Sport

Kevin De Bruyne, despre cea mai grea accidentare a carierei. “Nu știu când voi reveni pe teren”

Kevin De Bruyne a vorbit despre cea mai grea accidentare a carierei sale. Starul lui Manchester City nu știe când va reveni pe teren.
03.11.2023 | 15:42
Kevin De Bruyne despre cea mai grea accidentare a carierei Nu stiu cand voi reveni pe teren
Kevin De Bruyne a vorbit despre cea mai grea accidentare a carierei sale. Starul lui Manchester City nu știe când va reveni pe teren. Sursa Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

La începutul sezonului, în duelul cu Burnley din prima etapă de Premier League, belgianul s-a accidentat la tendon. Kevin De Bruyne a vorbit pentru prima dată despre cea mai grea accidentare a carierei. Mijlocașul de la Manchester City susține că se simte bine, dar nu știe când va reveni pe teren.

Kevin De Bruyne, despre cea mai grea accidentare a carierei

Este o perioadă dificilă pentru fotbalistul de 32 de ani. Belgianul a stat deja 3 luni departe de fotbal și nu știe când va reveni din nou pe teren. Aflat într-un tur de prezentare al trofeelor câștigate cu Manchester City, la Gent, Kevin De Bruyne a vorbit pentru prima dată despre cea mai grea accidentare a carierei.

ADVERTISEMENT

Belgianul a discutat și despre ceea ce urmează să facă pentru a reveni pe teren: “În sezonul trecut am tras de accidentarea la tendon două luni de zile. În săptămâna dinaintea finalei UCL m-am simțit cel mai bine și tocmai atunci corpul meu a decis că a fost suficient.

Nu am mai experimentat așa ceva până acum. Este cea mai grea accidentare din cariera mea. Au trecut, deja, trei luni de recuperare și mă simt foarte bine. Suntem în grafic. Doctorii nu mi-au dat, însă, un termen limită, pentru când mă voi putea reîntoarce pe teren. Ei vor ca totul să fie în regulă când o să încep din nou antrenamentele.

ADVERTISEMENT

Aceasta este o accidentare cauzată de toate meciurile și riscurile pe care mi le-am asumat de-a lungul carierei. Am peste 700 de meciuri jucate, poți să mă compari cu o mașină care trebuie să meargă la revizie”.

Provocare mare pentru starul belgian

“Eu mă simt bine, dar accidentarea mea a fost una gravă. Staff-ul echipei Manchester City este în contact permanent cu chirurgul care m-a operat în Belgia. Vor veni săptămâna viitoare să vadă cum evoluează situaţia mea post-operatorie, voi mai face un test imagistic.

ADVERTISEMENT

Nu ştiu când voi putea reveni, nu am un termen. Important este să nu mă grăbesc şi să fiu 100%. Este o perioadă în care trebuie să mă gândesc cum trebuie să fac astfel încât să-mi menţin nivelul”, a spus De Bruyne.

Despre succesul cu Manchester City

În fața fanilor prezenți la eveniment, mijlocașul lui Manchester City a discutat și despre sezonul de succes pe care l-a avut cu formația antrenată de Pep Guardiola: “Sunt foarte mândru în acest moment. Sunt foarte recunoscător că pot să prezint aceste trofee în fața unui public atât de mare.

ADVERTISEMENT

Câștigarea triplei nu este un lucru la care te gândești vreodată, nici măcar anul trecut. Nici nu ai timp, fiindcă programul este prea încărcat. Trebuie să fii pregătit să performezi odată la câteva zile, iar la altceva nu te prea gândești.”, a spus De Bruyne, potrivit Hbvl.be.

ADVERTISEMENT