, cu aprobarea Bp. Şedinţele comisiilor pot fi transmise în direct sau înregistrate de către mas media cu aprobarea biroului comisiei pentru care există solicitare în acest sens”, se arată în proiect, notează Agerpres.

Ultimele incidente din Parlament care l-au avut în prim-plan pe George Simion au făcut ca aleșii să propună și alte modificări importante în Regulamentul Camerei Deputaţilor.

ADVERTISEMENT

Astfel, se interzic utilizarea violenţei fizice, a injuriilor sau invectivelor la adresa unui alt parlamentar.

”Este interzisă utilizarea violenţei fizice constând în gesturi agresive ori a violenţei verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar”, se arată în proiectul de modificare a Regulamentului.

Reacția lui George Simion: ”Nu o să respect noul regulament”

Co-președintele AUR, George Simion, nu se teme de o astfel de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților. Deputatul spune că nu va respecta noul regulament al Camerei Deputaţilor.

”Spun cu toată responsabilitatea, nu o să respect noul regulament, o să continui să fac live pe Facebook şi o să arăt toate mizeriile care se întâmplă aici, în Camera Deputaţilor.

Este foarte bine să încălcăm regulamentele scrise împotriva Constituţiei şi a libertăţii. Îi încurajez pe toţi, când văd o lege nedreaptă, să încalce Regulamentul şi să suporte consecinţele de rigoare. Eu mi le asum”, a anunțat deputatul, conform sursei citate.

Dacă nu va respecta noul regulament, George Simion riscă evacuarea din Parlament. ”Încălcarea prevederilor atrage sancţiunea evacuării imediate din sală a persoanei sau persoanelor care încalcă interdicțiile”, se arată în proiect.

ADVERTISEMENT